Proiect didactic / Clasa a saptea / Crearea lumii

Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Crearea lumii

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să discute pe marginea primelor trei capitole din Biblie (Cartea Facerii);

O₂: să indice motivul facerii lumii de către Dumnezeu şi modalitatea creării acesteia;

O₃: să explice datele revelate despre îngerii buni şi răi;

O₄: să precizeze cauzele căderii primilor oameni şi urmările acestei căderi.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă faptul că Dumnezeu a creat lumea din iubire şi pentru a-i da posibilitatea să se împărtăşească de fericirea veşnică, dar nu a silit-o spre aceasta.

Strategia didactică:

• - mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: Sfânta Scriptură, icoane.
• - metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, lectura biblică, lectura religioasă, argumentarea, dezbaterea.
• - formele de organizare a clasei: frontală, individuală.

Bibliografia:

• - Sf. Irineu de Lugdunum, „Demonstraţia propovăduirii apostolice";
• - Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica";
• - Pr. Prof. Dr. Ion Bria, „Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică";
• - „Minuni ale sfinţilor îngeri";
• - Grădina de flori duhovniceşti;
• - Proloage;
• - Pateric.

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

• frontal, oral, cu notare, a lecţiei anterioare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

- Rostirea împreună a Crezului.

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Crearea lumii". Vom studia astăzi şi ne vom reaminti şi din anii de studiu anteriori despre crearea lumii văzute şi nevăzute, încununată de crearea omului.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

- Noi, cei care existăm, trebuie să fi avut originea fiinţei noastre într-o Cauză Supremă, în Dumnezeu. Iar El nu a izvorât din altceva, ci fiecare lucru este de la El. Există un singur Dumnezeu, Tatăl, Care a creat şi a modelat toate lucrurile. El a creat lumea prin Cuvântul Său (Dumnezeu Fiul) şi a înfrumuseţat-o prin Duhul Său (Dumnezeu Duhul Sfânt). „Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor". (Psalm XXXII, 6) Iar noi, creştinii, suntem cei care purtăm în noi pe Duhul Sfânt, Care ne conduce la Cuvântul (Fiul), iar Fiul ne conduce la Tatăl. Fără Duhul, primit de la Botez, e cu neputinţă de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu, iar fără Fiul nimeni nu se poate apropia de Tatăl.

- Tatăl e numit „Cel Preaînalt", „Cel Atotputernic", „Domnul oştirilor (îngereşti)", adică Creatorul tuturor lucrurilor, şi al îngerilor (lumea nevăzută), şi al lumii văzute, şi al oamenilor. Pentru credincioşi, El este „Tată", pentru că ne-a înfiat prin Iisus Hristos. Până la Hristos, oamenii Îl ştiau doar ca Domnul, Legiuitorul, Creatorul Suprem. Preabunul Dumnezeu a binevoit să creeze lumea care să primească binefacerile Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui. „Tu ai creat toate lucrurile, Tu ai voit ca ele să fie, şi ele au fost create." (Apocalipsă IV, 11)

- Dumnezeu a creat mai întâi îngerii, apoi lumea văzută şi pe om, care are o parte văzută (trupul) şi una nevăzută (sufletul). Întregii lumi, El i-a dat legi, prin care fiecare lucru rămâne la locul lui şi nu depăşeşte hotarele date de Dumnezeu, fiecare îndeplinind sarcina ce i-a fost poruncită.

„Cel Care face pe îngerii Lui duhuri şi pe slugile Lui pară de foc". (Psalm CIII, 5) Îngerii sunt grabnici spre dorul de Dumnezeu şi spre slujirea Lui, îndreptaţi spre cele de sus şi liberi de orice materialitate. Sunt nemuritori, nemateriali faţă de noi, liberi în felul de a gândi şi a voi. Pot progresa în bine sau să se îndrepte spre rău. Nu au nevoie de limbă şi de auz, ci transmit unii altora propriile lor gânduri şi hotărâri, fără să rostească vreun cuvânt. Îngerii au fost zidiţi tot prin Cuvânt şi au fost desăvârşiţi de Sfântul Duh. Ei nu sunt limitaţi de pereţi, de uşi, de încuietori. Dar nu pot fi în mai multe locuri deodată. Îngerii nu se arată celor vrednici aşa cum sunt, ci sub o altă formă, încât să îi poată vedea aceia cărora li se arată. Au darul profeţiei. Se deosebesc unii de alţii prin luminarea pe care o primesc de la Dumnezeu şi prin rang.

- Sfântul Dionisie Areopagitul ne vorbeşte de nouă cete îngereşti: serafimii cei cu şase aripi, heruvimii cei cu ochi mulţi, tronurile, domniile, puterile, stăpâniile, începătoriile, arhanghelii, îngerii. Prin iuţeala lor, ei se găsesc îndată acolo unde îi trimite Dumnezeu. Ei păzesc pământul, neamurile, locurile pământului, după cum au fost rânduiţi de Creator. Acum au ajuns neînclinabili spre rău, prin stăruinţa în bine şi prin harul lui Dumnezeu. Ei nu au creat nimic.

- Lucifer a fost un înger preafrumos, care avea misiunea să păzească pământul, după cum ne spune Sfântul Ioan Damaschin. El nu a avut la început nicio urmă de răutate, dar a fost cel dintâi care s-a îndepărtat de bine. Răul e doar lipsa binelui, după cum întunericul e lipsa luminii. Adică Lucifer s-a îndepărtat de bună voie de Dumnezeu, Izvorul binelui, şi nu a mai vrut să Îi slujească. Alţi îngeri i s-au supus şi s-au transformat în diavoli. Ei nu au putere asupra cuiva, decât dacă le îngăduie Dumnezeu şi omul respectiv. Pot lua forma pe care o vor. Dacă îngerii buni proorocesc din ceea ce le descoperă Dumnezeu, diavolii ghicesc câte ceva din viitor, dar de multe ori mint şi în orice caz nu trebuie crezuţi. Ei cunosc şi Scriptura. Ceea ce este moartea pentru oameni, a fost căderea pentru îngeri. Adică după cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinţei, după cum nu o mai au nici oamenii după moarte.

- Lumea văzută sau universul, ca şi îngerii, a fost creată de Dumnezeu din nimic. În mod normal, omul nu ştie când şi cum a apărut universul. Numai acceptând Revelaţia dumnezeiască venită prin profeţi, omul poate admite că „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul." (Facere I, 1) Ştiinţa nu a pătruns toate misterele lumii. „În şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în a şaptea a încetat şi s-a odihnit." (Ieşire XXXI, 17) Toată creaţia e bună şi binecuvântată de Dumnezeu: „Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau bune foarte." (Facere I, 31)

- Omul a fost creat inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără de grijă, un alt înger închinător, împăratul celor de pe pământ, fără de păcat, liber. El avea puterea să rămână şi să progreseze în bine, ajutat de harul dumnezeiesc, dar putea şi să se întoarcă de la bine la rău. Sufletul său este nevăzut ochilor trupeşti, nemuritor, dând putere de viaţă, de creştere şi de simţire trupului.

- Pentru ca omul să nu se preamărească, fiind pus stăpân peste lumea văzută, şi ca să recunoască pe Stăpânul său, Dumnezeu i-a dat o lege. Adică i-a pus anumite oprelişti, legate de pomul cunoştinţei binelui şi răului, din care Adam şi Eva nu aveau voie să mănânce. Dacă omul păzea legea, rămânea nemuritor, dacă nu, devenea muritor şi se întorcea în pământul din care a fost luat. Din nefericire, omul a ales cunoaşterea binelui şi a răului, nu numai a binelui, la ispita invidiosului diavol.

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

•  Cine a creat lumea? Ce dovezi avem pentru aceasta?
•  Recitiţi primele trei capitole din Cartea Facerii (Sfânta Scriptură). Discutați pe marginea lor, împreună cu profesorul de Religie.
•  Din ce a făcut Dumnezeu lumea?
•  Ce cunoaştem despre îngerii buni? Dar despre cei răi?
•  Ce este răul?
•  Cum a fost creat omul? De ce nu s-a păstrat omul în starea de la început?
•  De ce a creat Dumnezeu lumea?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Din minunile Sfinţilor Îngeri:

a. Cuvine-se cu adevărat

Pe Muntele Athos, într-o chilie, locuiau un bătrân cu ucenicul lui, la anul 982. Într-o sâmbătă seara, pe 10 iunie, bătrânul a plecat la biserică, lăsând pe ucenic singur în chilie să se roage. Noaptea, călugărul ucenic a auzit o bătaie la uşă. Deschizând, a văzut un călugăr necunoscut. Acesta a rămas peste noapte în chilie, rugându-se împreună cu ucenicul.

Când au ajuns împreună la rugăciunea „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...", alcătuită de Sfântul Cosma Melodul, călugărul necunoscut a adăugat şi „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru".

- Haide să cântăm numai „Ceea ce eşti mai cinstită...", a zis ucenicul, căci partea cealaltă îmi este necunoscută. Scrie-mi, te rog, şi mie această parte, ca să o cânt şi eu pentru Născătoarea de Dumnezeu.

- Adu-mi cerneală şi hârtie, şi o să ţi-o scriu, a răspuns călugărul necunoscut.

- Nici cerneală nu am, nici hârtie, a zis întristat ucenicul

- Adu-mi atunci o piatră! a cerut călugărul.

Ucenicul a adus o piatră, iar călugărul a scris cu degetul pe ea „Cuvine-se cu adevărat...".

- De acum înainte aşa să cântaţi această rugăciune, şi voi, şi toţi ortodocşii, a mai spus necunoscutul, după care s-a făcut nevăzut. Era îngerul lui Dumnezeu, trimis să arate oamenilor rugăciunea întreagă.

Când s-a întors bătrânul, ucenicul i-a arătat piatra. Acesta a arătat-o şi celorlaltor bătrâni din Munte, şi patriarhului vremii, şi de atunci la sfintele slujbe ortodoxe se cântă acest imn îngeresc. Chilia respectivă a fost numită de atunci „Cuvine-se cu adevărat". Iar îngerul care îl vizitase pe ucenic era chiar Arhanghelul Gavriil. Această minune se pomeneşte pe 11 iunie.

(din Proloage)

b. Ologul cel pretenţios

Avva Agaton (prăznuit la 8 ianuarie) era un călugăr bătrân plin de virtute şi înţelepciune. Odată a mers la oraş să vândă lucrul de mână cu care se îndeletnicea. Pe drum s-a întâlnit cu un olog:

- Unde mergi? îl întrebă acesta.

- În oraş, să vând lucrul meu de mână, a răspuns avva.

- Te rog, ridică-mă şi ia-mă şi pe mine cu tine.

Agaton l-a ridicat şi l-a dus pe olog în oraş, la locul unde voia să vândă. Când a vândut primul lucru, ologul l-a întrebat:

- Cu cât l-ai vândut? Ia-mi şi mie o plăcintă din banii pe care i-ai primit...

Agaton, cu bucurie, i-a cumpărat. Peste puţin timp, a mai vândut ceva.

- Mai cumpără-mi ceva de mâncare şi din aceşti bani, îl rugă iarăşi ologul.

Bătrânul, din nou, i-a cumpărat. Până la urmă a vândut toate produsele lui, dar a cheltuit toţi banii cu poftele ologului. Se pregătea să plece.

- Du-mă şi de unde m-ai luat, te rog, mai ceru ologul. Agaton l-a ridicat şi l-a dus înapoi la locul de unde l-a luat.

Atunci l-a mai auzit pe olog zicând:

- Binecuvântat să fii, Agaton, de Domnul, în cer şi pe pământ.

Bătrânul s-a întors să-l vadă pe olog, dar nu a mai văzut pe nimeni. Fusese îngerul Domnului, care venise să îi încerce bunătatea.

(din Pateric)

VIII. Evaluarea

- Ce ne învaţă natura:

Din observaţiile arhiepiscopului Inochentie al Kersonului asupra naturii

Dacă păşiţi cumva pe o cărăruie, pe un câmp semănat cu grâu, să examinaţi spicele: vedeţi uşoara cojiţă care le înveleşte (pleava), mustăţile lungi care le apără, având scopul să le păzească de influenţa nimicitoare a soarelui. Vedeţi şi genele de deasupra ochiului omenesc, care să îl apere de strălucirea soarelui? Cine a construit genele? Omul? Acestea sunt dovezi ale prevederii şi bunătăţii lui Dumnezeu!

*

Noi trebuie să ne bucurăm că Dumnezeu nu poate fi pătruns cu mintea, pentru că El va fi obiect de cunoaştere al întregii veşnicii. Dacă mintea L-ar înţelege, atunci ar rămâne fără nici o lucrare, iar acest lucru ar fi un chin.

*

Planta numită floarea-soarelui ne învaţă ceva. Ea întotdeauna se roteşte după soare. Când nu se întoarce după soare, înseamnă că are la rădăcină un vierme şi planta s-a uscat. La fel focul ce arde, îşi îndreaptă flacăra în sus. Când focul nu mai năzuieşte în sus, înseamnă că nu mai are combustibil, şi se stinge. La fel e viaţa unui creştin: adevăratul semn al vieţii adevărate care este în el este focul inimii care îl împinge spre Dumnezeu, mai presus de tot ce este în această lume. Dacă nu are în el acest foc, înseamnă că nu are nici viaţă adevărată.

Găsiţi şi alte lucruri pe care le putem învăţa despre Dumnezeu, analizând natura înconjurătoare.

IX. Activitatea suplimentară

Exerciţiu: Amintiţi-vă din cunoştinţele anilor trecuţi ce a creat Dumnezeu, în ordine, în cele şase zile ale creației. Notaţi pe caietul de Religie.

X. Încheierea

- rugăciunea, salutul.