La icoana Maicii Domnului Faneromeni din Salamina

Ruini de mânăstire îngroapă taină vie,

Ce străluceşte-n lume, în noapte, -n vis, - făclie...

...Creştinul care-n cuget curat trăia în tihnă,

Primeşte-n somn porunca; Măicuţa îi indică.

Nu a crezut o vreme... El singur, ce să facă?

Cum poate mânăstirea să o ridice-n grabă?

Convins însă, pe urmă, cu linişte, la treabă,

Purcede-n calea crucii, urmând ca să priceapă.

Minunile se-nşiră: merge, plutind pe ape,

Icoana din vechime, din ziduri, s-o dezgroape.

Călugăr el devine, Lavrentie pe nume,

Munceşte cu spor tainic, pentru Maica, anume.

Când stâlpul cel de piatră pe muncitor loveşte,

Măicuţa Preacurată, de sus, îl ocroteşte,

Ştiind că el trudeşte, cu sârg, pentru zidirea

Lăcaşului de slujbă, a dânsei, mânăstirea.

Când turcul îndărătnic nu vru să-napoieze

Livada mânăstirii... Fu pus să-ngenuncheze...

Fiindcă-a lui soţie deplin fu vindecată,

La ruga de călugăr, prea iute ascultată.

Când fu ca mânăstirea să fie dărâmată

De cei care credinţa nu o iubesc - Scăpată,

În colţul de perete, cu candelă, icoana

Soldaţi înfricoşează... - îşi recunosc greşeala!

Şi câte alte sute, ori mii, ori câte alte

Minuni nu se-ntâmplară, prin pogorâri înalte!

Dăm slavă Celui Care ne-a dat aşa Măicuţă,

Grabnic ajutătoare a celor cu credinţă!

La icoana Maicii Domnului Faneromeni din Salamina („Cea care s-a arătat").

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova