Martiriul primilor crestini

18 Octobre 2008, 11:44am

Publié par Mirela

MARTIRIUL PRIMILOR CREȘTINI

Clasa: a VI-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Martiriul primilor creștini

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să învețe cântecul religios "Sfinților Mucenici";

O₂: să explice rolul martirilor în procesul răspândirii şi al întăririi creştinismului în lume;

O₃: să povestească despre primirea martirajului de către unul dintre sfinți;

O₄: să indice sinonimele cuvintelor „prigoană", „mucenic", „sacrificiu", „tortură", „bărbăţie", „crucificare" şi să alcătuiască enunţuri cu acestea.

Obiective formativ-educative:

- să respecte trecutul martiric al Bisericii Ortodoxe, prin cinstirea Sfinţilor Mucenici şi Muceniţe.

Strategia didactică:

- mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoane, literatură religioasă.
- metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, expunerea, conversaţia euristică, tabelul cronologic, exerciţiul, problematizarea.
- formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

- Manual de Istorie Bisericească Universală, Proloagele, Scrierile Sfântului Ioan Iacob Românul - Hozevitul.

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- se verifică lecţia predată anterior, prin întrebări adresate frontal, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

- Cum şi-au sfârşit viaţa cei mai mulţi dintre Sfinţii Apostoli? (Reamintirea unor cunoștințe învățate în anii școlari anteriori).

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi. Se va urmări prezentarea evenimentelor primelor veacuri creștine, legate de persecuții și martiriu, drept o cale de biruinţă a Bisericii creștine.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

„Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului, să se mântuiască sufletele noastre!"

Cu această rugăciune / cântare începem lecţia despre cei care au îndurat pentru Hristos chinuri, lipsuri, închisoare, tortură, foame, moarte şi cu bucurie au trecut la cele veşnice. Aceştia sunt martirii sau mucenicii din primele secole creştine, când în Imperiul Roman s-a pornit prigoană contra creştinilor.

Persecuţie = prigoană, urmărire nedreaptă şi insistentă a cuiva, pentru a-i face rău. În lecţie: persecuţii împotriva creştinilor, în timpul împăraţilor romani, între secolele I - IV d. Hr., adică între anii 64 - 313 d. Hr., în care şi-au dat viaţa sute de mii de creştini (apostoli, episcopi, preoţi, diaconi, credincioşi bogaţi şi săraci, sclavi, comandanţi de oşti şi împărătese).

- Toate se fac prin mila şi cu ştiinţa lui Dumnezeu. Hristos le-a vorbit Apostolilor Săi despre prigoane: „Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. (...) Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. (...) Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. (...) Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." (Matei X, 17 - 32)

De la începutul creştinismului şi până astăzi, creştinii au avut de îndurat ocări, bătăi, închisoare, moarte, pentru simplul fapt că se numesc „creştini", adică „unşi" sau „ai lui Hristos". Creştinii sunt urâţi numai de către cei care Îl urăsc pe Hristos. Avem deja exemplul Sfântului Petru, bătut şi închis pentru Hristos, dar şi pe cel al Sfântului Ştefan, ucis cu pietre. Mulţi alţii au suferit. Iar acesta era doar începutul.

Urmau persecuţiile, adică urmărirea, chinuirea şi uciderea a cât mai multor creştini deodată, chiar a tuturor, dacă se putea. Nu era destul să fie ucis câte unul. Întreaga Biserică era atacată.

- Sunt mai multe cauze ale urii nedrepte pe care au suportat-o creştinii din partea lumii. În primul rând, păgânii nu puteau înţelege o religie fără idoli şi zei. Romanii acceptau toate religiile, chiar şi pe cea a evreilor, numai pe creştini îi socoteau periculoşi pentru stat, duşmani ai statului. Se credea că Imperiul Roman e ocrotit de zei şi că aceşti zei se supără în prezenţa creştinilor. Iar dacă zeii se supărau, însemna că ei trimiteau cutremure, inundaţii, vreme rea, secetă, războaie fără victorie, boli molipsitoare ş.a., din vina creştinilor.

Să nu uităm că, sub masca zeilor şi al idolilor păgâni, se ascundeau demonii, care aveau dorinţa ca oamenii să se închine lor, nu lui Dumnezeu. Demonii nu îi suportau pe creştini, pe singurii oameni care se închinau Dumnezeului Adevărat. Ei comunicau păgânilor prin oracole să ucidă pe creştini.

Oracol = locul unde se făceau prevestiri, unde se credea că zeul dă răspunsuri la întrebările unui preot păgân. Se puneau mai ales întrebări legate de viitor. Cel mai mare oracol era al zeului Apolo.

Mai era şi alt lucru care îi nemulţumea pe păgâni. În Imperiul Roman, toţi cetăţenii se supuneau împăratului ca unui zeu: îi aduceau jertfe şi se închinau lui. Creştinii nu voiau să facă acest lucru, închinându-se numai lui Dumnezeu, iar împăratului dându-i ascultare doar dacă nu le cerea să se lepede de Hristos. Mulţi creştini nu voiau să fie funcţionari şi soldaţi, tocmai pentru a nu fi obligaţi să aducă jertfe zeilor şi împăratului.

- Pe lângă acestea, circulau zvonuri greşite despre creştini: că ar fi mâncători de copii. Aceasta pentru că păgânii nu puteau înţelege Sfânta Împărtăşanie, când pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Faptul că mulţi creştini erau săraci, aducea o nouă umbră asupra creştinismului, privit de păgâni ca o religie a sclavilor. Erau și alte zvonuri care circulau despre creștini, dintr-o necunoaștere a credinței acestora (din ignoranță).

Persecuţiile generale, adică asupra mai multor creştini deodată, au început în timpul împăratului Nero (54 - 68 d. Hr.), de la o minciună a acestuia. Se pare că acest împărat avea dorinţe nesăbuite. Odată, el a vrut să vadă cum arde oraşul Roma, gândindu-se că va ridica el alt oraş mult mai frumos. Aşa că a poruncit unui supus, să dea foc Romei. Poporul a aflat şi a vrut să îl pedepsească. Pentru a scăpa, Nero a dat vina pe creştini, ca autori ai focului. Aşa au început persecuţiile.

Erau pedepse diferite pentru creştinii persecutaţi. Creştinii bogaţi şi nobili îşi pierdeau averile şi libertatea: ei erau puşi la munci silnice în mine şi ocne, pe viaţă. Cei săraci erau ucişi. Existau mai multe feluri de ucidere: prin tăierea capului (decapitare); prin ardere de viu; prin răstignire; prin aruncare la fiare sălbatice şi înfometate etc. Înainte de a fi judecaţi, creştinii erau închişi în camere fără lumină, fără aer, cu hrană puţină şi rea, ca să se lepede de Hristos. Unii erau şi torturaţi, tot ca să se lepede de credinţă. Se inventau diferite metode de tortură, cât mai înfricoşătoare. Iată câteva: bătaie cu vergi sau cu pietre; sfâşierea corpului cu unghii de fier sau cu cioburi de sticlă; ardere cu fier înroşit; turnare de plumb topit pe spate; înecare; tăierea limbii, a nasului, scoaterea ochilor etc.

- Hristos dăruia putere mucenicilor săi, încât ei au putut suporta orice. E drept că unii dintre creştini s-au lepădat atunci de Hristos, de frică. De multe ori, după ce treceau persecuţiile, ei reveneau la Biserică, pocăindu-se. Persecuţiile nu durau mulţi ani la rând. Mai era şi vreme de pace între ele, în funcţie de împăratul care venea la conducerea Imperiului Roman. Cele mai grele prigoane au fost sub Nero, sub Deciu (249 - 251) şi sub Diocleţian (284/285 - 305). În timpul domniei lui Diocleţian, s-au dărâmat multe biserici, s-au interzis slujbele, s-au ars multe cărţi sfinte, aşa încât multe mărturii despre creştinismul primelor veacuri s-au distrus. Tot în timpul lui au trecut la Domnul Sfinţi precum: Sfânta Varvara, Sfinţii Doctori Cosma şi Damian, Sfântul Gheorghe Purtătorul de biruință, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar şi Sfinţi români, ale căror moaşte s-au găsit îndeosebi în Dobrogea.

Noi nu cunoaştem vieţile tuturor Sfinţilor martirizaţi în primele veacuri. Persecuţiile veneau atât de neaşteptat şi de des, încât nu mai era timp de scris. Mulţi mucenici au rămas necunoscuţi; îi vom cunoaşte la sfârşitul lumii. Doar cei din provinciile mai puţin prigonite sau cei care au scăpat prin fugă au putut să scrie despre ceea ce văzuseră. Se notau vieţile sfinţilor ucişi, care se citeau mai apoi în Biserică.

- Au rămas până astăzi colecţii cu „Vieţile Sfinţilor", între care multe pagini sunt despre Sfinţi martiri din primele secole. A mai rămas ceva: au rămas sfinte moaşte (pe care s-au ridicat biserici), au rămas nume de Sfinţi care s-au dat copiilor la Botez, au rămas minunile care se fac şi astăzi la moaşte de martiri, au rămas calendare creştine cu numele lor, au rămas rugăciuni ale lor, au rămas biserici cu hramul lor şi a rămas curajul Sfinţilor martiri ca un model pentru noi. Din cauza acestui curaj, cu cât ucideau păgânii mai mulţi creştini, cu atât ei se înmulţeau. Mulţi păgâni dintre cei care asistau la spectacolele de ucidere şi de tortură se cutremurau lăuntric şi se transformau în creştini.

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

Ce înseamnă „martir"? Dar „persecuţie"?
De ce au existat persecuţiile? Ce ne spusese Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre ele?
Cum au început persecuţiile?
Care au fost cei mai aspri persecutori ai creştinilor, dintre împăraţii Imperiului Roman?
Cum erau ucişi creştinii care nu voiau să se lepede de Hristos? Cum rezistau ei la chinuri?
Ce se întâmpla cu cei care nu rezistau la chinuri?
Ce ne-a rămas de la Sfinţii Martiri? Cum îi cinstim pe aceştia?

- Cântec religios: "Sfinților Mucenici" (Sfinților Mucenici, care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre) - învățare.

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Să ştim mai mult!

Analizaţi următorul tabel cronologic, care prezintă împăraţii Imperiului Roman, în timpul cărora au fost, mai mult sau mai puţin, persecuţii. Să ştiţi că sfârşitul persecuţiilor a venit în timpul împăratului şi Sfântului Constantin cel Mare (324 - 337).

Tabel cronologic

1. Nero (54 - 68 d. Hr.) - persecutor;
2. Domiţian (81 - 96) - persecutor;
3. Nerva (96 - 98) - nu a persecutat;
4. Traian (98 - 117) - persecutor;
5. Adrian (117 - 138) - persecutor;
6. Antonin Piosul (138 - 161) - persecutor;
7. Marcu Aureliu (161 - 180) - persecutor;
8. Comod (180 - 192) - persecutor;
9. Septimiu Sever (193 - 211) - persecutor;
10. Caracalla (211 - 217) - persecutor;
11. Macrin (217 - 218) - nu a persecutat;
12. Elagabal (218 - 222) - nu a persecutat;
13. Alexandru Sever (222 - 235) - nu a persecutat;
14. Maximin Tracul (235 - 238) - persecutor;
15. Filip Arabul (238 - 249) - nu a persecutat;
16. Deciu (249 - 251) - persecutor;
17. Trebonius Gallus (251 - 253) - persecutor;
18. Valerian (253 - 260) - persecutor;
19. Gallienus (260 - 268) - nu a persecutat;
20. Aurelian (270 - 275) - persecutor;
21. Urmează mai mulţi împăraţi romani, cu domnii scurte.
22. Diocleţian (284/285 - 305) - persecutor;
23. Galeriu (305 - 311) - persecutor;
24. Constantin cel Mare (324 - 337) - libertatea creştinismului.

Ce concluzii trageţi, din analizarea acestui tabel cronologic?

- Istorioară religioasă:

Din viaţa Sfintei Muceniţe Perpetua

de la Sfântul Ioan - Iacob Românul

Sfânta Perpetua a trăit în vremea împăratului Septimiu Sever, în localitatea Carhidon. Ea era născută într-o familie nobilă şi bogată, de păgâni. Tatăl ei era general, ajuns şi senator. Dar mama ei, Iulia, a îmbrăţişat credinţa creştină, dăruind-o şi pe fiica ei cu un suflet creştin.

Perpetua s-a dovedit o tânără înţeleaptă. Când a crescut, s-a căsătorit cu un general creştin, care a murit pentru Hristos. Când a început prigoana asupra creştinilor, Perpetua era văduvă şi avea un copil mic. Ea a fost închisă cu mai mulţi creştini, fără copil, care a rămas la tatăl ei. Acesta venea din când în când cu copilul la închisoare, ca să o convingă să se lepede de credinţa în Hristos. Tatăl ei, fiind păgân, socotea o nebunie fapta fiicei, care îi înjosea numele nobil.

Cum ea nu a vrut să se lepede, a fost dusă în arena unui circ şi străpunsă de coarnele unui taur fioros. Perpetua a supravieţuit loviturii şi s-a trezit uimită, căci nu ştiuse ce i s-a întâmplat: ea fusese cu mintea adâncită în rugăciune şi nu simţise coarnele taurului. Cei care nu mureau pe loc în arenă erau ucişi de călăi anume pregătiţi. În ziua când era Perpetua în arenă, tocmai venise un călău nou, care nu se pricepea la ucideri. El a tras de două ori cu sabia, încercând să taie capul sfintei, dar nu a reuşit. Ea i-a spus: „Prietene, nici pe jumătate nu ai curajul meu; nu te tulbura, loveşte - uite aici!", apoi s-a rugat: „O, Doamne, ce bucurie este să moară cineva pentru Tine!" La a treia lovitură, călăul a reuşit să-i taie capul.

- În măsura timpului, se pot povesti elevilor și alte fragmente din Viețile Sfinților Mucenici, sau pot fi solicitați înaintea acestei ore , ca temă suplimentară, să alcătuiască fișe de lectură din Viețile Sfinților, despre cum au primit aceștia mucenicia, pentru a le povesti elevii înșiși, în cadrul orei. (Sau numai câțiva elevi, care doresc și care dețin Viețile Sfinților se pot implica, după caz.)

VIII. Evaluarea

- Găsiţi cuvinte asemănătoare ca înţeles (sinonime) cu: „prigoană", „mucenic", „sacrificiu", „crucificare", „tortură", „bărbăţie". Alcătuiţi propoziţii cu sinonimele găsite.

- Exerciţiu: Alegeţi răspunsul cel mai potrivit (unul singur) dintre cele de mai jos:

a. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ pentru:

pedepsirea păcătoşilor;
mântuirea credincioşilor;
salvarea celor răi;
mântuirea tuturor celor ce-şi vor recunoaşte păcatele şi le vor părăsi.

b. Biserica creştină s-a întemeiat:

în momentul Învierii Domnului;
în momentul Cincizecimii;
în momentul Răstignirii Domnului;
în momentul Naşterii lui Hristos.

c. Predica Sfinţilor Apostoli a avut în centru:

Învierea Domnului;
Răstignirea Lui;
minunile făcute de Domnul (vindecări etc.);
ameninţarea cu flăcările iadului.

d. Sfinţii Apostoli şi-au împlinit misiunea lor în lume cu ajutorul:

înţelepciunii lor native;
instruirii lor în şcoli speciale;
Duhului Sfânt cu care au colaborat tainic;
cărţilor pe care le-au citit.

e. Persecuţiile creştinilor au însemnat:

cinstirea creştinilor de către păgâni;
omorârea tuturor creştinilor lumii;
martirizarea multor creştini de către conducătorii păgâni;
lepădarea credinţei de către creştinii ameninţaţi cu moartea.

f. În urma persecutării creştinilor:

numărul credincioşilor creştini a scăzut;
Biserica a primit darul sfintelor moaşte ale martirilor şi numărul credincioşilor a crescut;
credinţa în zei s-a înmulţit în lume;
diavolul a triumfat.

(Exercițiul face referire și la cunoștințe anterioare ale elevilor.)

IX. Activitatea suplimentară

- Extrageţi din calendarul ortodox numele a zece mucenici şi a zece muceniţe, cu data serbării fiecăruia.

- Alcătuiți o compunere (cca 20 rânduri) despre Sfinții Martiri, în care să folosiți: "persecuție", "mucenic", "mărturisirea credinței".

Efectuați ca temă unul din cele două exerciții propuse, la alegere.

X. Încheierea

- salutul, rugăciunea.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article