Concurrent no. 11 - Alexandra

DORURI LA RĂSĂRIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 11 / Concurrent no. 11



..........................Alexandra Mișcov............................

Monolog

Amestec două, trei cuvinte,

Mut sufletul nopţii lângă uşă,

Mă îmbrac şi mă culeg toată

Lângă paşii mei arşi, de cenuşă

Apoi îmi amintesc de tine:

Te-am lăsat la masă cu paharul în mâini.

Mă întorc şi te găsesc în nemişcare.

Apa s-a evaporat

În timp ce urcai paharul spre buze,

Timpul s-a evaporat şi el între tipare

Pe-atâtea trupuri şi-a lăsat cerneala

Şi degetele mele poartă-amprenta

De neînlocuit, de nevăzut

A tot ce e prezent în noi şi în trecut,

A tot ce se evaporă din mine...

Amestecă-mi ideea negândită,

Cuvântul tău mai lasă-mi-l, te rog!

În trup doar timpul scrie poezie,

Tu dă-mi silaba ta ca o ispită,

Învaţă-mă să tac, să te aprob.

Eşti liber

Nu te rog, nu mă vait şi nu plâng.

Drumul meu e mai simplu de-atât.

Când te chem, intru-n mine adânc

Şi-mi dau seama că sunt ce-am cerut.

Nu mă-nfurii de-aud că nu vii.

Înţeles e în tot ce se-ntâmplă.

Priceput e de mult gândul tău:

S-a născut chiar la mine, în tâmplă.

Nu te uit, nu te vărs, nu te caut.

Eşti oriunde şi-n veci nicăieri.

Eu speram să te legăn în flaut,

În cântările zilei de ieri.

Astăzi, cred că te aperi de tine

Şi-ntr-un dor care-mi smulge iubirea,

Te deznod de credinţa din mine

Şi îţi cer să alegi fericirea.

Regenerare

Mi-am găsit palma neîntoarsă,

Ochiul şubred sub zăbrele,

Unghia subţire...

Toate căutaseră în toamna asta

De var stins

O vară aprinsă.

Din tot copacul meu rămăseseră

Două ramuri: una arsă,

Cealaltă îngheţată.

Restul era împletit în cădere,

În trecut...a trecut.

Sunt iar crudă. Sub scoarţa nouă

Am aripi de cărămidă

Şi tălpi de nisip,

Mersul e adunat în grămezi

De moloz...

Îmi ajunge zăpada în oase,

Parcă se întinde,

Se face măduvă,

Alunecă din mine,

Gândeşte singură,

Mă conduce acasă,

Mă bagă în pat şi mă închină...

Mi-era poate somn...

Naştere

Aş vrea să pot să mă opresc din scris

Chiar de n-am terminat tot ce aveam de zis,

Că mă îndoi sub mina de creion,

Cu ochii plini şi grei de-atâta vis.

În palme, râuri de idei cad în abis,

Mă lasă în tăcere să m-adun

Şi-apoi mă-mping în febră de nesomn,

În rime abătute fără chef,

Plimbate peste zimţi în relief,

Împiedicându-se în ritmul lor turcesc,

Fugind pe mare, la Ada-Kaleh,

Mă iau cu ele şi mă întregesc,

Mă calcă în picioare de zeiţe,

Gătindu-se în falduri de rochiţe

Cu betelie joasă, sub buric:

Cum mă aşez, cum vor să mă ridic,

Mă-mbolnăvesc de-atata tevatură,

Cu talpa-nsângerată în pantof,

M-aleargă şi-mi pun lacăte la gură,

Cuvântul, prizonier, mi-l fac să plângă

Şi eu mă simt ca un buton on/off,

Mă rătăcesc în lumea lor prelungă

Şi nu respir cu tot plămânul, larg,

Îmi moare liniştea în uşă, peste prag,

Blocându-mă în casă, beau cafea

Şi fac partide lungi de cărţi pe masă,

Mă dor, în toate hainele se varsă,

Le simt mirosul dulce şi la duş,

Mă ameţesc cu pasul lor de pluş,

Dar eu le iert, că doar sunt ale mele

Şi mi le-aşez la locul lor, pe piele,

Lăsându-le să doarmă zile-n şir...

Şi mă jupoi târziu, să le deşir.

Aşchii de gând

Mi-e somnul mort,

S-a-nstrăinat de mine!

Aleargă ochii mei peste-ntuneric

Şi ies scântei de jad

Din sternul sferic

Ce-l simt cum ţine-n frâu

Pulsândul cord.

Mă-ndemn cu litere cornoase

La zgâriat idei de pe meninge

Şi le prevăd lucinde şi aţoase,

Golindu-se de timpul care frige.

Apar cuvintele mugind isterizate

Tot ce-a zăcut în mine ani la rând,

Le zbier aproape,

Căci se vor strigate

Şi mă îndeamnă-n ritmul lor arzând

Să le-nţeleg cu totul,

Chiar nemestecate,

Căci altfel am să pier înfulecând

Propria-mi soartă,

Cruda-mi ignoranţă

Care-au murit în eul meu născând.

    ALEXANDRA

Răspunsul Admin. către  Alexandra:

Deznoadă-te-n cuvinte ce nu au mai fost spuse,

Ce-n astă lume sură par palide intruse,

O condiţie numa': născând, să fie plânse...

 

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova