Spicuiri spre folos (6)

07.10.2008

Explicarea Rugăciunii
TATĂL NOSTRU
după Origen

Tatăl nostru

Până la Hristos cel Întrupat, nimeni nu L-a numit pe Dumnezeu „Tată" la modul statornic, absolut, şi nu numai prin vorbe, ci prin tot ceea ce făcea. Noi, cei înfiaţi prin Hristos, nu trebuie să-I spunem „Tată" lui Dumnezeu numai când ne rugăm în ascuns cu rugăciunea Domnească, ci prin întreaga noastră viaţă (faptă, cuvânt, gândire) să-I spunem „Părinte", confirmând acest lucru şi prin rugăciune.

Carele eşti în ceruri

Ca şi atunci când Domnul nostru Iisus Hristos spune că „Mă duc la Tatăl", nu este vorba de o mutare fizică, şi nici „cerurile" nu sunt ceva ce presupune distanţă fizică, ci e vorba de starea de mărire a lui Dumnezeu, de desăvârşire.

Sfinţească-se numele Tău

E o rugăciune ca să ne înălţăm la adevărata cunoaştere a însuşirilor lui Dumnezeu, întrucât numele şi numirile lui Dumnezeu cuprind în sine calităţile Sale, şi pentru ca noi să folosim cum se cuvine numele Domnului, nu în contexte nepotrivite. Mai concret, chemând creştinul numele Domnului la vreme de nevoie, conştientizează atotputernicia Sa, marea Sa milostivire.

Vie împărăţia Ta

Exprimă dorinţa de a vedea pe Dumnezeu sălăşluindu-Se în inimile noastre, căci împărăţia lui Dumnezeu nu e din lumea aceasta, ca să se vadă. Deci creştinul se roagă ca această împărăţie să prindă rădăcină într-însul, să aducă roade şi să se desăvârşească. Dacă voim aceasta, să ne rugăm şi să nu dăm curs păcatului.

Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ

Ştim că în cer se împlineşte voia lui Dumnezeu de către toate fiinţele cereşti, aşa că cerem şi noi să fim ca ele, ca să fim în împărăţia cerurilor.

Pâinea cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi (cea spre fiinţă - epiusios)

Origen e primul susţinător al faptului că nu e vorba de pâinea trupească, ci de pâinea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii, Cuvântul Însuşi. „Eu sunt Pâinea Vieţii, cine vine la Mine nu va flămânzi şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată." (Ioan 6, 35) Această pâine răspândeşte nemurire. Cerând această pâine „astăzi", o cerem în fiecare zi, pentru că avem nevoie de ea în fiecare zi.

Și ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Care sunt, de fapt, îndatoririle noastre? „Daţi tuturor cele ce sunteţi datori, celui cu darea, dare, celui cu vama, vamă, celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic să nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul." (Romani 13, 7-8) Dacă nu împlinim nişte lucruri, neavând dispoziţie sufletească binevoitoare unii faţă de alţii, dispreţuind raţiunea sănătoasă, rămânem datori. Şi faţă de noi înşine avem datoria să nu întrebuinţăm trupul şi sufletul jertfindu-le de dragul plăcerilor. Mai presus de toate însă suntem datori faţă de Dumnezeu cu dragostea, dacă nu, devenim datornici ai Domnului, păcătuind faţă de Dânsul. Iar „dacă greşeşte om faţă de om, se vor ruga poate alţii pentru el lui Dumnezeu, dar când păcătuieşte față de Domnul, atunci cine va mijloci pentru dânsul?" I Regi 2, 25.

Ori noi deja suntem datornicii lui Hristos, Care ne-a răscumpărat cu sângele Său; suntem datornici şi îngerului nostru păzitor, care priveşte faţa Domnului în ceruri.

Avem datorii față de oameni (faţă de rudele după trup, de rudele întru Hristos - creştinii -, de concetăţeni); faţă de noi înşine (faţă de trup şi de suflet); faţă de Dumnezeu; faţă de îngerul păzitor; faţă de Biserică (în general, dar şi faţă de ierarhia Bisericii, în particular); faţă de soţ/soţie („Bărbatului să-i dea femeii iubirea adevărată, asemenea şi femeia bărbatului" - I Corinteni capitolul 7).

Împlinind aceste datorii, devenim liberi. Să nu ne asumăm însă îndatoriri care ne depăşesc.

În paralel, sunt şi alţii îndatoraţi faţă de noi: ca părinţi, ca prieteni etc. Dacă aceştia nu-şi prea achită îndatoririle, să fim îngăduitori, amintindu-ne de îndatoririle noastre neîmplinite, îndeosebi de cele referitoare la Dumnezeu - fie din necunoaşterea adevărului, fie din nemulţumirea în faţa unor necazuri.

Dacă cineva se căieşte pentru ce a făcut, trebuie să-l iertăm. Iar dacă nu se căieşte, tot trebuie să-i purtăm de grijă, ca unui orbit de răutate.

Greşelile noastre se ivesc când nu plătim ce datorăm. Şi întotdeauna avem puterea să iertăm oricărui greşit / datornic al nostru. Iertarea păcatelor se săvârşeşte de fapt de Dumnezeu prin oameni: apostoli (episcopi) şi preoţi, care ştiu ce fel de jertfă să aducă, în funcţie de păcatul săvârşit.

Şi nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Viaţa întreagă a omului este o ispită. Dumnezeu ne încearcă în fel şi chip, ispitele venindu-ne fie de la trup spre suflet, fie izvorând din suflet, fie de la duhurile răutăţii, dar pe măsura fiecăruia. „Multe sunt necazurile drepţilor" (Psalmul 33, 18); „Prin multe suferinţe trebuie să trecem ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 14, 22). Atunci de ce ne rugăm să nu cădem în ispită? Ideea e că nimeni, nici Apostol, nici cerşetor, nu e ferit de păcat.

Supliment despre Rugăciune, în general
(de la Origen şi din Sfânta Scriptură, exemple de împlinire a rugăciunilor de către Dumnezeu)

„Eu ştiam că Tu pururea Mă asculţi". (Ioan 11, 42)

Cum ascultă Dumnezeu rugăciunea profetului Daniel

8. Toţi marii dregători ai regatului, marii cârmuitori, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii s-au sfătuit laolaltă ca regele să dea o poruncă şi să se rânduiască oprirea ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om în afară de tine, rege, să fie aruncat în groapa cu lei.
9. Acum, o, rege, fă cunoscută oprirea şi dă poruncă scrisă, care, potrivit legii Mezilor şi Perşilor, nu se mai poate schimba".
10. Aşadar, regele Darius a dat oprire scrisă şi poruncă.
11. Îndată ce Daniel a aflat că o poruncă a fost dată, a intrat în casa sa, care avea în cămara de sus fereastră deschisă înspre Ierusalim şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeu, cum făcea şi mai înainte.
12. Atunci bărbaţii aceia au venit în număr mare şi au aflat pe Daniel rugându-se şi cerând mila lui Dumnezeu.
13. Apoi s-au apropiat şi au grăit înaintea regelui privitor la porunca regală: "Oare n-ai poruncit tu ca oricine s-ar ruga timp de treizeci de zile la oricare alt dumnezeu sau om, în afară de tine, rege, să fie aruncat într-o groapă cu lei?" Răspuns-a regele şi a zis: "Lucrul rămâne hotărât şi, după legile Mezilor şi Perşilor, nu se poate schimba".
14. Atunci au răspuns ei regelui şi au zis: "Daniel, cel dintre robii iudei, nu a luat în seamă porunca ta, rege, nici nu s-a îngrijit de oprirea ta, ci de trei ori pe zi îşi face rugăciunea".
15. Când a auzit regele acestea, s-a tulburat foarte şi şi-a îndreptat gândul spre Daniel, cum ar putea să-l scape, şi până la apusul soarelui s-a străduit ca să-l scoată.
16. În urmă, oamenii aceia au intrat în grabă la rege şi i-au zis: "Ştiut să-ţi fie, o, rege, că, după legea Mezilor şi a Perşilor, orice poruncă sau oprire dată de rege nu se mai poate schimba".
17. Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel şi 1-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinsteşti fără încetare, Acela te va scăpa!"
18. Apoi s-a adus o piatră care a fost pusă peste gura gropii, iar regele a pecetluit-o cu inelul său şi cu inelul dregătorilor săi, aşa ca nimic să nu se schimbe cu privire la Daniel.
19. Pe urmă, împăratul s-a dus în palatul său şi a petrecut noaptea în post şi nu au adus lângă el concubine, iar somnul nu l-a mai prins.
20. Apoi regele s-a sculat dis-de-dimineaţă, în revărsat de zori şi a venit în grabă la groapa cu lei.
21. Şi când s-a apropiat de groapă, a strigat pe Daniel cu glas tare. Atunci regele a prins a grăi şi a zis lui Daniel: "Daniel, slujitorul Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, Căruia te închini neîncetat, oare a putut să te scape de lei?"
22. Apoi Daniel a vorbit cu regele: "O, rege, în veci să trăieşti!
23. Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău!"
24. Regele s-a bucurat foarte şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise în Dumnezeul lui.
25. Atunci a poruncit regele să aducă pe bărbaţii aceia care defăimaseră pe Daniel şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, fiii lor şi femeile lor, şi nici nu au ajuns bine în fundul gropii, că leii s-au şi năpustit asupra lor şi le-au sfărâmat toate oasele.
26. Regele Darius a scris la toate popoarele, neamurile şi limbile care locuiesc peste tot pământul: "Pacea voastră să sporească!
27. Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul regatului meu să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, Care rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
28. El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni în cer şi pe pământ; El a scăpat pe Daniel din ghearele leilor. (Daniel 6, 8-28)

Dacă Dumnezeu a ascultat atunci, acum mii de ani, rugăciunea profetului, o va asculta şi astăzi, pe a noastră!

+++

Mulţi nu au simţit nici suferinţa fizică, întrucât s-au rugat, chiar dacă alţii îi chinuiau; prin rugăciune îmblânzim pe oameni, căci Domnul prin Sfinţi sfărâmă măselele leilor. Iar unii care fugiseră de poruncile lui Dumnezeu, după un timp au fost izbăviţi prin căința lor, pentru că nu şi-au pierdut nădejdea că mai pot fi salvaţi, deşi fuseseră prinşi în pântecele morţii.

+++

Şi oricine fuge de dogoarea păcatului să se arate la fel de mulţumitor lui Dumnezeu pe cât e cel care a avut parte în foc de rouă răcoritoare. Iar cel ferit de vrăjmaşii nevăzuţi să mulţumească mai mult decât Daniel, căci a fost scutit de fiare mai periculoase decât leii din groapă. Şi cel ce se află în chit, să se roage, căci, ieşind, va putea fi prilej de mântuire şi pentru ninivitenii de astăzi.

+++

Preotul este cel care a primit „har îndoit", căci dacă Ilie lega şi dezlega cerul, el leagă şi dezleagă ploaia harului peste suflete. Şi orice credincios, prin rugăciune, primeşte ploaia aceasta, de care era lipsit prin păcate.

Material prelucrat după „Despre rugăciune", Origen; autorul are în vedere ambele variante ale Rugăciunii Domnești (Tatăl nostru), după Matei şi Luca.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova