17 Septembre 2008

Publié par Mirela

Natura - darul lui Dumnezeu

NATURA - DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU OAMENI

Clasa: a V-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Natura - darul lui Dumnezeu pentru oameni

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să comenteze lecturile biblice şi religioase prezentate;

O₂: să compare momentele îngrijirii naturii cu revărsarea dragostei lui Dumnezeu către noi;

O₃: să indice minuni ale lui Dumnezeu, arătate în natură;

O₄: să îngrijească şi să păstreze curat mediul înconjurător (de la şcoală, de la bloc, din curte etc.).

Obiective formativ-educative:

- să admire puterea, înţelepciunea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu în natură şi prin natură, pentru oameni.

Strategia didactică:

- mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: fotografii din natură.

- metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, conversaţia euristică, lectura biblică şi religioasă, problematizarea.

- formele de organizare a clasei: frontală, individuală.

Bibliografia:

Minunile credinţei, Vieţile Sfinţilor, Biblia, Revista „Scara", Arhim. Ilie Cleopa (Minunile lui Dumnezeu din zidiri).

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- se verifică lecţia anterioară, prin întrebări, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

prin următoarea lectură biblică:

„El (Dumnezeu) umple norii cu apă şi din întunecimea furtunii sloboade fulgerele. Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le porunceşte, în lungul şi în latul lumii Sale pământeşti. Şi Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinţei Sale." (Iov 37, 11-13)

„Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru. Să întâmpinăm faţa Lui întru laudă şi în psalmi să-I strigăm Lui. Că Dumnezeu mare este Domnul şi Împărat mare peste tot pământul. Că în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea, şi uscatul mâinile Lui l-au zidit." (Psalmul 94, 1-5)

Pornind de la aceste texte, indicaţi raportul dintre Dumnezeu şi lume. (Pentru această lecție, elevii pot fi solicitați să aducă fotografii reprezentative legate de natură, din portofoliul personal).

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- se notează titlul. Se va urmări sensibilizarea elevilor în raport cu natura, perceperea ei ca dar de la Dumnezeu pentru oameni, motiv pentru care aceştia trebuie să o îngrijească și să o valorifice, nu să o exploateze irațional.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

Dumnezeul nostru a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele. La porunca lui Dumnezeu, pământul a dat tot felul de plante şi animale. Dintre plante, pământul a produs unele pentru mâncare (legumele, cerealele), altele spre miros plăcut (florile), altele spre vindecarea bolilor (plantele medicinale). Nu există vreo plantă în care să nu fi pus Dumnezeu ceva folositor pentru om. La fel şi animalele: unele sunt pentru hrană (oile, vacile), altele pentru muncă (caii, măgarii, boii, cămilele).

„Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ! Şi a fost aşa. (…) Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului! Şi a fost aşa. (…) Apoi a zis Dumnezeu: Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor. Şi a fost aşa. (Facerea I, 11, 20, 24)

În Rai, înainte ca omul să calce porunca lui Dumnezeu, toate erau supuse omului. Pământul dădea singur roade spre hrana omului. Oamenii, ca şi animalele, mâncau numai ierburi şi fructe. Abia după potop au început să mănânce carne. Apoi, în Rai omul înţelegea la ce e bun fiecare animal şi fiecare plantă; de aceea Adam a fost pus de Dumnezeu să dea nume tuturor animalelor. Totul în Rai era luminos, frumos, sfinţit, căci harul lui Dumnezeu le însuflețea pe toate. Omul fusese făcut să fie regele naturii şi să se înalţe la Dumnezeu atât pe sine, cât şi natura.

Prăbuşindu-se primii oameni în păcat, şi natura s-a prăbuşit în stricăciune, o dată cu ei, deşi ea era nevinovată.

Omul primise tot ce era bun şi frumos de la Dumnezeu şi nu avea decât o poruncă de la El: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Adică să nu cunoască răul, căci Adam şi Eva cunoşteau în Rai numai binele. Dar ei s-au lăsat păcăliţi de diavol, care i-a făcut să încalce porunca şi să se umple de mândrie, neascultare, neîncredere faţă de Dumnezeu. Harul dumnezeiesc, de care Adam şi Eva erau plini, i-a părăsit, şi ei s-au trezit dintr-o dată lipsiţi de fericirea de la început. Pentru că omul se înrudeşte cu natura prin trupul său, şi natura a suferit pierderea harului.

- De ce ne-a dat Dumnezeu să stăpânim natura?

„Ia întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, şi păsările cerului, şi te vor lămuri; sau vorbeşte cu pământul, şi-ţi va da învăţătură, şi peştii mării îţi vor istorisi cu de-amănuntul. Cine nu cunoaşte din acestea că mâna Domnului a făcut aceste lucruri?"(Iov 12, 7-9)

Un îndrăgostit se duce la întâlnire cu flori sau cu un alt cadou; aşa şi Dumnezeu, Care ne iubeşte, ne trimite daruri, pentru a-L căuta şi a-L iubi. Natura e un dar al lui Dumnezeu către noi. Dacă vom citi în cartea naturii, vom afla cum este Dumnezeul nostru: de la unele lucruri din natură aflăm că Domnul este iubitor, de la altele aflăm că El este puternic, înţelept, milostiv, purtător de grijă. Ce învăţăm, spre exemplu, de la ploaie, despre Dumnezeu?

- Ploaia ne învaţă că Dumnezeu o trimite şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi, deci că El e milostiv.

Dar ce ne poate învăţa pe noi iarba?

- Dacă noi privim iarba şi ne aducem aminte de asemănarea ei cu scurtimea vieţii noastre, mare folos avem: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului" (Psalm 102, 15). Să ne gândim cât de repede trece tinereţea şi vine bătrâneţea şi moartea - aşa cum se usucă şi prea frumoasele flori.

Dar buruienile ne învaţă ceva?

- Bineînţeles. De exemplu, cucuta este hrana principală a graurilor. Deci, ar fi dispărut specia graurilor, dacă nu mai era cucuta. De aici învăţăm că orice lucru lăsat de Dumnezeu pe pământ e folositor cuiva. Iar neghinele ne amintesc de pilda neghinelor şi ne trezesc la paza adevăratei credinţe.

Aşa că de la fiecare plantă şi animal avem de învăţat ceva. Adam ştia în Rai la ce e bun fiecare; noi azi nu mai ştim la fel de bine, dar avem la îndemână două căi pentru a şti: să studiem şi să ne apropiem de Dumnezeu printr-o viaţă sfântă.

În împărăţia cerurilor, în cerul nou şi în pământul nou, omul va fi din nou în pace şi iubire cu natura. Animalele sălbatice vor deveni paşnice şi vor mânca iarăşi iarbă şi fructe. „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară, şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Junica se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul vor mânca paie." (Isaia 11, 6-7). „Pentru că făptura (natura) aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu (a Sfinţilor). Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o (a omului) - cu nădejde, pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu." (Romani 8, 19 - 21)

La sfârşitul lumii, când vor învia oamenii şi cei ce au viețuit cu dreptate vor deveni luminoşi, nemuritori şi cu trupul, atunci întreaga natură se va transforma şi va fi mai frumoasă decât o vedem noi astăzi. Până atunci însă, să avem grijă de natură ca de un preţios dar de la Dumnezeu şi să mergem pe calea sfinţeniei.

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

Întrebări şi discuţii:

Cine a creat lumea?

Cine a fost numit stăpânul naturii?

De ce nu i se mai supun omului animalele la fel ca în Rai?

De ce ne-a dăruit Dumnezeu natura?

Ce învăţăm de la natura înconjurătoare?

Ce înseamnă „cer nou şi pământ nou"?

Gândiţi-vă ce putem învăţa despre Dumnezeu de la furnică, de la albină şi de la trandafir.

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

Istorioară religioasă:

Din viaţa Sfântului Mamant

Sfântul Mamant este pomenit de Biserică la data de 2 septembrie. El a fost fiu de martiri, căci tatăl şi mama sa au murit în vremea închinătorilor la idoli (în secolul al III-lea d. Hr.), chiar după ce micuţul s-a născut. Dar Dumnezeu a avut grijă de el şi a trimis pe o femeie credincioasă ca să îl crească. Până la vârsta de cinci ani, copilul nu a vorbit deloc, iar la cinci ani a rostit primul cuvânt: „mama". De aceea i s-a şi spus „Mamant".

Crescând Mamant, a fost dat la şcoală, unde copiii erau învăţaţi să se închine idolilor. Dar Mamant a învăţat pe colegii lui să se închine adevăratului Dumnezeu. De aceea, a fost pârât stăpânilor oraşului său (Cezareea Capadociei), care au vrut să-l oblige să aducă jertfe zeilor. Mamant, care avea cincisprezece ani, s-a opus cu bărbăţie, încât a fost supus torturilor. Însă el a rezistat şi nu s-a închinat idolilor. De aceea, oameni nemiloşi au vrut să-l omoare. Atunci a venit un înger care l-a eliberat pe Mamant şi l-a dus într-un pustiu. Acolo Mamant a început să se roage zi şi noapte adevăratului Dumnezeu, împrietenindu-se cu toate fiarele sălbatice. El mulgea căprioarele, care alergau să-i aducă lapte, şi din acest lapte făcea brânză, pe care o dădea la săraci. Dumnezeu îi dăruise şi o Sfântă Evanghelie, din care el citea, iar animalele se adunau în jurul lui şi ascultau cuvintele sfinte.

Dar nu a putut sta Sfântul Mamant mult timp în pustie, pentru că au venit soldaţi să îl caute, din partea închinătorilor la idoli. Aceia s-au speriat de animalele care îl înconjurau pe Sfânt, dar Mamant nu le-a lăsat pe acestea să le facă soldaţilor vreun rău. Mamant s-a suit pe un leu şi aşa s-a întors în oraş. „Am preferat să trăiesc cu fiarele în pustie, decât cu închinătorii la idoli din oraş. Căci fiarele ştiu să-L cinstească pe Dumnezeu şi să se supună robilor Lui", a spus Mamant stăpânilor oraşului. Aceştia însă s-au înrăit şi mai mult şi au încercat în fel şi chip să îl omoare. În cele din urmă, au înfipt în el o ţepuşă cu trei dinţi de fier şi aşa l-au omorât. Iar el s-a dus cu bucurie la Sfinţii din Rai, care îl strigau şi îl aşteptau.

Sfinte Mucenice Mamant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Să ştim mai mult!

Peştii din apa Iordanului

după Arhimandrit Daniil Gouvalis

Iordanul este apa în care a fost botezat Mântuitorul de către Sfântul Ioan Botezătorul. În acest râu trăiesc nişte peşti mari, numiţi somni, lungi de un metru. Somni trăiesc şi în alte ape ale lumii, dar numai somnii din Iordan au ceva uimitor. Pe cap, pe partea de sus, dacă dăm la o parte carnea, observăm pe os desenată o icoană: cea a Botezului Domnului. Şi anume, se vede în osul peştelui o figură omenească (Iisus), aripi de îngeri în jurul Lui, un porumbel deasupra (Duhul Sfânt) şi raze care ies din porumbel. Pescarii din Israel, dacă prind vreun peşte din acesta, îl aruncă înapoi în apă, ştiind că are icoana pe cap. Cei ce merg la Locurile Sfinte se bucură nespus să facă rost de vreun craniu de la aceşti peşti, colorând icoana desenată pe craniu. Mari sunt semnele dumnezeieşti pe pământ!

VIII. Evaluarea

Exerciţiu:

Încercaţi împreună cu colegii voştri să îngrijiţi natura din jur: din clasă (florile), din împrejurimea şcolii, din jurul blocului în care locuiţi, din grădina personală (după caz). Ce anume puteţi face: să văruiţi copacii, să udaţi florile, să smulgeţi buruienile, să strângeţi gunoaiele, să nu aruncaţi voi gunoaie, să plantaţi flori, copăcei, să săpaţi.

Când udaţi, gândiţi-vă că aşa ne stropeşte Dumnezeu cu mila Sa; când săpaţi: că aşa ne dă Dumnezeu unele încercări, care să sape în inima noastră şi să o împrospăteze; când strângeţi gunoaiele: că aşa ne vrea pe noi Domnul, curaţi, fără de păcate care să ne urâţească; când văruiţi, pentru a feri copacii de insecte, gândiţi-vă că aşa ne fereşte harul lui Dumnezeu de căderea în păcat. Când smulgeţi buruienile: aşa Domnul va smulge din sânul Său pe cei necredincioşi ...

Orice faceţi, vă puteţi gândi la Dumnezeu. Şi oare, care din muncile de mai sus trebuie făcută cel mai des? Tocmai udatul. De ce? Pentru că cel mai mult lucrează cu noi şi cel mai mult avem nevoie de mila lui Dumnezeu, simbolizată de acest udat.

Poezie religioasă (de memorat):

Frate dragă

de Valeriu Gafencu

Frate dragă, din grădină,

Îţi trimit în dar un crin

Să-ţi mângâie lin privirea

Cu veşmântul lui divin.

Floare dragă, floare dalbă,

Cât de mult aş vrea şi eu,

Îmbrăcat în haină albă,

Să mă duc la Dumnezeu.

Răsădit acolo sus,

În grădina minunată,

Să-mi simt viaţa-mbălsămată

Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înăbuşit în noapte

Şi suspin cu glasul stins:

Dă-mi veşmântul alb de nuntă

Cu crini minunaţi încins.

IX. Activitatea suplimentară

Urmăriţi emisiuni care cuprind curiozităţi legate de natură (spre exemplu, Teleenciclopedia, pe Descovery Channel, pe National Geographic ş.a.). Notaţi-vă pe caietul de Religie sau pe un alt caiet lucruri interesante aflate de la aceste emisiuni. Încercaţi să observaţi, dincolo de aceste curiozităţi, mâna şi lucrarea lui Dumnezeu.

X. Încheierea

Rugăciunea, salutul.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

#proiecte didactice