Piesa de teatru - Cu fericirea... nu-i de glumit!

Personaje:

Cele nouă fericiri - nouă copii, îmbrăcaţi în haine de culori deschise

Evanghelistul Matei

Omul modern

Plictiseala

Stresul

Enervarea

Prezentatorul

Prezentatorul: S-a întâmplat ceva neauzit,

Trecutul în prezent a înfrunzit,

Omul modern, stresat şi obosit,

Cere un sfat, să fie fericit!

Omul modern (cu ochii la ceasul de mână, cu o geantă - diplomat în mână):

Am pierdut deja zece întâlniri!

Pe cine să mai sun? Să le amân...

(El formează un număr oarecare pe un telefon mobil; mimează că vorbeşte).

Cele nouă fericiri (în cor): Ne-a rostit Domnul Hristos,

Ca să îi fim de folos

Omului, în orice timp,

Nu îmbătrânim vreun pic! 

Evanghelistul Matei:Să se prezinte acum fiecare,

Ca fericirea să ne înfioare,

O fericire paşnică, cerească,

Nu una trecătoare, pământească!

Fericirea 1: Să mă prezint: sunt prima-n lanţ de nouă:

„Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor".

Săraci cu duhul sunt aceia care

Smeriţi trăiesc, fără de îngâmfare;

Săraci ei par, nu se slăvesc pe sine

Şi nu-ncetează în gând să se-nchine.

Lumea nu-i ştie, par neînsemnaţi,

În cer, de Domnul, ei sunt lăudaţi!

Împărăţia ei o moştenesc,

În fericire, ei, se împlinesc!

Fericirea 2: Eu sunt a doua treaptă, următoarea:

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia".

Nu cei ce plâng pentru orice motiv,

Ci cei ce au al pocăinţei chip;

Care-şi cunosc păcatul, cu regret,

Prin plânsul lor spălând al lor suflet;

Chiar pentru alţii plâng, care greşesc,

Şi nu-şi dau seama, nu se pocăiesc;

Împărăţia ei o moştenesc,

În fericire ei se împlinesc!

Fericirea 3: Sunt treapta trei, ce urcă înspre cer:

„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul."

Cei blânzi sunt rari, ca florile de colţ,

Pe stânca lumii cresc, nemânioşi,

Domoli la enervare, iuţi la rugă,

De la ei întristarea o să fugă;

Sunt buni aceştia, nerăzbunători,

Pentru ei, toţi sunt ca fraţi şi surori,

Împărăţia ei o moştenesc,

În fericire ei se împlinesc!

Prezentatorul: Îngăduiţi o pauză la trepte,

Un personaj modern să se prezinte;

E plictisit de tot ce s-a-ntâmplat,

Spre fericire el nu a urcat!

Plictiseala: Of! Ce plictis! Ce somn mi s-a făcut,

Ce să fac oare, să scap de urât?

Să mă întind, ca să cuprind mai mulţi,

Pe cei la sensibilitate muţi.

Of! Ce plictis! Tentacula-mi întind

Şi-o lume-ntreagă moleşesc, cuprind;

Învârt în hăul grelei lâncezeli,

Să cadă pradă negrei plictiseli!

Evanghelistul Matei: (către omul modern)

Eşti plictisit cumva, fârtate? Haide, spune

Ce stare sufletească e în lume?

Mi s-a părut că aveţi la-ndemână

Ştiinţă multă, c-aţi mers şi pe lună!

Cum de vă plictisiţi, eu mă întreb,

Privind la ce aveţi, nu înţeleg...

Omul modern: Mă doare capul doar când mă gândesc,

Aproape zilnic eu mă plictisesc.

Nu-mi vine cheful ca să fac nimic,

Căci eu am prea multe pe cap, vă zic.

Cu o ureche vă ascult aici,

Dar cu cealaltă... n-am deloc lipici.

Fericirea 4: Să depăşim a lumii plictiseală,

Spre cer, mai sus, să avem îndrăzneală!

„Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura."

Flămânzilor de bine şi dreptate,

În Rai avea-veţi multă libertate;

Aţi însetat dreptatea căutând?

Nu vă-ntristaţi, o veţi avea curând!

Aţi vrut să fiţi cinstiţi, să împliniţi

Porunca Domnului? Fiţi fericiţi!

Împărăţia, voi o moşteniţi!

Fericirea 5: Milă voiesc, nu jertfă pe pământ,

Aşa a spus Hristos, Domnul cel Sfânt.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."

Miluire sufletească

Cere porunca domnească.

Ajutor în toate cele,

Păcatele să se spele.

Şi celui flămând să-i dai,

Şi cu cel bolnav să stai,

Şi cu ruga miluieşti,

Când la altul te gândeşti;

Şi cu sfatul, cu iertarea,

Tu îţi arăţi îndurarea.

Să n-ai inima-mpietrită,

Să nu ai faţa cernită!

Şi-atunci ai să moşteneşti

Sălaşuri împărăteşti!

Fericirea 6: Urcând un pic, cu inima curată,

O nouă fericire vi se-arată!

„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu."

Având păcatul şters prin spovedit,

Având suflet curat, prin har albit,

Sinceri în toate, plini de adevăr,

Vedeţi pe Domnul, aşa, ca prin văl!

El locuieşte-n suflet, oglindit

În puritatea ce v-a primenit;

Voi Îl cunoaşteţi, chiar de pe pământ,

Sunteţi prieteni Domnului Preasfânt!

Împărăţia voi o moşteniţi,

În fericire, voi vă împliniţi!

Stresul: Ce linişte se face-n astă sală,

Dar unde-i muzica mea infernală?

Unde e ceasul, ticăind prea iute,

Unde e graba, cu grijile multe?

Unde-i durerea capului ce-apasă,

Ce strânge-n cleşte oamenii, în masă?

Unde-i uitarea de cele ce-s sfinte,

Şi amănuntul, grijile mărunte?

Unde e umbra gândului plecat

Spre ceea ce este neimportant?

Prezentatorul (ca un ecou şoptit):

Neimportant, neimportant, neimportant...

Omul modern: Cum unde e? Când gândul mă apasă,

Când graba iar m-a prins în a ei plasă?

Cum unde e? Aici, sunt tot cuprins,

Mă simt când plictisit, când plin de griji...

Prezentatorul (iar): Stresat, chiar prea stresat...

Mai sunt, dar, fericiri de prezentat...

Fericirea 7: Pacea din suflet se revarsă-n lume

Atunci când omul credincios şi bun e.

„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema."

Cu glasul dulce, ei desfac războaie,

Şi curge pacea-n lume, blândă ploaie;

Ei liniştiţi sunt, împăcaţi cu sine,

Nu-i întărâtă, nu-i doboară nimeni.

Aleşi de Domnul să Îi fie fii,

Trăiesc în pace, oameni - bucurii.

Împărăţia ei o moştenesc,

În fericire, ei se împlinesc!

Fericirea 8: Iată că sunt fericiţi

Cei care sunt prigoniţi!

Ascultaţi şi vă uimiţi!

„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor."

Când un om e urmărit

Şi bătut, şi chinuit,

Nu pentru că a greşit,

Ci dacă drept a trăit,

Atunci Domnul e cu El,

Văzând al inimii zel;

Însuşi Domnul a păţit,

Fiind aspru prigonit...

Voi aveţi de moştenit

Şi-n ceruri de locuit!

Fericirea 9: Dar şi cei batjocoriţi,

Pe nedrept, sunt fericiţi!

„Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Domnul. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri!"

Uneori, cuvântul doare

Decât bătaia, mai tare;

Uneori, ocara frânge

Sufletul, şi-acesta plânge;

Nu mai plânge, suflet bun,

Soarele-ţi străluce-n drum;

Nu plânge, suflet curat,

Căci Hristos te-a înzestrat

Cu sălaş în Raiul său,

La un loc cu Dumnezeu!

Când pentru credinţă eşti

Ocărât, cununi primeşti!

Ai răbdare şi credinţă,

Domnul îţi dă biruinţă!

Evanghelistul Matei: Acestea au fost cu toate

Fericirile, prezentate

Ca o scară - nouă trepte

Pentru suflete-nţelepte.

Cine are urechi de auzit,

Să audă negreşit!

Poate nu-s trepte uşoare,

Ci vă pun la încercare,

Însă cine le păşeşte,

Fericirea o găseşte

Şi pe veci se veseleşte!

Enervarea: Eu n-aş fi vrut să le aud aici;

Căci am alte principii, foarte mici -

Nu fericiri, ci enervări - instant,

Întoarcerea cu gândul la neant!

Fără răbdare sau îngăduinţă,

Fără iertare, pace umilinţă!

(Privind la Fericiri)

Însă, în faţa lor, eu recunosc,

Că drumul meu mereu sfârşeşte prost.

Omul modern mă primeşte în gând,

Astfel eu fac ravagii pe pământ!

Dar nu pot să îl afectez pe sfânt!

Prezentatorul: Da, nu poţi să îl afectezi pe sfânt!

Acestea-s cele nouă fericiri,

Iară acestea trei (arată spre Plictiseală, Stres, Enervare) sunt ispitiri.

Omul se lasă prea uşor învins,

Se crede singur, părăsit şi trist.

Omul modern (priveşte spre cele trei, apoi spre cele nouă):

Găsesc acum că nu e demodat

S-asculţi de acest evanghelic sfat:

Să cauţi fericirea în Hristos,

Plângând pentru păcat, sincer, milos,

Smerit... Aşa aş vrea, poate, şi eu,

S-ajung un fiu plăcut lui Dumnezeu.

(Se uită la ceas.)

Dar ce să fac? N-am timp nici să respir,

Când să învăţ de Taine, de Potir?

Când să aplic şi oare cum să fac,

Îndatoririle cum să le-mpac?

Cum, când, ce să fac?

Prezentatorul: Să îi ceri ajutor Celui de Sus,

Şi-ai să-l primeşti, să faci ce ţi-ai propus;

Dar fără stres, în linişte, cu calm,

Fără de nervi, fără plictis în van.

Ai să ai spor, dar de El să nu uiţi,

La Adevăr nicicând să nu renunţi!

Fericirile (în cor): Nu renunţa la binele străvechi,

Deschide ale inimii urechi!

Nu e-nvechit nimic din ce a spus

Cu voce blândă, pentru toţi, Iisus!

Pentru pagina de linkuri spre piese de teatru, dați click aici.

  

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

CU FERICIREA... NU-I DE GLUMIT!

Piesa de teatru religios pentru copii, Literatura & Religie