Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Revista "Înșiră-te, rugăciune" - selecții 4
(Școala cu clasele I-VIII nr. 3 "Nicolae Titulescu" - București)



 


Cine este Antihrist?

Antihrist nu va fi diavolul sau satana, ci omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel. Aşadar, Antihrist va fi om, prin lucrarea lui satana, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase.


Când va veni Antihrist

Cu puţină vreme înaintea Celei a doua Veniri a lui Hristos - şi mai mult nu cunoaştem timpul exact pentru aceasta. Ceea ce ştim este că va fi nimicit de Domnul cu strălucirea venirii Sale.


Pustiirile lui Antihrist

După cum zice Sfântul Efrem Sirul, în vremea lui Antihrist, marea se va tulbura şi pământul se va usca, cerul nu va mai da ploaie şi plantele se vor veşteji. Cerul nu-şi va mai da răcoarea sa, norii nu vor mai da apă, pământul nu-şi va mai da rodul său, marea va revărsa un miros insuportabil, râurile vor seca, peştii mării vor muri, oamenii se vor sfârşi de foame şi de sete... Va fi atunci plângere mare, strâmtoare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până atunci şi nici nu va mai fi!


Alte profeţii despre Antihrist

Antihrist va fi ca un şarpe, ca diavolul şi va lovi cu „călcâiul" Biserica, care aşteaptă mântuirea Domnului, prin a sa a Doua Venire.Şi nu va putea nimeni să cumpere sau să vândă, decât cel care are semnul lui Antihrist, adică numele fiarei sau numărul numelui lui, adică numărul care indică suma valorilor numerice ale literelor numelui lui.


Pentru ce va veni Antihrist?

Amăgitorul va veni ca să stăpânească şi să vădească necredinţa şi nepocăinţa celor care neagă pe Hristos. Dar, prin excelenţă, va domina pe iudeii care au depăşit în necredinţă toate neamurile. Fizic, nu-i cunoaştem pe iudeii care nu L-au primit pe Domnul. Dar aceştia care continuă să-L răstignească pe Iisus, pregătesc calea şi tronul lui Antihrist.


Care este originea lui Antihrist?

Va proveni din neamul israelit al lui Dan şi după cum zic Sfinţii Părinţi, va veni din Galileea. Diavolul, prin Antihrist, va lovi Biserica lui Hristos, dar după cum Domnul a înviat, aşa şi Biserica Domnului va merge spre viaţă veşnică. 

(extrase de Matei Ana - Maria, din "Profeții despre Antihrist")



Poveţe sfinte!

     

       Un răspuns blând potoleşte mânia, dar un cuvânt aspru o aprinde.

       Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.

       Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar numai Dumnezeu îi îndreaptă paşii.

       Cine îşi stăpâneşte gura şi limba îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.

       Mai bine să nu făgăduieşti decât să nu împlineşti ce ai făgăduit.

       Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.

       Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte din cale afară şi sărăceşte.

       Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.

       Mâhniţi-vă şi să nu mai greşiţi. Soarele să nu apună peste mânia voastră. Să nu daţi loc mâniei!

       Cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.  

       Nesocotitul nu ia în seamă învăţătura tatălui său, dar cine trage folos din certare se face mai înţelept.

       Cel ce blestemă pe tatlă său şi pe mama sa se stinge ca sfeşnicul în mijlocul întunericului.

       Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvânt bun îl înveseleşte.

       Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios.

       Fericit este cel ce rabdă osteneala cu mulţumire.

 (de la Stan Andreea)

  

   „Cine va păzi toată legea dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile".

   „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul - Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică".

   „Plata păcatului este moartea".

   „Precum trupul fără suflet este mort, aşa credinţa fără fapte este moartă."

   „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele."

(de la Niţu Andreea Luminiţa)

 


Revelaţia - la baza învăţăturii Bisericii (schemă)

      

- izvoarele Revelaţiei : Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;

- apocalipsis, revelatio = descoperirea unui lucru ascuns;

- revelaţia dumnezeiască = descoperirea de Sine a lui Dumnezeu, a planurilor voii Sale, dată fiinţelor raţionale; ieşirea liberă a lui Dumnezeu din lumina cea neapropiată în care locuieşte, spre a se face cunoscut oamenilor (I Timotei, VI, 16: „Cel Ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată, Cel pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut şi nici nu poate   să-L vadă");

- trei căi ale revelaţiei: - a descoperirii naturale; a credinţei; a descoperirii slavei Sale - publică şi particulară;

- încheierea ei: la moartea ultimului apostol, urmând formularea ei în Tradiţie;

- Revelatorul: Fiul, Care S-a prefăcut în Revelaţia însăşi.

(schemă realizată de Director Prof. Ghiţă Florian)



Cum să fii pentru a avea smerenie


Trebuie să te consideri pe tine mai păcătos decât toţi ceilalţi. Să nu dispreţuieşti pe nimeni, să nu judeci pe nimeni, ci tot timpul atenţia ta să o ai îndreptată asupra ta însuţi. Să fugi de slavă şi de onoruri, să aştepţi cu bărbăţie dispreţul. Să te comporţi amabil, binevoitor cu oamenii: să fii ascultător de bunăvoie, nu numai faţă de cei mai mari, ci şi faţă de cei mai mici. Toate faptele tale să le consideri ca inexistente. Să dispreţuieşti lauda. Să nu vorbeşti fără să fie nevoie, şi atunci să vorbeşti liniştit şi blând. Aceasta este calea cea îngustă care duce la Tatăl Ceresc. Dacă vrei să ajungi la acest Tată, mergi pe acest drum...        

(extras de Andrei Duluţă)

 

Ce este rugăciunea?


Rugăciunea este intrarea omului în legătură cu Dumnezeul cel Viu, Care este peste tot, şi Care lucrează neîncetat la mântuirea noastră. Este vorbirea sufletului cu Dumnezeu, strigătul omului după ajutorul harului divin, luptă pentru dobândirea iertării păcatelor, cerere pentru dobândirea mântuirii, cântecul mulţumirii şi al măririi lui Dumnezeu.

Rugăciunea este o trâmbiţă a sufletului, ca şi lumina şi hrana pentru viaţa trupului. E strigăt de nădejde, „clipă petrecută în ceruri", purere care împrospătează nădejdile inimii. Rugăciunea este o mare putere de înnobilare, de întărire, de curăţire, de pocăinţă, de progres duhovnicesc, material şi de mântuire.

Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este ridicarea omului cu mintea, cu inima, cu credinţa şi cu vocea la Dumnezeul cel adevărat, pentru a-L preamări, a-I mulţumi şi a cere de la El toate lucrurile de care avem nevoie pe plan spiritual şi fizic, ştiind că El ne aude şi ne ajută.

(extrasă de Şomăcescu Ioana)



Să învăţăm o rugăciune


Troparul Sfintei Xenia din Petersburg

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulceşti de ospăţul cel veşnic; cu nebunia cea părută ai ruşinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăinţă de tot răul.             

(de la Andrei Duluţă)



La Înălţarea Domnului

Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te fericim.

(de la Ionescu Maria)

 

Rugăciune către Maica Domnului

Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea săracilor şi primitoarea străinilor, bucuria mâhniţilor, alinătoarea celor necăjiţi, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul.

Ajută-mă ca pe un neputincios. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei: pentru că nu am alt ajutor în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.


Antifonul I

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinăuntrul meu numele cel sfânt al Lui. Binecuvântat eşti, Doamne!


Rugăciune către Sfântul Ştefan

Sfinte mare mucenic al lui Hristos Ştefane, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi cei cuprinşi de nevoi şi ispite, ci te roagă pentru noi preamilostivului Dumnezeu, ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Roagă-te, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu, să ne acopere pe noi, poporul său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.

(de la Niţu Andreea Luminiţa)



Facerea lumii văzute

 

Lumea văzută cuprinde tot ceea ce există şi se vede în cer şi pe pământ.

Demult, lumea şi toate cele ce sunt în ea nu au existat. Din dragostea Sa nemărginită, Dumnezeu a hotărât să facă întreaga lume văzută şi pe om, pentru ca acesta să se bucure de toate frumuseţile creaţiei şi de darurile Sale.

Mai întâi, Dumnezeu a creat, din nimic, materia din care va face apoi întregul univers, în răstimp de şase zile. Pământul era la început acoperit de ape, iar Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra lor. Întuneric era peste tot.

În ziua întâi, a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!" şi s-a făcut lumină.

În ziua a doua, Dumnezeu a făcut tăria sau văzduhul, despărţind apele de pe pământ de cele de deasupra, din nori.

În ziua a treia, porunceşte apelor de pe pământ să se adune la un loc şi să se arate uscatul sau pământul. Iar după aceea face pomii şi plantele sau lumea vegetală.

În ziua a patra, Dumnezeu a făcut soarele, luna şi stelele cerului, ca să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să se deosebească anotimpurile, zilele şi anii.

În ziua a cincea, a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ şi pe întinsul tăriei cerului!" Şi a făcut Dumnezeu animalele din ape şi păsările zburătoare.

În ziua a şasea, a făcut animalele pământului, iar la sfârşit, pe om.

Dumnezeu a făcut tot ceea ce există în cer şi pe pământ din nimic. Prin puterea Cuvântului şi a voinţei Sale, El a zis: „Să fie!" şi toate s-au făcut, pe rând, în cele şase zile. Iar în ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit, văzând că toate câte a făcut sunt foarte bune.                               

(de la Ilinca Denisa)



Despre Providenţa Dumnezeiască

Dumnezeu, după creaţie, poartă de grijă lumii atât pentru a nu se întoarce în neant, cât şi pentru a ajunge la scopul fixat. Odihna Sa din ziua a şaptea arată că El nu a mai creat ceva mai presus de om. Dumnezeu s-a îngrijit de Adam în rai, dar şi după cădere. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume şi de toate creaturile Sale se numeşte Providenţă sau Pronie; e manifestarea iubirii lui Dumnezeu faţă de lume, fiind o activitate continuă.

Providenţa înseamnă conservare, cooperare (conlucrare) şi guvernare (cârmuire) a lumii.

Conservarea - este grija lui Dumnezeu pentru păstrarea creaturilor Sale, menţinerea tuturor în forma originală. Dumnezeu nu mai aduce ceva din neant. Dumnezeu dă puterea de existenţă continuă, nu e doar un paznic al făpturilor. Făpturile nu pot exista singure; lumea în întregul ei nu poate exista singură - are nevoie de sprijinul continuu al lui Dumnezeu.

Conservarea înseamnă păzire, susţinere în existenţă cu ajutorul puterilor fizice şi spirituale din lume şi cu ajutorul legilor fizice. Sfânta Scriptură ne spune: „în El avem viaţă, în El ne mişcăm şi suntem."

Cooperarea (conlucrarea) este acţiunea prin care Dumnezeu împărtăşeşte creaturilor ajutorul Său ca să-şi poată atinge scopul propriu. Dumnezeu aşteaptă şi activitatea făpturilor. Conlucrarea e variată, deşi El e atotprezent. Într-un fel se manifestă cu oamenii, în alt fel cu plantele, animalele, în alt fel cu făpturile fără viaţă. Cu cele neraţionale este în colaborare cu instinctul, cu legile din ele. Cu omul colaborează prin raţiune. La om instinctul nu are putere absolută, ci poate fi depăşit. Dumnezeu colaborează cu omul numai când acesta face binele, nu şi răul. Orice faptă rea e numai a omului, dar orice faptă bună e împreună - lucrare a omului cu Dumnezeu.

Guvernarea (cârmuirea) este conducerea creaturilor către scopul suprem al existenţei lor. Nu numai fiecare făptură are scopul ei, ci toate au un scop suprem, spre care Dumnezeu poate conduce şi prin mijloace obişnuite, dar şi supranaturale: minunile.                       

(prelucrare de Director Prof. Florian Ghiţă)



Minunea aprinderii Sfintei Lumini la Ierusalim


Cel mai sfânt loc de pe faţa pământului nu poate fi altul decât Mormântul Domnului, acel mormânt ce a adăpostit pe cel mai nevinovat Om: pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Acest mormânt se află la Ierusalim şi pe locul lui este astăzi Biserica Sfântului Mormânt. Lângă ea se află încă două biserici ortodoxe: una pe locul Golgotei (Răstignirii), iar alta a Învierii.

În fiecare an, în noaptea Învierii, Mântuitorul trimite pe locul Sfântului Mormânt un foc din cer, numai la rugăciunea ortodocşilor. Iată cum se întâmplă minunea: vineri noaptea se sting toate lumânările şi candelele din biserică. Poliţia din Israel controlează biserica, să nu rămână acolo nimic de aprins focul. Apoi se închide uşa de la Sfântul Mormânt şi se pune pecetea cu sigiliul poliţiei şi al Bisericii Ortodoxe. Rămân în continuare soldaţi de pază.

Oamenii vin din toată lumea, ortodocşi sau de alte religii, să vadă minunea. Sâmbătă noaptea spre Duminică, între orele 12 noaptea şi 1, patriarhul de la Ierusalim intră singur în biserică şi se roagă în genunchi să vină Sfânta Lumină. După câtva timp, deodată, vine Sfânta Lumină, ca un fulger din cer, prin turla bisericii.

Se văd picături de foc pe tot acoperişul bisericii. După aceea, Lumina intră în Sfântul Mormânt. Apoi se aprind singure câteva lumânări la unii oameni din jurul bisericii, după adâncimea credinţei lor. De obicei, toţi oamenii din biserică au câte un mănunchi de 33 lumânări, după numărul anilor Mântuitorului, şi aşteaptă ridicând mâinile în sus.

Se aprind singure şi candelele din biserică. Timp de câteva minute, acel foc nu arde: adică îţi poţi pune lumânarea pe faţă, pe păr, fără să ia foc. După câteva minute, focul devine obişnuit. Asemenea foc i s-a arătat şi lui Moise, pe muntele Sinai, în rug.

Lumina cerească apare acolo de circa 2000 de ani, de la Învierea lui Hristos. această minune arată că singura credinţă adevărată e cea ortodoxă şi că Dumnezeu are milă neţărmuită faţă de noi. (după „Puterea sfinţitoare a Ortodoxiei", de Protosinghel Ioachim Pârvulescu)

(de la Popescu - Cruglic Andreea)

 


Nemurirea sufletului


Într-o şcoală, la ora de Religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor.

- Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.

După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.

- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se „murdărească" de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.

„Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul".

(de la Mareş Emilia Mădălina)

 


Profeţii, mesagerii lui Dumnezeu


Profeţii sunt trimişii Domnului. Ei au trebuit să mărturisească naşterea lui Iisus Hristos şi cuvântul lui Dumnezeu în poporul evreu.

Profetul Moise a fost unul dintre aceşti trimişi. El a adus cele zece porunci, în care scria ce trebuie făcut şi ce nu pentru a fi un adevărat credincios.

Cel mai curajos dintre profeţi a fost Ilie. El nu şi-a terminat misiunea, căci va veni la sfârşitul lumii să îl demaşte pe Antihrist. Ilie este unul dintre cei mai importanţi profeţi.

Proorocii puteau vedea ce se întâmplă în viitor, prin vise, viziuni şi prin vocea interioară a Duhului Sfânt. Ei se remarcau în popor prin tăria credinţei lor.

(de la Cerbu Cosmin)


 

   
Prof. Religie Mirela Șova

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article