Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Revista "Înșiră-te, rugăciune..." - selecții 2
(școala cu clasele I-VIII nr. 3 "Nicolae Titulescu" - București)


 

Maică Preacurată


Maică Preacurată,

Pururea Fecioară,

Sufletul din mine

Nu-l lăsa să moară.

Ci revarsă, Sfânto,

Peste el, de sus,

Mila Ta cea mare,

Mila lui Iisus.


Îngeri împrejuru-mi

Fă să se adune,

Să-mi arate calea

Către cele bune,

Să-mi îndrepte paşii

Pe cărarea milei,

Şi la ceasul morţii,

Şi la ceasul zilei.


Să gonească toate

Duhurile rele

Ce pândesc în drumul

Vieţuirii mele:

Bietului meu suflet

Rugăciunea unui copil mai mare

O, învaţă-mă, Tu, Doamne,

Pe cărarea Ta să merg,

Cercetează-mi bine paşii

...Oare încotro alerg?

O, învaţă-mă, Tu, Doamne,

Legea Ta s-o înţeleg,

Rânduiala şi porunca,

Crucea-Ţi dreaptă s-o aleg.

A orânduirii-Ţi cale

Şi-a Ta ordine divină

Mă pătrunde, mă inspiră

Ca perfectă şi deplină.

O, învaţă-mă, Tu, Doamne,

Ca pricepere să capăt,

Înţelegere şi teamă,

Pune gurii mele lacăt!

Pune lampa-nţelepciunii

Să lumine pe pământ,

Revelează-mi a Ta voie,

Dăruie-mi discernământ.

Şi învaţă-mă, o, Doamne,

Voia Ta s-o fac pe veci,

Bine zilele să-mi număr

Eu sunt lut. Tu nu Te treci!

de la eleva Tudor Emanuela

Să-i dea viaţă nouă,

Să răsfrângă cerul

Ca un bob de rouă!


Doamne-al îndurării,

Sfânt izvor de milă,

Pleacă-te şi-ascultă

Ruga mea umilă;

Scoală-mă din patul

Suferinţei grele,

Unde zac şi pică

Lacrimile mele!

 (de la eleva Macrea Maria)

 



 

Pentru ceasurile zilei:


Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă.

Doamne, nu mă lăsa pe mine.

Doamne, nu mă duce pe mine în ispită.

Doamne, dă-mi cuget bun.

Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere-aminte de moarte şi umilinţă.

Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele.

Doamne, dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare.

Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe.

Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea.

Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac întru toate voia Ta.

Doamne, apără-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase.

Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, deci să fie întru mine voia Ta.

Că binecuvântat eşti în veci, amin.

(de la eleva Lazăr Ioana Alexandra)



„Cum a început lumea" 


„Închide ochii. Ce întuneric e!

Astupă-ţi urechile. Câtă linişte!

... Cândva, demult de tot, înainte de începutul lumii, pretutindeni era întuneric, pretutindeni era linişte.

Nu existau oameni.

Nu existau păsări.

Nu existau animale.

Pe urmă, Dumnezeu a rostit:

- Să fie lumină! Să fie ziuă! Să fie soare strălucitor!

Şi lumină s-a făcut! cât de bună a fost lumina! Dumnezeu a păstrat întunericul pentru noapte; a făcut luna şi stelele şi le-a pus să strălucească în întuneric. Şi ce bine a fost!

Dumnezeu a rostit:

- Să fie cer şi pământ şi mări!

Şi aşa a fost. Dar lumea era încă pustie şi tăcută.

Dumnezeu a rostit:

- Acum trebuie să avem plante.

Şi pământul a început să dea din sine verdeaţă. Curând au apărut florile, pomii şi roadele gustoase.

Nu existau însă făpturi care să se bucure de ele. Aşa că Dumnezeu a grăit din nou. Şi la cuvântul lui Dumnezeu, apele mărilor au început să mişune de peşti şi vietăţi înotătoare. Tăria cerului s-a acoperit de păsări înaripate. Iar pământul a scos din el toate felurile de animale. Gata cu liniştea acum: păsările cântau de bucurie; animalele şi-au încercat şi ele glasul. Şi fiecare suna altfel. Totuşi, Dumnezeu nu isprăvise încă de făurit toate lucrurile. Aşadar, Dumnezeu a făcut primul bărbat şi prima femeie, ca să aibă grijă de lume şi unul de celălalt. Pe bărbat l-a numit Adam şi pe femeie Eva."

(de la eleva Mitrea Alina)

 


Despre Creştinism:

Persecuţiile împotriva creştinilor


„Şi când a deschis pecetea a cincea am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o." Apocalipsa VI, 9. „De ai fost prigonit de cineva, nu lua în seamă cele de faţă, ci aşteaptă cele viitoare şi vei afla că acela ţi-a fost pricină de multe bunătăţi, nu numai în vremea de aici, ci şi în veacul viitor." (Sfântul Marcu Ascetul)

În epoca primară, creştinii au suferit unele piedici şi chinuri în propovăduirea credinţei creştine, persecutaţi fiind de împăraţii romani, păgâni.


Persecuţiile au început în anul 64 d. Hr., sub împăratul Nero şi au luat sfârşit în 313 d. Hr., sub Constantin cel Mare (în anumite zone restrânse au continuat până în anul 324). În timpul anumitor împăraţi, ele au fost întrerupte, astfel încât perioada persecuţiilor propriu-zise înseamnă în jur de 150 de ani.

De ce erau creştinii persecutaţi?

În primul rând, pentru că religia creştină era o religie nouă, monoteistă (creştinii crezând într-un singur Dumnezeu), spre deosebire de religia păgână, care era politeistă (păgânii credeau în mai mulţi zei), idolatră şi decăzută.

Mai mult, creştinii refuzau să aducă sacrificii zeilor şi să-l adore pe împărat ca pe un zeu, închinându-se Dumnezeului celui adevărat, Creatorul cerului şi al pământului.


Persecuţiile asupra creştinilor au atins apogeul în perioada cuprinsă între domniile împăraţilor Deciu şi Diocleţian. În timpul împăratului Antonon Piosul a avut loc o persecuţie la Smirna (Asia), în care au murit 11 creştini, dintre care cel mai cunoscut este bătrânul episcop Policarp de Smirna, ars pe rug şi străpuns cu un pumnal.

În timpul împăratului Marcu Aureliu, la Roma a suferit martiriul filosoful creştin Sfântul Iustin, împreună cu alţi şase credincioşi. În Africa, în timpul domniei lui Septimiu Sever, au fost martirizaţi şase creştini, printre care se aflau o nobilă romană, Perpetua, şi servitorul ei, Felicitas. Actul lor martiric este unul dintre cele mai interesante şi frumoase din literatura creştină.

Sub împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Maximian, Biserica creştină a suferit cea mai grea persecuţie. Aceştia au dat edicte de persecuţie prin care cereau dărâmarea locaşurilor de cult creştine, arderea cărţilor sfinte şi pedepsirea aspră a clericilor şi a creştinilor care nu se lepădau de credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Între anii 303 - 305 au fost numeroşi martiri, în special în Răsărit, precum: Sfânta Varvara, Sfinţii Cosma şi Damian, Sfintele Agapi, Irina şi Hionia, preotul Montanus şi soţia sa, Maxima.

Dumnezeu a binecuvântat cu mulţi sfinţi mărturisitori ai dreptei credinţe şi pământul nostru românesc. Astfel, în Dobrogea au suferit martiriul pentru Hristos Sfinţii Epictet şi Astion (8 iulie), cu moaștele sfinte la mânăstirea Halmyris; la Cernavodă au suferit Sfinții Chiril, Chindeas şi Dasius (20 noiembrie). La Noviodunum au suferit martiriul sub Diocleţian sau Liciniu Sfinţii Zoticos, Attalos, Filippos şi Camasis (Kamasis), ale căror moaşte au fost descoperite în cripta de la Niculiţel şi care astăzi se află la mănăstirea Cocoş (jud. Tulcea).


La Alexandria a suferit pentru dragostea de Dumnezeu Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina (25 noiembrie), iar în Armenia au suferit cei patruzeci de mucenici (9 martie), lăsaţi să îngheţe în lacul Sevastia.

În ciuda măsurilor luate de împăraţii romani împotriva creştinilor, cu cât aceştia erau mai persecutaţi, cu atât numărul lor creştea. Este bine de ştiut că în această perioadă a persecuţiilor, Biserica a dat cel mai mare număr de martiri, cinstiţi până astăzi ca Sfinţi.

Prin mărturisirile lor în faţa judecătorilor păgâni, martirii ne arată credinţa nezdruncinată în puterea lui Dumnezeu şi dragostea lor pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a răstignit pentru mântuirea oamenilor. De aceea, exemplul lor este de mare preţ, căci ei ne întăresc în credinţă şi ne arată cum să trăim în această viaţă după poruncile lui Dumnezeu.

Tot în timpul persecuţiilor a luat naştere cultul Sfinţilor şi al Sfintelor Moaşte. Noi ne rugăm cu credinţă Sfinţilor mucenici, căci suntem încredinţaţi că ei se roagă lui Dumnezeu pentru noi.

„Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!"

(de la elevul Corchez Claudio Stefano)


Opt sfaturi care dau viaţă veşnică


1.    Teme-te de Dumnezeu şi fugi de rău.

2.    Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie.

3.    Nu apuca pe calea celor fără-de-lege.

4.    Păzeşte-ţi inima, că din ea ţâşneşte viaţa.

5.    Fereşte-te de desfrânare şi caută curăţenie.

6.    Mila şi adevărul să fie cu tine pururea.

7.    Puneţi nădejdea în Domnul şi nu în tine.

8.    Pe toate căile gândeşte-te la El şi Dânsul îţi va netezi calea.

(de la eleva Manea Diana)


Despre Creştinism


Răspândirea creştinismului pe teritoriul ţării noastre

„Hristos stăpâneşte şi în ţinuturile dacilor, germanilor, sciţilor..." (Tertulian).

Când Dacia a fost cucerită de Traian (în 106) şi transformată în provincie romană, aici au fost aduşi colonişti din toate părţile lumii: din Siria, din Asia Mică, din Peninsula Balcanică. Cum aceste teritorii fuseseră deja creştinate de Sfinţii Apostoli, e foarte probabil ca mulţi din aceşti colonişti să fi fost creştini.

De asemenea, pentru paza militară, Traian şi împăraţii care i-au urmat au adus în Dacia unităţi militare numite „legiuni" (legiunea a XIII-a Gemina la Apulum - Alba Iulia, legiunea a V-a Macedonica la Potaissa - Turda). Mulţi dintre aceşti soldaţi erau creştini. (Nu trebuie uitat că primul roman creştinat a fost sutaşul Corneliu). În secolul al III-lea, când au fost înregistraţi primii martiri ai ţării noastre, printre ei erau şi mulţi soldaţi romani.


Până în 271, cât a durat stăpânirea romană în Dacia, aici au venit şi negustori, fie din Asia, fie din Grecia; mulţi dintre aceştia, la rândul lor, au contribuit la răspândirea creştinismului în ţara noastră.

Dovada că noi am fost creştinaţi încă din timpul stăpânirii romane este faptul că multe cuvinte de bază din vocabularul religios sunt de origine latină: biserica (basilica); Dumnezeu (Domine Deus); Florii (Floralia, o sărbătoare de primăvară la păgâni); creştin (christianus); a închina (înclinare); cruce (crux - crucem). De asemenea, în „Tatăl nostru" şi în Simbolul de credinţă sunt foarte multe cuvinte latine.

Concluzie: Creştinarea poporului român s-a făcut odată cu formarea lui, în timp, prin convertiri individuale, şi nu dintr-o dată, printr-un eveniment istoric, cum s-a întâmplat la popoarele creştine din Apus. De asemenea, poporul român este singurul popor de origine latină în care s-a impus şi s-a păstrat Ortodoxia.              

(de la elevul Corchez Claudio Stefano)

 

 

Despre sfintele mânăstiri


Mănăstirea Curtea de Argeş - sec. XVI

       Ridicată de Neagoe Basarab (1512 - 1521), din iubire de Dumnezeu, după cum însuşi a mărturisit: „Adusu-mi-am aminte că mulţi împăraţi întru împărăţiile acestea s-au sălăşluit şi puţini cereasca împărăţie au moştenit...".

       Începută în 1514 şi terminată în 1517. Zugrăvirea ei a fost în grija lui Radu de la Afumaţi (1522 - 1529).

       Domnitorul Neagoe a clădit biserica pe locul alteia mai vechi, care fusese centru mitropolitan.

       Este o bijuterie de arhitectură, pictură, artă decorativă românească.

       A fost refăcută în 1885.

       Lângă ea se află fântâna meşterului Manole, de care se leagă atâtea legende româneşti.                  

(de la elevul Bolcoş Radu)

 

Judecata de Apoi


La Judecata de Apoi Domnul nostru Iisus Hristos va judeca şi pe oameni, şi pe îngeri, adică pe diavoli şi pe toate popoarele lumii. Atunci când va veni Fiul Omului (Iisus Hristos) în slava Sa, va pune pe păcătoşi de-a stânga Sa şi pe drepţi  de-a dreapta Sa şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Dar să ştiţi că judecata universală a lumii va fi anunţată mai întâi prin arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer. Că se zice în Scriptură: „Şi vor vedea pe norii cerului semnul Fiului Omului", adică Crucea Mântuitorului, Care va veni pe nori şi va străluci mai tare decât soarele.


Când vor vedea Sfânta Cruce toate popoarele păgâne, ca şi cei ce nu o cinstesc, că vine înaintea Împăratului Hristos pe norii cerului, că o aduc îngerii şi că va lumina toate popoarele, atunci, cum zice evanghelistul Matei, „Vor plânge toate popoarele lumii". Atunci vor cunoaşte al cui semn este semnul Crucii, Cine vine după el, Cine a avut Cruce şi Cine S-a răstignit pe ea, adică Hristos, Mântuitorul lumii.

Era obicei la romani şi la egipteni, când avea să vină împăratul într-o cetate, să-i aducă sceptrul înainte. Deci mergea toiagul împărătesc de aur, pe care îl aduceau slugi şi ziceau: „Vine în urmă împăratul!" Aşa vor aduce îngerii Sfânta Cruce pe norii cerului, înainte de a veni judecata lumii.

Şi când vor vedea că străluceşte Crucea, toate marginile lumii, toate popoarele păgâne ce au hulit Crucea şi cei ce au fost creştini şi au înjurat-o şi nu s-au pocăit şi toți cei ce s-au lepădat de cruce, în mare frică şi cutremur vor fi, ştiind că în urma Crucii vine Acela care S-a răstignit pe dânsa şi Care a avut-o ca armă cu care a dărâmat iadul.

 (culeasă de Mitrea Alina)

 

 

   
Prof. Religie Mirela Șova

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article