CARREFOUR CULTURAL - 6

Interviu FĂRĂ reportofon - De la cazino-uri... la biserici ortodoxe

Interviuri din catacombele cotidianului, cu oameni obișnuiți,

„marii anonimi” ai satelor și orașelor, români și străini

Un francez venit în România, mai exact la Bucureşti... Primele sale luni aici, impresii sincere, care  ne şi mustră, ne şi trezesc, sau, macar, ne fac să ieşim puţin din noi înşine, privind la ce şi cum percep alţii realitatea românească.

Reporterul: Ce aţi simţit în momentul plecării din Franța?

R. S.:  Întotdeauna, plecarea de acasă e un moment aparte. Amestec de angoasă şi dorinţă. Reţinere pentru a nu-ţi pierde reperele şi confortul personal, dar, la fel de puternică, dorinţa de libertare şi independenţă, care se manifestă când pleci. Plecarea în România m-a speriat puţin, pentru că nu cunoşteam nimic despre Bucureşti, în afară de cele câteva indicaţii turistice pe care le-am citit de pe pliante, mai înainte. La această teamă de necunoscut se adaugă, de asemenea, o anumită îngrijorare cu privire la viitor. Ce voi face acolo? Îmi va plăcea? Voi avea forţa de a mă adapta? Dar o plecare îţi provoacă o irezistibilă dorinţă de a progresa. E ocazia să-ţi modelezi o nouă viziune asupra vieţii, să iei totul de la început.

Reporterul: Dar în momentul sosirii în România?

R.S.: Mă aflu în România de cinci luni. Obişnuirea e dură, pentru că trebuie să mă adaptez din mers la cutumele ţării gazdă. Am început prin a urma ritmul vieţii locale, pătrunzând mediul şi analizând comportamentul românilor bucureşteni. Cunoaşterea istoriei oraşului în care locuieşti te ajută să iei distanţă faţă de propriile păreri, să micşorezi diferențele.

De câteva săptămâni, stăpânesc mai bine limba română, ceea ce-mi permite să comunic mai uşor. A te face înțeles într-o nouă ţară e cel mai bun mijloc de a nu te simţi frustrat. Dacă primele mele impresii despre Bucureşti au fost destul de grosiere, am început acum să discern şi să observ bogăţiile care sunt în jur, atât cele ce ţin de sufletele oamenilor, cât şi cele materiale, concrete.

Reporterul: Dificultăţi la integrarea în comunitatea românilor?

R.S.: În principal dificultăţi legate de stăpânirea limbii române. Nu sunt încă destul de bine pregătit ca să mă exprim cu exactitate în română, iar engleza nu ajunge, pentru că nu toată lumea o vorbeşte, pe de o parte, şi pe de alta, o parte din cuvintele englezeşti nu exprimă aceleaşi idei precum cuvintele româneşti sau franţuzeşti pe care le-am avut în gând. O altă dificultate de integrare e legată de ţară. România a ieşit de sub o dictatură cu dominanţă represivă, atât pe plan economic, cât şi intelectual. O bună parte dintre persoanele cu care mă intersectez nu au încredere în vecinii de graniţă, cu atât mai puţin în ţările din vest. Individualismul și oportunismul anumitor români e descurajant.

Reporterul: Ajutoare pentru integrare?

R.S.: La faţa locului, n-am primit un ajutor direct, personal. Câteva persoane care ne-au fost recomandate înaintea plecării noastre ne-au ajutat la instalare. Prezenţa franceză, fie că e vorba de Stat sau de asociaţii, nu se ocupa decât de expatriaţi, nu de un tânăr în căutarea unui loc de muncă, aşa cum sunt eu. Francezii din Bucureşti pe care i-am întâlnit întâmplător sunt interesaţi de bani şi profită din plin de slăbiciunile sistemului românesc. Câştigarea unor salarii aproape de zece ori mai mari în monedă naţională îi face superficiali şi neinteresanţi. Pot deci să spun cu fermitate că nici România, nici prezenţa franceză din România nu mi-au oferit un suport consistent. Întrebarea este, de fapt, dacă acest ajutor e cu adevărat indispensabil. În ceea ce mă priveşte, nicio grijă!

Am pus mai presus de ajutorul extern susţinerea propriei familii şi a apropiaţilor, care au ştiut să se arate răbdători şi înţelegători în faţa frustrărilor mele, datorate adaptării mai lente decât aş fi preconizat.

Reporterul: Ce aţi aflat despre viaţa culturală a românilor?

R.S.: O viață culturală... elastică. Care trece de la cazino-uri la biserici ortodoxe - pentru că aşa le întâlneşti, la o distanţă de circa 20 m. Și aici totul așa îți sugerează...  Viaţă culturală care vine dintr-o capitală ce bate în cenuşiu, poluată, extinzându-se în provincii sărăcăcioase şi ... mai ferite. Acestea fiind spuse, viața culturală de aici seamănă totuşi cu cea din Franța, numai că este mai ieftină şi... mai puţin organizată, în România. Cinematografe, muzee, parcuri, concerte, fiecare poate găsi ce-i place. Chiar mă îndoiesc că orice oraş din România oferă acelaşi confort... cultural. Personal, sunt extrem de încântat de spectacolele de operă.

Reporterul: Care consideraţi că este specificul local?

R.S.: Specificul Bucureştiului, de departe, în raport cu marile noastre oraşe franceze, este insuficienţa stridentă a infrastructurii. Lipsă de drumuri, pană de curent, fără apă potabilă... realmente. Căderea dictaturii lui Ceauşescu a lăsat loc unei societăţi de consum înfometate la paroxism. Oamenii sunt înnebuniţi să cheltuiască tot ce câştigă, ca şi cum ar trăi doar pentru faptul de a plăti. Asta e impresia mea, cel puțin.

Publicitate peste tot, economie cvasi - inexistentă, noţiunea de colectiv, de echipă - dispărută. Este destul de dificil să ştii de unde să începi când vrei să enumeri ceea ce este specific românesc, mai ales că Bucureştiul nu e o oglindă pentru toată România. Aici se încrucişează maşini de lux cu maşini mai modeste. Totul e în contraste majore, fără măsură, fără un echilibru. În Franţa, lucrurile sunt mai ascunse, nu aşa la vedere ca aici. Și duc dorul brânzei de Franţa şi al unui vin bun... sau al unui club de fotbal...

Reporterul: Care este atmosfera la serviciu, unde v-aţi angajat?

R.S.: Lucrez în cadrul unei bănci renumite. Atmosfera este degajată, colegii sunt simpatici - vorbim mai mult în engleză. Sunt uimit cât de mult fumează românii şi cât de des fac pauză de cafea. Ei, de asemenea, sunt şocaţi că nu fumez.  Îmi place însă că, grupul cu care lucrez, preferă să muncească pe fond muzical! Asta da!

Reporterul: Ce aţi vizitat, concret? Împărtăşiţi-ne câteva impresii...

R.S.: Am vizitat Muzeul Satului... , printre altele. Ne-a plăcut în primul rând că e un muzeu în aer liber. Îţi permite să ai o imagine a habitatului românilor, pe zone geografice. Apoi, mobilierul pe care l-am vazut era din lemn masiv, solid. Ca şi cum nu s-ar fi gândit niciodată că îţi poate cădea ceva pe picior! Ideea e că am avut impresia că noi, francezii, suntem mai practici.

Prin urmare, ne-am adaptat... Dar nu ştim cât vom poposi, eu şi soţia, pe aceste plaiuri... interesante.

Reporterul: Vă mulțumim de sinceritate... și la cât mai mulți prieteni aici!

R.S.: Ah, asta îmi doresc și eu, ba chiar țin neapărat ca acești câțiva oameni cu care lucrez să mă păstreze în amintire, de aceea le fac rulade ad-hoc, în pauza de masă, și îi servesc!

(traducere Mirela Șova, interviul fiind luat în limba franceză)

Recenzie: „Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist"

Cartea este apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, fiind o „lucrare închinată tuturor celor care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa în Hristos, în perioada comunistă", cu întreită binecuvântare: a Prea Fericitului şi de vrednică pomenire Părinte Patriarh Teoctist, al Bisericii Ortodoxe Române, cu a Înalt Prea Sfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti şi cu a Excelenţei Sale Dr. Cristoph Klein, Episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România. Editarea cărţii s-a făcut cu sprijinul Fundaţiei catolice „ST. GERHARD'S Werk e. V." din Stuttgart, Germania, fiind rezultatul muncii de trei ani a unui Comitet de coordonare format din ierarhi, profesori şi cercetători, reprezentanţi ai Bisericilor istorice din România şi a multor altora.

Stiri culturale

Mirela Şova

Lucrarea de mari dimensiuni (803 pag. de text şi 6 pag. hărţi, 17 / 25 cm, coperţi cartonate) are în centru „Biografiile martirilor în ordine alfabetică", cuprinzând, de asemenea, „Prologul editorului" şi „Studiu introductiv", unde se explică cititorului criteriile care au stat la baza selectării mărturisitorilor credinţei, în vederea includerii lor în rândul martirilor secolului XX, dar şi alte detalii, cu privire la considerabilul efort colectiv depus pentru o sinteză de o atât de mare amploare.

Criteriile amintite au fost următoarele:

„stabilirea morţii prin violenţă, survenită în mod nenatural (împuşcare, spânzurare, lipsa hranei, torturile sau contractarea unei boli în timpul detenţiei);

ura prigonitorilor faţă de credinţa creştină şi biserică, în timpul regimului comunist;

acceptarea conştientă a voinţei lui Dumnezeu de către mărturisitorul creştin, în ciuda ameninţării vieţii sale." (pag. 22)

Astfel, lucrarea cuprinde un număr de peste 240 martiri creştini de sub regimul ateu, dintre care 207 ortodocşi, 30 romano-catolici şi 4 protestanţi evanghelici, majoritatea dintre aceştia fiind clerici, profesori de teologie, avocaţi, studenţi, călugări şi călugăriţe, dar şi oameni de diverse alte profesii.

Iniţial s-a dorit ca lucrarea să cuprindă şi biografiile martirilor greco-catolici, pe lângă cele ale ortodocşilor, romano-catolicilor şi lutheranilor, numai că respectivele biografii nu au fost finalizate la timp. Aşadar lucrarea nu este exhaustivă, urmând ca ea să fie completată şi aprofundată în timp.

Pentru exactitatea studiului, care vine să sintetizeze o suită de încercări de diferite consistenţe cu privire la cei care au suferit pentru Hristos în temniţele comuniste, s-au cules informaţii din arhivele Securităţii, „coroborate cu date din Arhivele Naţionale Istorice Centrale, arhive de familie şi arhive confesionale (Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Mitropolia Clujului, Mitropolia Olteniei, Arhiepiscopia Sibiului, Episcopia Romanului, Episcopia Râmnicului, Episcopia Buzăului şi Vrancei). De asemenea, au fost consultate colecţii de reviste, din perioada interbelică, a exilului românesc, dar şi de după 1989, precum «Memoria, revista gândirii arestate», «Rost», «Memento», «Dosarele istoriei», «Pro memoria» ş.a. Deosebit de utilă a fost şi literatura memorialistică a celor care au supravieţuit închisorilor comuniste, precum şi diferite materiale de istorie locală." (pag. 23)

„În închisorile comuniste, viaţa religioasă a căpătat un tablou de catacombă. Nenumărate sunt mărturiile care conturează veritabile momente de trăire creştină, atunci când slujitori ai altarului săvârşeau slujbe, încurajându-i şi dându-le încredere colegilor de suferinţă în ajutorul divin. (...) Această represiune împotriva slujitorilor Bisericii lui Hristos era de fapt o nouă persecuţie, o revenire la vremurile de prigoană din vremea Imperiului Roman. Se foloseau aceleaşi denunţuri plătite, altele anonime, ale aşa-numiţilor «turnători» la Securitate. Întrucât preoţii refuzau să susţină iniţiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole în zilele de sărbătoare sau la strângerea cotelor - precum jertfele ce trebuiau aduse odinioară împăratului - aceştia erau consideraţi «duşmani ai poporului» şi trataţi ca cetăţeni inferiori, copiii lor având mult de suferit. Ineficienţa economiei şi agriculturii socialiste era imputată preoţilor şi credincioşilor, consideraţi ca sabotori în aplicarea directivelor date de partidul - stat, aşa cum creştinii primelor veacuri erau consideraţi vinovaţi pentru răul care se abătea asupra imperiului, ca pedeapsă de la zeităţi." (pag. 32) În privinţa monahismului ortodox: „monahii trebuiau compromişi, iar mânăstirile desfiinţate, astfel încât să nu mai existe «focare de misticism şi pelerinaje»..." (pag. 32)

Aceasta cu privire la cei persecutaţi din cadrul Bisericii Ortodoxe.

În cazul celorlalte două Biserici, situaţia a fost mai complicată, după cum putem citi în studiul introductiv al lucrării.

Extragem un fragment din prezentarea ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor (nume real Teodorescu Alexandru, decedat în penitenciarul Aiud):

„Activitatea lui Sandu Tudor şi a apropiaţilor acestuia nu a luat formele unei conspiraţii împotriva statului comunist. Ei şi-au exercitat dreptul pe care, teoretic, orice român îl avea, de a crede şi de a-şi practica credinţa religioasă în mod liber, dacă nu contravenea legilor statului. De aceea, pentru a putea fi încadraţi în Codul Penal, Securitatea a considerat că activitatea religioasă, conform bunei tradiţii marxiste, este o mască în spatele căreia se ascundeau diverse scopuri politice. S-a căutat să se argumenteze o acţiune legionară, pentru că atunci pedeapsa ar fi fost foarte aspră. De fapt, era pedepsit delictul de a gândi altfel decât noua politică care se impunea în România, ideologia comunistă. Cei din lotul «Rugul Aprins» au fost pedepsiţi pentru credinţa lor creştină, pe care nu au ezitat să o afirme. (...) Pe baza slabului material probatoriu strâns, Sandu Tudor a fost acuzat de «activitate ostilă clasei muncitoare şi susţinere a fascismului, de organizare a unei activităţi contrarevoluţionare în cadrul asociaţiei Rugul Aprins în perioada 1945 - 1948» şi de «întruniri subversive cu foşti membri ai Asociaţiei Rugul Aprins şi alte elemente în perioada 1955 - 1958». Fiind considerat liderul grupului, el a fost condamnat la 25 ani «temniţă grea», pentru «uneltire contra ordinii sociale» şi 15 ani «detenţiune riguroasă», pentru «activitate intensă contra ordinii sociale». (...) Din aceste condamnări urma să execute pedeapsa cea mai grea. (...)

Pe 16 noiembrie 1962, părintele Daniil a trecut la Domnul. Cauza morţii: «hemoragie cerebrală». Locul unde a fost înmormântat nu se cunoaşte nici până azi." (pag. 164 - 166)

Pentru comandarea cărţii online, click aici.

Concursuri de vacanţă, pentru cadrele didactice

Până la data de 1 septembrie, cadrele didactice interesate pot trimite materiale pentru înscrierea la Concursul de articole „Poveştile vacanţei" sau / şi la Concursul de fotografie, organizat de Didactic.ro. Materialele pot fi vizualizate în Jurnalul de vacanţă al site-ului şi votate până la 15 septembrie.  În cadrul primului concurs, se va trimite relatarea proiectelor de vacanţă ale cadrelor didactice, iar în cadrul celui de-al doilea, de fotografie, împărtăşirea de fotografii pe tema (pentru luna august) „şcoala mea şi România, cele mai curate".

Pentru ambele concursuri, se oferă premii, celor aflaţi pe primele trei locuri. Stabilirea câştigătorilor se face atât prin vot, cât şi prin decizia colectivului de redacţie Didactic.ro. Pentru alte detalii, vizitaţi didactic.ro, atât pentru înscrieri, cât şi pentru a vizualiza materialele deja înscrise. Succes!

Simpozion de toamnă la Iași
În perioada 23 - 24 oct. 2008, la Iaşi va avea loc Simpozionul cu participare internaţională „Româna ca limbă străină - între metodă şi impact cultural", pentru a se permite un schimb de experienţă între specialiştii din ţară şi străinătate, pe următoarea tematică ştiinţifică:

Limba, Cultura si Civilizatie Româneasca

Competente lingvistice / competente de comunicare

Transmiterea limbii din pespectiva dialogului intercultural

Didactica limbii straine - strategii si tehnologii educationale actuale

Aplicarea tehnologiilor educationale actuale in didactica limbii straine.

Programul simpozionului include masă rotundă, lansări de carte, expoziţie de publicaţii.

ORGANIZATORI:

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", Iași

Facultatea de Litere

Departamentul de Limba și Literatura Româna și Literatura Comparată

Catedra de Limba Română pentru Studenți Străini

și

Casa Editorială „Demiurg", Iași

Telefon de contact: 0728 901 491

A doua ediţie - Promenada Operei

Urcaţi-vă în Arboribuz! Destinaţia: mai aproape de eul ascuns

Căutaţi lucruri ieşite din comun? Urcaţi-vă în Arboribuz! Trei autobuze SF, Ilotopie - Arboribuz, High-Life Buz şi Bizarbuz vor putea fi observate în traficul bucureştean, în perioada 27 - 31 august, proiect propus de Institutul Cultural Român şi trupa franceză de teatru stradal Ilotopie.

Trebuie să nu taxaţi bilet, să aveţi încredere în propriile aspiraţii şi să... vă deschideţi interrelaţionării cu artişti francezi şi români care vă vor proiecta într-o „dezordine artistică", într-un alt decor decât v-aţi obişnuit cu RATB. Şi un autobuz te poate îndemna să visezi!

Nu au fost făcute publice liniile pe care vor circula aceste autobuze. Rămâne să le descoperiţi!

  Festival Internaţional la Slătioara - Vâlcea. Potecaşul de Bronz

În perioada 2-7 septembrie 2008, se va desfăşura a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film ECO-ETNO-FOLK, la Casa de Cultură Țărănească din com. Slătioara, jud. Vâlcea, având ca organizatori:

Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Țărani" şi Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu" - Bucureşti.

Cineaşti tv., profesionişti şi amatori sunt invitaţi să participe la un festival de filme documentare şi reportaje scurte (max. 30 de minute), pe o tematică indicată de numele Festivalului (ecologie - ambient - turism şi etnografie - folclor - antropologie). Participanţii la concurs provin din 32 de ţări, preşedintele juriului fiind renumitul regizor Geo Saizescu. Manifestaţia este corelată cu alte evenimente culturale şi locale, cum ar fi: Simpozionul Naţional de Film (2 sept.); 500 de ani de la prima atestare documentară a Slătioarei (7 sept.), împlinirea a 10 ani de activitate a Fundaţiei „Nişte Țărani" (preşedinte - fondator Dinu Săraru) ş. a.

Trofeul festivalului este realizat de artistul plastic Ioan Bolborea (Potecaşul de bronz).

Tel. contact: 0745 536 892

Selecţie de cărţi despre arta icoanei, în limba franceză

- „Imaginea Nevăzutului", din „Apărarea icoanelor", (Image de l'Invisible, din La defense des icones), Sfântul Ioan Damaschinul, Migne, 1994;

- „Icoane şi Sfinţi din Orient" (Icones et saints d'Orient), tradusă în limba franceză din limba italiană, 2005;

- „Arta icoanelor" (L'Art des icones), de Nigel Cawthorne, cu ilustraţii, 2000;

- „Icoana în tradiţia ortodoxă" (L'icone dans la tradition orthodoxe), Stephane Bigham, 1995;

- „Caiete ale unui iconar" (Carnets d'un peintre d'icones), Moine Gregoire, 1983;

- „Înţelesul icoanelor" (Le sens des icones), de Vladimir Lossky, Leonide Ouspensky, 2003;

- „Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă", de Leonide Ouspensky, 2003. Lucrarea orientează spre aprofundarea misterului icoanei. Ca teolog şi iconograf, autorul prezintă o multitudine de texte despre icoană, majoritatea legate de tradiţia iconografică rusă. În această perioadă, puteţi beneficia de 5 % reducere, dacă veţi comanda cartea, dând click aici.

- „Marea Carte a icoanelor: de la origini până la căderea Bizanţului", album, de Tania Velmans, 2002;

- „Fabuloasa istorie a icoanei" (La Fabuleuse Histoire de l'icone), de Tania Velmans, 2005. Transpusă într-o cercetare arheologică imaginară, autoarea porneşte în cercetarea icoanelor, insistând asupra celor ortodoxe, dar şi a câteva catolice. Pentru aceasta, Tania Velmans va călători în mai multe ţări din Orient şi Occident, gravitând în jurul străvechiului Constantinopol, locul naşterii acestei arte atât de speciale. (la mânăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, la Sofia şi la mânăstirea Rila - Bulgaria) Cercetarea sa asupra icoanei se conturează drept un itinerar spiritual; întâlnirile sale, visele, persoanele pe care le întâlneşte, sunt tot atâtea prilejuri de revelaţie. Amestecul de real şi imaginar, de date istorice concrete şi de povestioare picante dau acestei opere puterea de a evocare a unei epopei.

- „Icoanele marilor praznice bizantine - marile momente ale anului liturgic ortodox" (Les Icones des grandes fetes byzantines: Les grands moments de l'annee liturgique orthodoxe), tradusă din italiană, autor Gaetano Passarelli, 2005;

- „Icoane: Lumea ortodoxă după Bizanț" (Icones: Le monde orthodoxe apres Byzance), de Tania Velmans, Karl Christian Felmy, Bernard Lory, Solomiya Tymo, Panayotis L. Vocoto

poulos, 2005 (icoane greceşti, sârbeşti, bulgăreşti, româneşti, moldoveneşti... din secolele XV - XVIII).

- „Icoana - fereastră către absolut" (L'icone: fenetre sur l'absolu), Michel Quenot, Cerf-Fides, 1991;

- „Icoanele Învierii" (Les icones de la Resurrection), Michel Quenot, 1991;

- „Icoanele bizantine ale Maicii Domnului" (Les icones byzantines de la Mere de Dieu), 1992;

- „Icoane arabe. Arta creştină a Levantului: icoane, obiecte de cult, manuscrise" (Icones arabes. Art chretien du Levant: icones, obiects de culte, manuscrits), 2003. Culegere de icoane arabo-creştine reprezentând arta melkiţilor şi manuscrise provenind de la diferite comunități creştine din Levant (în arabă, în siriacă, în armeană şi în karshouni).