Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Rugaciunea - partea a doua

Rugăciunea

 


„Rugăciunea este în sine, ca împreună-vorbire cu Dumnezeu, un bun foarte înalt, adeseori cu mult mai înalt decât ceea ce cere omul, şi Milostivul Dumnezeu, neîmplinind cererea omului, îl ţine pe acesta la rugăciune, ca să n-o piardă, să nu lase acest bun înalt după primirea lucrului cerut, cu mult mai puţin bun."

„Nimic nu ajută sporirea în rugăciune cum ajută conştiinţa împăcată prin făptuirea cea plăcută lui Dumnezeu. Plinirea poruncilor Evangheliei pleacă mintea şi inima spre rugăciunea curată, iar aceasta îndreaptă cugetul să gândească, să simtă şi să lucreze după aceste porunci. Milostivirea către aproapele şi smerirea dinaintea lui sunt aripi ale rugăciunii."

„Luarea-aminte e cel dintâi dar al harului, trimis de sus celui care se osteneşte şi cu răbdare pătimeşte în nevoinţa rugăciunii. Simţirea că Dumnezeu este de faţă se dobândeşte prin rugăciune cu luare-aminte. Mult ajută la dobândirea ei şi starea cu evlavie înaintea Sfintelor Icoane."

„Nu căuta desfătări în rugăciune. Ele nu sunt potrivite păcătosului. Dorinţa păcătosului de a simţi desfătare e deja amăgire de sine. Caută învierea inimii tale moarte, împietrite, ca ea să se deschidă către simţirea păcătoşeniei sale şi a căderii sale. Atunci se va arăta în tine adevăratul rod al rugăciunii: pocăinţa adevărată.

 

Simţirile născute prin rugăciune şi pocăinţă sunt:

- uşurarea conştiinţei

- pacea sufletească

- împăcarea cu aproapele şi cu împrejurările vieţii

- mila şi împreună-pătimirea pentru omenire

- înfrânarea de la patimi

- răceala faţă de lume

- supunerea faţă de Dumnezeu

- puterea în lupta cu gândurile şi înclinările păcătoase.

Să te mulţumeşti cu aceste simţiri, în care guşti nădejdea mântuirii."

 

„Multa vorbărie la rugăciune (Matei cap. 6 - 8) stă în numeroasele cereri de bunătăţi vremelnice. Osândind această multă vorbărie, Domnul n-a osândit nicidecum rugăciunile prelungite, aşa cum li s-a părut unor eretici; El Însuşi S-a rugat îndelung (Luca 6, 12). Lungimea rugăciunii la plăcuţii lui Dumnezeu vine nu din multa vorbărie, ci din belşugul simţămintelor duhovniceşti care apar la ei în vremea rugăciunii. Prin îmbelşugarea şi puterea acestor simţăminte se desfiinţează timpul, prefăcându-se în veşnicie pentru ei."

„Care situaţie omenească poate fi mai presus ca aceea a omului primit să stea de vorbă cu Împăratul împăraţilor? Dar trebuie o pregătire pentru rugăciune:

- Cercetează să nu ai vreo abatere de învăţătură de la Biserica Ortodoxă (Matei 18, 17)

- Recunoaşterea propriei păcătoşenii

- Iertarea celor ce ne-au amărât

- des-pătimire şi desfacere de grijile lumeşti

- a nu lua aminte la amintirile ce ne vin."

„Demonii le insuflă oamenilor să se oştească împotriva lucrătorului rugăciunii, să-l osândească pentru ciudăţenia purtării sale, pentru puţinătatea faptelor lui folositoare, să-i scoată vină că e leneş, făţarnic, că face pe sfântul, să pună pe seama lui gânduri rele şi viclene, să strice liniştirea lui, să-l silească la îndeletniciri potrivnice vieţuirii lui. Să ne rugăm pentru ei, căci măiestriile demonilor le va strica Dumnezeu."

 

„La baza înşelării stă mândria, şi orice om are o fărâmă de trufie. Iar rugăciunea, fiind cea mai mare faptă bună, e normal ca diavolul să lupte mai mult pe cei ce o practică. Rugăciunea trebuie începută cu începutul, nu cu mijlocul, nici cu sfârşitul. Iar începutul ei e luarea aminte şi evlavia, având drept scop pocăinţa. La început, cel ce se roagă e lăsat să se roage prin propria sforţare; harul ajută, dar nu-şi dă în vileag prezenţa. Patimile din inimă se pun în mişcare, cauzând nevoinţă mucenicească; înfrângerile şi biruinţele se ţin lanţ. Mai apoi, harul îşi face simţită prezenţa şi lucrarea, unind inima cu mintea, aducând rugăciunea fără împrăştiere, cu plâns şi căldură a inimii; gândurile păcătoase îşi pierd puterea silnică asupra minţii."

(Sfântul Ignatie Briancianinov)



„Rugăciunea curată de toate patimile şi mai cu seamă de gândurile irascibilităţii, e un bine suprem. Demonii încearcă totul să o tulbure. De aceea ei îngrămădesc asupra celora ce au înaintat deja în viaţa duhovnicească ocări şi defăimări de tot felul, ca să-i întărâte spre mânie."
(Avva Evagrie Ponticul)



„Rugăciunea, postul, privegherea şi orice alte fapte creştineşti, oricât ar fi de bune prin ele însele, totuşi scopul vieţii noastre creştine nu poate sta numai în îndeplinirea acestora, cu toate că ele pot servi ca mijloace absolut trebuitoare la ajungerea acestui scop. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Orice faptă bună e numai un mijloc pentru dobândirea Duhului Sfânt. Orice faptă bună numai atunci ne poate procura roadele Duhului Sfânt, când este făcută pentru Hristos. Iar tot ce nu e făcut pentru Hristos, deşi este bun, nu ne procură nicio răsplătire în viaţa veşnică şi nici în această viaţă pământească nu ne câştigă harul Duhului Sfânt.

«Cine nu adună cu Mine, risipeşte». Însă pe cel care face fapte bune, Domnul Se străduieşte să nu-l lipsească de răsplătire, oferindu-i mijloace pentru a se apropia de Hristos. Dacă un om a făcut fapte bune şi între timp devine credincios, i se vor socoti aceste fapte ca făcute pentru Hristos, dar numai în schimbul credinţei în El."

 

„Dintre toate faptele bune, cea mai mare şi cea mai uşor de făcut este rugăciunea, care nu depinde de timp, loc, neputinţe. Ea aduce mai mult decât toate harul Duhului Sfânt. Iar rugăciunea trebuie încetată când El binevoieşte să ne cerceteze, căci de ce să mai continuăm să mai zicem: Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, când El deja a venit să ne mântuiască pe noi. Atunci sufletul trebuie să tacă şi să asculte cuvintele vieţii veşnice pe care El atunci binevoieşte să i le vestească.

Dar nu numai rugăciunea aduce harul: simţi că te învredniceşti de mai mult har prin rugăciune şi priveghere: priveghează şi te roagă; aduce mai mult har postul - posteşte!, aduce mai mult milostenia - fă milostenie. Şi tot aşa socoteşte despre fiecare faptă bună. Criteriul faptelor bune făcute de fiecare: care aduce mai mult har. Căci datoria noastră creştină este nu numai de a spori oricum numărul faptelor bune, ci mai ales de a scoate din ele cel mai mare folos, adică urmărind cea mai bogată câştigare a celor mai înalte daruri ale Duhului Sfânt!

Domnul ascultă la fel şi pe credinciosul de rând, ca şi pe monah, numai să fie amândoi creştini ortodocşi, să iubească pe Dumnezeu din adâncul sufletului lor şi să aibă credinţă tare în El, măcar cât grăuntele de muştar." (Sfântul Serafim de Sarov)


„Binecuvintează, Doamne, osteneala lor şi căsuţa lor, şi dragostea lor, şi pâinea lor şi copiii lor, şi viaţa lor şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci, amin." (Părintele Paisie Olaru)


  

 
Prof. Religie Mirela Șova

  Raspunsuri
Literatura & Religie
Retour à l'accueil
Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article