Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Patimi / Patimiri

 


„Între patimile suferite de Domnul pentru creaturile Lui, cea mai de seamă e suferinţa pentru toate păcatele celor chinuiţi, care fiindcă nu se pot uni vreodată cu El, vor pătimi fără sfârşit suferinţele inexprimabile. Toate necazurile mari şi mici, ale sufletului şi ale trupului, venite peste toţi oamenii în cursul vieţii lor, până la o uşoară durere de cap, toate I-au fost cunoscute deplin.

Exemplul lui Hristos: în iertarea vrăjmaşilor, în smerenie - L-a ascultat pe Tatăl până la moarte pe Cruce.

Fiule, acest Răstignit Stăpân e cartea ce-ţi dau să citeşti adesea. De aici poţi învăţa adevăratul fel de a dobândi orice virtute. De cărţi e plină lumea, totuşi aceste cărţi, toate la un loc, nu te pot învăţa a-ţi dobândi virtuţi cum te învaţă Iisus cel răstignit."
(Sfântul Nicodim Aghioritul)



„Patima şi satisfacerea patimilor prin plăceri creează o succesiune de evenimente în lumea exterioară şi de simţăminte în om, dând astfel impresia vieţii, în vreme ce în realitate nu fac altceva decât să acopere absenţa vieţii adevărate. Aceasta e moartea spirituală. Departe de Dumnezeu şi fără viaţa Lui, sufletul caută să se întreţină storcând trupul. Astfel se nasc patimile sufleteşti. Adică facultăţile nepătimitoare ale sufletului (deschiderile omului spre Dumnezeu necreat) se transformă în patimi, aşa încât viaţa sufletului păcătos devine iubirea de plăcere (philedonia). Trupul, la rândul lui, negăsind viaţă în suflet, devine captiv celor din afară, şi aşa apar patimile trupeşti, prin care omul se luptă să scoată viaţă şi bucurie din materie, de unde idolatria (materia ca izvor al vieţii în locul lui Dumnezeu).

Astfel, voinţa, care în funcţionalitatea ei spirituală activează libertatea şi iubirea, se întoarce prin păcat spre poftă, se înrobeşte ei şi naşte aroganţa. Mintea, ochiul sufletului, lumina raţiunii umane deiforme, care luminează şi orientează omul, devine simplă înțelegere discursivă. Cunoaşterea, comuniunea deplină în iubire a cunoscătorului cu cel cunoscut, devine o simplă observaţie, adică o concentrare de informaţii despre obiectul cunoscut şi o prelucrare raţională a lor.

Eu sunt cel căzut între tâlharii gândurilor mele; Gândul cel pătimaş în trup, ca o Evă înţelegătoare, în locul celei trupeşti, arătându-mi cele plăcute, mă hrăneşte pururea cu mâncare otrăvită... (din Canonul cel Mare)

Aşa trupul şi sufletul, omul întreg, devin risipă a desfrânării împătimite, ucigaşe de conştiinţă.

(P. Nellas)



„Patima sau viciul este activitatea antinaturală a puterii sufletelor. În lupta noastră cu demonii (care ne stârnesc patimile), dacă cădem, nu e din cauza forţei covârşitoare a duşmanilor, căci avem pe Hristos Care deja l-a învins pe satan şi pe îngerii lui, ci numai din cauza trândăviei noastre. Ne putem apropia fie de demoni, prin mânie, care orbeşte mintea, fie de îngeri, prin blândeţe, care ne face văzători ai tainelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei Sale. Înfrânarea (asceza) n-are nicio valoare dacă nu e însoţită de iubire (blândeţe), căci e împreunată cu o mânie ascunsă, altfel. Mai bine un mirean blând, decât un monah iute şi arţăgos." (Avva Evagrie Ponticul)



Plângeri



„Vai nouă, că, părăsind gândul rugăciunilor şi al citirilor dumnezeieşti, cheltuim zilele noastre în împrăştieri şi flecăreli.

Vai nouă, că inimile noastre sunt atât de împietrite, că, de multe ori, căutând o străpungere şi lacrimi, nu le dobândim din pricina marii nepăsări şi a moleşelii.

Vai nouă, că păcatele prind putere din gândurile murdare şi necurate şi nu vedem în retragerea lui Dumnezeu de la noi, venirea duhurilor necurate.

Vai nouă, că, fiind nebuni şi fără de minte, iubim şi vrem să răpim laudele sfinţilor, nu lucrările şi faptele lor.

Vai nouă, că nu ne apropiem de oameni după datoria ce-o avem faţă de fiecare, ci după aceea ce ne convine şi ne place nouă.

Vai nouă, că ne asemănăm prin învârtoşare fecioarelor nebune, şi nu cumpărăm untdelemnul care luminează candelele prin facerea de bine către cei apropiaţi.

Vai nouă, că nu ne gândim la focul acela întunecat şi nematerial şi la plânsul amar şi la scrâşnirea dinţilor. Căci Dumnezeu va îndepărta însuşirea luminoasă a flăcărilor şi va lăsa păcătoşilor lipsiţi de evlavie însuşirea arzătoare şi întunecată a focului." (Avva Isaia Pustnicul)

 


Predestinaţia



„Romani 8, 21-30; Luca 15, 7; Matei 11, 28; Matei 9, 13; Ioan 1, 29; Ioan 7, 37.

Dumnezeu S-a întrupat, chiar dacă a preştiut că nu toţi Îl vor asculta.

Dumnezeu e ca un împărat care vede bătăliile dintr-un stadion, fără să hotărască el biruinţa sau eşecul. Spre deosebire de un împărat lumesc, El ne dă permanent ajutor, dacă ne-am angajat în lupta binelui, luptând mai mult El decât noi. În plus, El ştie şi rezultatul luptei. Preştiinţa Lui nu e cauza faptelor noastre.

Cine crede în predestinaţie zace pe patul iubirii de lume şi al iubirii de plăcere şi Îl face pe Dumnezeu mincinos, căci El a zis că a venit să cheme nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoși la pocăinţă. (Matei 9, 13); unul ca acesta e mai rău ca demonii, pentru că demonul nu are curaj să spună că Dumnezeu e pricina pierzaniei lui. Şi de unde ştiu cei ce cred în predestinație că i-a hotărât Dumnezeu spre rău?

Poporul Israel a fost făcut ca un rai nou între neamuri, fiind păzit de arhanghelul Mihail. Dar şi Israel a căzut, închinându-se idolilor. Toate acestea erau preştiute de Dumnezeu. De aceea, El a ales un nou rai, seminţia lui Iuda, luând de aici pe Maria, din care El S-a făcut om, refăcând toate.

Chiar raiul e o dovadă a preştiinţei lui Dumnezeu: dacă era făcută numai lumea aceasta, fără rai, unde ar mai fi fost alungat Adam? Nu i-ar fi rămas decât iadul, şi de acolo n-ar fi avut scăpare. Şi ziua a opta e o dovadă a preştiinţei. E ziua când Dumnezeu a luat o coastă din Adam, ca preînchipuire a Bisericii; pomul vieţii era o icoană a vieţii veşnice, care este Dumnezeu.

Arca lui Noe - prefigurarea Mariei;

Noe - prefigurarea lui Hristos;

Rudele lui Noe - prefigurare a celor din iudei care aveau să creadă în Hristos;

Animalele din arcă - prefigurare a neamurilor care aveau să creadă în Hristos.

La Babel, toate neamurile erau un singur trup printr-un singur grai, şi au fost despărţite mădularele, rămânând ales Israel (cel care vede pe Dumnezeu), având ca pecete tăierea-împrejur, prefigurare a tăierii-împrejur duhovniceşti.

Pământul făgăduinţei prevestea Raiul, recâştigarea mântuirii; în locul poruncii din rai, evreii aveau Decalogul; în locul pomului vieţii, vasul cu mană; mana, în locul lui Hristos - Pâinea ce S-a coborât din cer... Deci noul rai, israelit, era mai valoros ca primul rai, dar mai putin valoros ca al treilea (Hristos). Dumnezeu grăia acum cu Moise cum grăise cu Adam. Aveau şi evreii mană, hrană din cer pentru care nu trebuiau să se trudească, după cum nu trebuise să se trudească Adam în rai. Şi evreii au căzut...


Dar Hristos a luat coasta lui Adam din Fecioară şi pentru evrei, şi pentru neamuri. Evreii l-au cerut pe Baraba în locul lui Hristos, ca pe o preînchipuire a lui Antihrist. Dar şi din evrei rămâne o părticică bună.

Adam - Noe - Avraam - Hristos = părticica cea nemuritoare. În locul pomului binelui şi răului, lemnul Crucii. Lui Hristos I s-au pironit mâinile în locul mâinilor celor rele ale lui Adam, iar picioarele I-au fost pironite în locul picioarelor care au mers spre călcarea poruncii. Hristos nu gustă din pom, ci ... fiere şi oţet. Hristos sădeşte un nou şi adevărat Rai, unde şi pomul cunoştinţei, şi pomul vieţii, e El Însuşi.

Credinţa în Hristos e raiul cel nou. De aceea El a preştiut înainte de zidirea lumii pe toţi cei care au crezut şi vor crede în El, pe care i-a şi chemat şi nu încetează să-i cheme până la sfârşitul lumii, şi i-a preamărit şi îi va preamări. Dar şi aceştia trebuie să păzească până la sfârşit poruncile Lui! În mijlocul acestui rai, Hristos a aşezat pocăinţa, pentru ca aceia care din trândăvie cad din viaţa veşnică, să se reîntoarcă iarăşi la aceasta." (Sfântul Simeon Noul Teolog)


 

   
Prof. Religie Mirela Șova

  Raspunsuri
Literatura & Religie
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article