Psalmii 142 - 146

Doamne, auzi ruga mea,

Şi ascultă-mi cererea,

Cu credincioşia Ta,

În toată dreptatea Ta.

Nu intra la judecată

Cu viaţa mea vinovată,

Nu e om ca să trăiască

Şi să nu păcătuiască.

Vrăjmaşul mă prigoneşte,

Sufletul mi se-nnegreşte;

Şi mă calcă în picioare -

Lumina din suflet moare.

S-a mâhnit duhul în mine,

Inima-i în neclintire.

M-am gândit la ce-ai făcut

Doamne, de la început...

Mâinile-mi întind spre Tine,

Cu sete de mântuire;

Mă auzi, Doamne, degrab,

Căci sunt, în nădejde, slab.

Faţa să nu Ţi-o întorci,

Să nu semăn celor morţi;

Să primesc de dimineaţă

Mila Ta, care-mi dă viaţă!

Ridic sufletul spre Tine,

Cu nădejdea înspre bine,

Să-mi arăţi calea virtuţii,

Să mă scapi de toţi vrăjmaşii.

Doamne, înspre Tine-alerg,

Să fac voia Ta, încerc,

Învaţă-mă şi mai mult

Să Te caut pe pământ!

Tu eşti Dumnezeul meu;

Să mă-ndrume Duhul Tău

La pământul fericirii,

Sub aripa nemuririi.

Pentru numele-Ţi slăvit,

Dă-mi viaţă, căci m-am mâhnit.

Din necaz, sufletu-mi scoate,

Tu, Cel plin de bunătate!

Să fugă  vrăjmaşii mei,

Pierde-i, Doamne, Tu, pe ei;

- Necăjesc sufletul meu,

Iară eu sunt robul Tău!

Psalmul  143

Domnul meu e binecuvântat,

La război, mâinile mi-a-nvăţat.

Mila mea, scăparea, sprijinirea,

Ajutorul meu şi izbăvirea.

Mi-ai supus poporul, că sunt rege.

Ce e omul, mila să-l încerce?

Cum de Te-ai făcut, lui, cunoscut?

Omul e o umbră pe pământ...

Doamne, Tu coboară-Te din cer,

Sunt prea singur; rege, dar stingher.

Fulgeră-mi duşmanii, îi goneşte,

Cu săgeţi, pe ei, îi risipeşte!

Tinde-Ţi mâna dintru înălţime,

Să mă izbăveşti din mâini străine,

De la cei ce spun vorbe nedrepte,

Săvârşind fapte neînţelepte.

Doamne, Îţi aduc nouă cântare,

Cu psaltirea mea, spre închinare.

Căci Tu mântuieşti pe împăraţi,

Pe David, izbăvit îl arăţi.

Scoate-mă din mâinile străine,

De la multa lor deşertăciune,

De la faptele de nedreptate,

De la toată, toată răutatea.

Ei au fiii înfrumuseţaţi,

În haine măreţe îmbrăcaţi.

Au hambare pline, ce se varsă

De preaplin; turma le e aleasă.

Au oi multe, care fac mulţi miei,

Au boi graşi, necazuri nu au ei.

...Nu acest popor e fericit,

Ci cei ce pe Domnul L-au iubit!

Psalmul  144

Doamne, eu Te voi slăvi,

În vecii cei nesfârşiţi.

Numele-Ţi voi preamări,

Veşnic vei împărăţi.

Te voi binecuvânta

În toate zilele vieţii.

În veac Îţi voi lăuda

Necuprinsul frumuseţii.

Generaţii care trec,

Vor vesti puterea Ta.

Slăvindu-Te, se petrec;

Tu eşti Tu, mereu aşa.

De minunile-Ţi neşterse

Neamurile vor grăi.

De puterile-Ţi ascunse,

Ele vor istorisi.

Pomenindu-Ţi bunătatea,

Ele se vor bucura,

Vestindu-i lumii dreptatea

Din împărăţia Ta.

De noi, se îndură Domnul,

Milostiv şi răbdător.

El e bun cu tot poporul,

Foarte îngăduitor.

Toate lucrurile Tale

Să Te laude cu drag!

Să-Ţi dea binecuvântare

Cuvioşii Tăi, în prag.

Să grăiască despre Tine,

Despre slava-împărăţiei,

De puterea Ta spre bine,

De splendoarea măreţiei.

Toţi oamenii să cunoască

Cine este Dumnezeu.

Stăpânirea Lui să crească

Peste-ntreg pământul Său.

Veşnica împărăţie

S-a întins în veci eterni;

Toate vor urma să fie

După cum, Doamne, le cerni.

Cei ce cad, au sprijinire,

Îndreptare şi-ajutor;

Gârbovii au mântuire,

Prin Domnul izbăvitor.

Toţi spre Tine se îndreaptă,

La Tine nădăjduiesc;

Mâna Ta să le împartă

Hrană - dar dumnezeiesc.

Calea Domnului e dreaptă,

Plină de cuvioşie;

Cei ce pe El Îl aşteaptă

Se umplu de bucurie.

Cei ce-n adevăr Îl cheamă

Pe Domnul, Îl au aproape;

Sunt umpluţi de sfântă teamă,

Din rău, Domnul o să-i scape.

Le aude rugăciunea,

Mântuirea le-o va da.

Îmbrăcaţi-vă-n iubire,

Paza Lui o veţi avea!

Pe păcătoşi îi va pierde

Domnul nostru Dumnezeu;

Pe El să-L binecuvânte

Gura şi sufletul meu.

Toţi oamenii să-L slăvească,

În veci să Îl pomenească!

Psalmul  145

Laudă pe Domnul, suflete al meu,

În laud pe Dânsul cât trăi-voi eu;

Cânt Domnului meu,

Că e Dumnezeu!

Să nu vă încredeţi în cei ce-s la cinste,

Ei nu au putere din iad să ridice.

Şi ei vor muri,

Pofta le-o pieri.

Fericit e omul ce-are-n ajutor

Pe Domnul lui Iacob, lui, izbăvitor.

Domnul ce-a făcut

Cer, mare, pământ.

Domnul, păzitorul adevărului,

Drept Judecătorul necăjitului,

Pe flămânzi hrăneşte,

Veşnic miluieşte.

Dumnezeu desface grele legături,

Iară celor gârbovi le dă îndreptări.

Orbi înţelepţeşte,

Pe drepţi îi iubeşte.

Dumnezeu păzeşte pe străini la drum,

Văduva, orfanul, Lui păsul şi-l spun.

Păcătoşii pier,

Mila nu I-o cer.

Domnul nostru, Împărat în veac,

Are grijă de dreptul sărac!

Psalmul  146

Bine este a cânta,

Pe Domnul a-L lăuda.

Domnului cântarea-I place;

Psaltirea aduce pace.

Va zidi Ierusalimul,

Cu puterea-I mare, Domnul,

Adunând pe risipiţi,

Vindecând pe cei zdrobiţi.

Rănile vor fi legate

De Cel ce-a făcut pe toate,

De Cel ce numără stele

Şi le numeşte pe ele.

Mare este Dumnezeu,

Tăria I-o laud eu,

Priceperea Lui slăvită

Este veşnic, infinită.

Pe cei blânzi, El îi înalţă,

Iară fruntea cea semeaţă

O doboară la pământ,

El păcatul învingând.

Cântaţi Domnului cântare,

Slăvire şi lăudare,

Alăuta să dea glas

Măririi, la orice pas:

Celui ce cu nori îmbracă

Cerul, şi tot El dezleagă

Picăturile de ploaie,

Ca pământul să-l înmoaie!

Celui ce răsare iarba

Şi verdeaţa, tot spre slujba

Omenirii înmulţite

Şi cu darul Lui zidite!

Celui ce aduce hrană

Animalelor ce-L cheamă,

Puişorilor de corb,

Care mila Lui o sorb!

Nu nădăjdui-n putere,

În iuţeala care piere,

Nici în cal şi nici în trup,

Căci toate se duc, se rup.

Bunăvoinţa de sus

E dată celui supus,

Ce are teamă de Domnul

Şi-n mila Lui are somnul.

Pentru a lectura Psalmii următori, dați click aici. 


 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova 

Psalmii in versuri

Mirela Șova