Psalmii 137 - 141

Doamne, Te voi lăuda

Din toată inima mea;

Ruga, Tu, mi-ai auzit,

Când din gură Ţi-am grăit!

Îţi voi închina cântare

Când vei fi în adunare,

În locaşul Tău cel sfânt,

Cu îngerii - lăudând.

Ţie eu mă voi pleca,

Numele-Ţi voi lăuda,

Pentru mila pân' la nori,

În care lumea-nfăşori.

Pentru adevărul Tău,

Pentru Sfânt Numele Tău;

De Te chem, în orice zi,

Doamne, mă vei auzi;

Sufletului, dă-i vigoare,

Să Te laude mai tare!

Să Îţi cânte împăraţii,

Să Te laude cu toţii;

Glasul de-Ţi vor asculta,

În rugă se vor afla!

Dumnezeu este înalt,

L-a văzut pe cel plecat;

Doamne, de sunt la necaz,

Să nu mă laşi sub talaz,

Să-mi dai viaţă, să sporesc,

De vrăjmaşi să mă păzesc.

Şi cu dreapta Ta întinsă,

Să mă scoţi din a lor cursă.

Dumnezeu le va plăti,

Toţi duşmanii vor păli.

Mila Ta e nesecată,

Peste lume se arată!

Psalmul  138

Doamne, Tu m-ai cercetat,

Cunoscutu-m-ai deplin.

Treaz fiind eu sau culcat,

Ai văzut cele ce vin.

Chiar şi gândul mi-ai ştiut,

Firul bietei mele vieţi;

Dinainte-ai cunoscut

Viitoare dimineţi...

Ai ştiut ce voi grăi,

Fără-nfiripat cuvânt;

Pentru Tine timpul nu-i

Viitor, prezent, trecut!

Peste veac, Tu stăpâneşti

Şi Te mişti liber în el;

Tu pe toate le zideşti,

Nu le părăseşti defel.

Mare e ştiinţa Ta,

Mai presus de orice om,

Mai presus de mintea mea,

Al minunii mele Domn!

Eu nu am unde pleca

De la Duhul Tău cel Sfânt.

Peste tot e faţa Ta,

Şi în cer, şi pe pământ.

Chiar de voi fugi la iad,

Tot cu Tine mă-ntâlnesc,

Iar de voi fi aşezat

Lângă mare, Te zăresc.

Porţi de grijă-ntregii lumi,

Toate le povăţuieşti.

În abis, ca şi pe culmi,

Pretutindenea Tu eşti.

Nici în taina negrei nopţi

De Tine nu pot fugi;

Doamne, Tu, de grijă-mi porţi

Şi-n noapte mă vei păzi!

Pentru Tine nu au loc

Umbre, căi de ascunziş.

Strălucirea Ta de foc

E-n cruciş, şi-n curmeziş.

Din pântec m-ai plămădit,

Prunc în maică m-ai creat;

Laud lucrul iscusit

Ce-l faci, neasemănat!

Sunt făptură minunată,

Tu mă ştii în amănunt;

Sunt făptura Ta, creată

Ca-n adâncuri de pământ.

Tu ştii cele nelucrate

Încă, de mâinile mele.

Ochii Tăi văd ca-ntâmplate,

Scrise-n carte, toate cele.

Îi cinstesc pe-ai Tăi prieteni,

Care mult s-au întărit,

Şi nisipului, asemeni,

Chiar mai mult, s-au înmulţit.

Cei răi să se depărteze,

Să nu fie lângă mine;

Numele vor să-Ţi păteze,

Grăind numai rău de Tine.

Urăsc răul şi păcatul,

Iar vrăjmaşii mă mâhnesc;

Îndrepta-mă-voi spre Domnul,

Păcătoşii se-nrăiesc...

Să-mi cunoşti inima, Doamne,

Viaţa şi cărarea mea,

De m-am depărtat de bine,

Îndreaptă-mi din nou calea!

Să nu am păcat ascuns,

Care să mă fi răpus.

Psalmul  139

Doamne, vino şi mă scoate

De la cel cu răutate,

Că-i nedrept şi-n viclenie,

Vrându-mi numai răul mie.

Inima-i cloceşte răul

Şi-mi pregăteşte războiul;

Are limba ascuţită,

Cu veninuri pregătită.

Ca un şarpe se strecoară,

Să mă-nvenineze iară;

De aceştia mă păzeşte,

Doamne, şi mă izbăveşte.

Mulţi sunt cei ce au gândit

Să oprească ce-am clădit;

Mândri şi nedrepţi, mi-au pus

Funii, curse de răpus.

Şi pietre de poticnire,

Ca să nu am mântuire.

Eu Îţi zic: - Eşti Domnul meu,

Tu eşti Domnul Dumnezeu.

Ascultă-mă-n rugăciune,

Când durerea Ţi-o voi spune.

La război, în ziua grea,

Să fii apărarea mea!

Să nu mă dai celui rău,

Pentru ce greşit-am eu.

Şi să nu mă părăseşti,

Ci mai mult să mă-ntăreşti.

Dacă mă vei lăsa lor,

Învins, păcătoşilor,

Ei atunci se vor trufi

Şi-n lume vor vicleni.

Răul ce mi-au pregătit,

Să se-ntoarcă înmulţit

Peste ei; să-i ardă foc

Şi să nu rabde, deloc.

Bărbatul cu rea grăire

Să nu aibă izbăvire;

Nedreptatea se întoarce

Asupra celui ce-o face.

Ştiu că va fi judecată

Pentru tot săracul, dreaptă;

Sfinţii Te vor lăuda,

Locuind în faţa Ta!

Psalmul  140

Doamne, eu strigat-am către Tine,

Auzi-mă.

Ia aminte la glas de rugăciune,

Ascultă-mă.

Ruga mea să-Ţi vină înainte,

Să se suie,

Ridicarea mâinii mele mute,

Ca tămâie.

Să-Ţi fie ca jertfa cea de seară,

Preaplăcută.

Să n-am grai sau vreo vorbă amară,

Îmi ajută.

Pune-mi pază inimii şi gurii,

Ca să tacă;

Viclenia dezvinovăţirii

Mă atacă.

Nu mă însoţesc cu păcătoşii

Pe-a mea cale.

Nici cu cei ce sunt de-ai lor, aleşii,

În urale.

Să mă mustre dreptul, să mă certe,

Dar cu milă.

Linguşirea celui rău să plece,

Inutilă.

Duşmanii nu îmi vor rugăciunea,

- Îi goneşte;

La judecătorii lor, căderea

Ce-ngrozeşte.

Graiurile mele curg spre Domnul,

Dulce rugă;

Iar pe cei răi îi înghite iadul,

Şi-or să plângă.

Căci eu către Tine, Doamne, Doamne,

Ridic ochii.

Nădejdea în Tine nu-mi adoarme,

Să mă mântui!

Păzeşte-mă de această cursă

Pusă mie,

Şi de fărădelegea ascunsă

În mânie.

Păcătoşii cad în a lor mreajă,

Cu durere.

Iar eu stau sub a Domnului strajă,

Cursa piere.

Psalmul  141

Cu glasul meu, spre Domnul am strigat,

Cu glasul meu, spre Domnul m-am rugat,

Ruga mi-am revărsat în faţa Sa,

I-am spus necazul; mă va asculta!

Iar când sufletul mi se istovea,

Nu m-ai lăsat, cunoscând calea mea;

Mi-au ascuns cursă, ca să cad în ea,

Dar am scăpat din încercarea grea.

Strig către Tine: Tu eşti partea mea,

Tu-mi eşti nădejdea, cu Tine voi sta;

Ascultă-mi rugăciunea umilită,

Mă izbăveşte, Doamne, din ispită!

S-au întărit cei ce mă prigonesc

Şi răul foarte tare mi-l doresc.

Înalţă-mi, Doamne, sufletul proscris,

Să Te slăvească, scăpat din abis.

În pământul celor vii m-aşteaptă drepţii,

Ca să-mi dai răsplata bunătăţii.

Pentru a lectura Psalmii următori, dați click aici.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 

Psalmii in versuri

Mirela Șova