Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul XXII

Capitolul  XXII

Silvia rememoră tăcut ultima ei discuție cu mama, avută recent, într-o frumoasă după-amiază geroasă, care te mâna spre casă, la căldură...

- Draga mea, am auzit că iar umbli cu băiatul ăla. Nici măcar faptul că a avut și o altă prietenă nu te-a convins să-l uiți. Nu-mi place asta. Fii atentă, nu-ți programa nimic pentru Crăciun și Revelion. Crăciunul îl facem în familie, vin și bunicii, iar Revelionul, la domnul și doamna Nisipescu. Au promis că vor fi mai mulți invitați tineri, și că pregătesc multe surprize.

- Cum, nu mă pot duce în vreo excursie? Sau la vreo petrecere, între prieteni? Mamă, asta nu poate rămâne așa. Nu sunt o marionetă. Nu mă interesează ce tineri vin la domnii Nisipescu. Nici surprizele lor. Mai bine stau singură acasă, decât aşa..., se îmbufnă Silvia.

- Și încă n-am terminat, donşoară. Nu sunt mulţumită nici de faptul că anul ăsta nu te-ai înscris la nicio olimpiadă. Chiar dacă ai note bune şi talent - ba chiar mai multe talente! Vrei să te iroseşti? Măcar la literatură dacă te duceai, sau la română, cum îi ziceţi voi, sau la informatică... Ce-i cu tine? Ai crize de independenţă? Doar ţi-am asigurat toate condiţiile! continuă d-na Emilia, ca şi cum n-ar fi auzit opoziţia fetei.

- Mamă, tu mă îngrozeşti. Vrei să-mi conduci viaţa! Spre ce? ridică vocea fata.

- Tot n-am terminat, continuă pe același ton d-na notar. Am mai observat ceva, care mi-a mai scos nişte peri albi. Te duci la biserică, în fiecare duminică, de la o vreme?! Ce-ai păţit? Vrei ceva anume, pe care noi nu ţi-l putem da? Te rogi special pentru ceva? Ai vreo problemă pe care ne-o ascunzi? Răspunde-mi, imediat. Mă îngrijorezi foarte tare. În schimb, de Dănuţa sunt mândră...

- Mamă, n-am nicio problemă, în afară de lipsa ta de înţelegere. Pentru asta mă rog. Dacă tu nu mi-ai dat o educaţie religioasă - şi nu te acuz pentru asta, poate nici tu nu ai primit - nu înseamnă că eu sunt obligată să-ţi urmez calea. E ceva rău dacă mă rog? Şi nu mă compara pe mine cu Dana...

- Ce se întâmplă aici? interveni d-l Radu Petrescu, tatăl Silviei. Venise obosit, după o gardă prelungită. Auzise frânturi din discuţia „damelor", cum le spunea, galant, în timp ce-și scotea haina şi cizmele, pe hol.

- De ce te iei de Silvioara? îi spuse acesta soţiei. Ți-am spus de mii de ori că eu am încredere în ea. E o fată bună. Las-o în pace, te rog. Să umble cu... cum îl cheamă? Să meargă la biserică, dacă vrea... Iar cu olimpiadele... Nu sunt mare lucru. Ar fi ceva, dacă ar ajunge la una internaţională. Altfel...

- Aşa, bravo, încurajeaz-o făţiş, ca să nu mă mai asculte deloc, se declanşă d-na Emilia. Silvia era uimită. Ştia până atunci că tatăl ei e de acord în toate cu soţia lui. Era ceva nou ceea ce auzea.

- Nu e vorba de asta. Silvia, să mi-l prezinţi şi mie pe băiat. Eu aş vrea să fii ca noi, mai calculată, mai... hotărâtă, să ştii ce vrei de la viaţă. Şi să cauţi succesul, pe toate planurile. Cu ambiţie şi perseverenţă. Personal, aş vrea să-mi urmezi cariera. Dar nu te oblig la asta. Doar te rog... şi atât. Fii şi tu mai diplomatică, Emy. N-ai să obţii nimic, de la niciun tânăr, cu forţa.

- Nu-mi da lecţii şi nu te amesteca! E o discuţie între „dame", cum ai spus. Ştiu eu ce e bine pentru Silvioara noastră. Ea a ales deja, n-ai văzut? Sărăcia, bigotismul, modestia... Ce va ajunge? Va fi călcată în picioare de toţi, ba chiar şi de amorezul ei..., şi tot nouă ni se va plânge, când va fi prea târziu. Ne va face de ruşine. Nu ne respectă munca. Nu vezi, Radule? Ideile tale liberaliste vor face şi mai rău.

- Nu pot să cred că gândeşti aşa, mami. Te rog, mami, spune-mi că e o glumă! Ce bigotism? Ce sărăcie? Ce modestie? Tati, tu mă înţelegi, nu-i aşa? se agăţă de el Silvia.

- Eu am încredere că vei şti ce să alegi şi la ce să renunţi, dădu înapoi d-l Radu. Să ştii că, orice ţi-ar zice, mama ta te iubeşte mult şi îţi vrea binele. N-ar fi rău să ţii cont, din când în când măcar, şi de sfaturile ei.

Silvia se simţise trădată pe toate planurile. Şi cu toate că tatăl său era mai binevoitor, nu trecea peste hotărârile mamei. Din oroarea de scandal. Dana, obrăznicuţa ei surioară, nici ea nu o susţinea. Din contră, îi povestea mamei tot ce afla despre Silvia - plăcându-i, de fapt, să pălăvrăgească şi să se bage în seamă. De aceea, Silvia îşi luase măsuri. Pusese o parolă complicată la laptop, îşi ascunsese foarte bine jurnalul şi orice poezie scrisă de ea. Până și poza lui Matei, pe care o ţinea înrămată pe birou, o ascunsese într-un sertar...

Se apropia, cu paşi din ce în ce mai grăbiţi, pe negândite, Crăciunul. Mai erau trei zile. De planuri, de pregătiri, de cumpărare a cadourilor, de post - pentru unii. Grupul „clubiştilor" renunţase la excursia în comun. Doru plecase cu Alexandra, la Predeal. Diana îi invitase la ea acasă pe ceilalţi, inclusiv pe Cora. Silvia tot mai avea presiuni din partea mamei să stea acasă, să nu plece nicăieri de Crăciun. Dacă se putea, nici măcar la biserică, ca să o ajute la ultimele pregătiri. Matei încă nu ştia ce să facă. Ai lui se pregăteau de un Crăciun discret, cald, acasă, având-o invitată numai pe mătuşa Vasilica.

La Matei se făcuse curăţenie generală. Totul scuturat, spălat, periat, ordonat. Un brad, de fapt molid, potrivit de înalt, aştepta pe balcon momentul Ajunului. Venise preotul cu vestea Naşterii şi cu icoana Pruncului născut în iesle. Chiar Matei îi dăduse drumul la uşă şi îl invitase pe preot, uşor încurcat. D-na Maria ieşise din bucătărie şi-i sărutase mâna şi icoana, îndemnându-i pe Onuţu şi pe Matei să facă la fel. D-l Virgil nu venise de la fabrică. În această perioadă el confecţionase cu migală mai multe lumânări speciale pentru sărbători, mari şi mici, pe care le sculptase cu mâna stângă şi cu o dăltiţă, dăruindu-le diverse forme: de brad, de glob, de clopoţel... Îi plăcuse acest lucru, ca şi cum s-ar fi jucat... stângaci. Adusese şi pentru ai lui câteva lumânări, pentru că, arzând, răspândeau o mireasmă plăcută.

- Matei, ia şi tu una, pe care vrei, ca să o dăruieşti Silviei. Nu crezi că i-ar plăcea? îl întrebă tatăl, în aceeaşi seară.

- Chiar voiam să te rog... Pe cea cu nuanţe de chihlimbar, în formă de steluţă... Am să-i spun că tu ai sculptat-o, ca să sporească în valoare. Dar atunci, probabil că o va păstra şi nu o va mai arde... Mulțumesc, tată.

- Dar tu ce faci de Crăciun, fiule? Ai vreo invitaţie, cu Silvia? Sau o chemi la noi? Aţi discutat? îl mai întrebă acesta.

- Încă nu am un răspuns sigur din partea ei... În seara asta mi-l dă. O aştept, răspunse Matei, îngândurat.

Tânărul se prefăcea că nu observă opoziţia mamei Silviei la relaţia lor. El nu bănuia că această opoziţie priveşte mai multe aspecte din viaţa fetei. Dar ştia că ea nu îi lasă Ghiocelul să-şi petreacă sărbătorile cu el. „De parcă aş fi ciumat", se înciudă Matei. „Probabil mă consideră un biet sărăntoc şi fiu de...". Mobilul îi cântă ca un greiere amorţit de ger.

- Alo..., Silvia? Te aşteptam să mă suni. Încă nu ştii? Dar... Bine... Să știi că şi Diana aşteaptă un răspuns. Da. În seara asta.

Silvia nu obţinuse niciun punct în plus pe teritoriul hotărârilor materne. „Ce-i de făcut? Probabil că Matei se va duce la Diana, unde Cora de-abia aşteaptă ocazia... Simt că mor. Şi mama nu înţelege nimic. Doamne, Doamne, găseşte Tu o soluţie! Te rog! Şi nici la biserică nu vrea să mă lase, de dimineaţă... Fă, Doamne, niscaiva minuni cu familia mea!"...

- Alo, Matei? Tot Silvia. N-am ce face. Nu-i momentul să mă cert acum cu mama. Rămâne că nu. Am să mă strecor, totuşi, duminică, să merg la biserică. Cred că e singurul moment şi loc în care ne putem întâlni şi noi, deocamdată. Am multă treabă de făcut. Vii?

- Silvia, dar nu o să te superi dacă mă duc singur la Diana? Nu ştiu dacă o să stau acasă, doar să dorm. Duminică vin la biserică, să ne întâlnim. Pe la ce oră?

- Eu încerc să fiu acolo cât mai de dimineaţă. Tu du-te la Diana. Nu mă supăr. Asta e. Măcar de-aş îmblânzi-o pe mama pentru Revelion. Te pup. Pa.

- Bine..., pa.

Matei puse într-o cutie lumânarea de la tatăl său, un goblen cu un peisaj de iarnă, lucrat de mama sa, şi un CD cu programul pe care tocmai îl alcătuise, care traducea texte din limba engleză în română şi invers, aproape perfect, pe un număr dat de cuvinte. Programul nu era chiar terminat. Îl lucrase în secret, de mai mult timp. Matei dorea să-l extindă şi pentru alte limbi. Avea nevoie de ajutorul Silviei, în munca asta. Împachetă cutia şi o lăsă pe masă, în dormitorul său.

În tot acest timp, Diana făcea pregătirile sărbătoreşti. În vila părinţilor ei, puteau încăpea mai mulţi invitaţi. Ai ei hotărâseră să o bucure pe Diana de Crăciun, pentru că pe 24 dec. era ziua ei de naştere. Ghirlande împletite din crenguţe de brad şi înfăşurate cu beteală fuseseră prinse peste tot. Bradul, imens, trona în mijlocul sălii, în care era şi masa oaspeţilor. Un brad natural, împodobit de fată cu toată dragostea, cu gândul în special la Victor. Atârnase, în plus, în brad, cutiuţe cu daruri: ceasuri, lănţişoare cu inimioare şi cutiuţe muzicale. Plus zeci de bomboane, ciocolate. O instalaţie de mini-felinare multicolore transforma bradul într-o încântare. Totul era pregătit.

Masa, lungă şi ovală, avea o faţă de masă cu imprimeu de stele căzătoare, aurii pe fondul bleu-marin. Şervețelele de masă erau în formă de fundiţe mari, galbene. Victor contribuise la surprizele serii, cu câte o fotografie, mărită, înrămată, cu grupul lor, la mare. Le adusese dinainte Dianei. Admiraseră împreună bradul. El îi dăruise atunci..., uf!, am uitat ce i-a dăruit... oricum, un simbol al îndrăgostirii lui tinereşti, pline de speranţă. Felurile de mâncare rămăseseră la alegerea mamei Dianei, dar şi a Corei. Aceasta voise în mod special să se implice la darurile-surpriză şi la dulciuri, adică la prăjituri, înghețate, tort.

Seara de 25 şi noaptea de 25 spre 26 dec. era a lor. Fiecare trebuia să vină cu cineva. Să nu fie „desperecheat". Cora venea, fireşte, cu Adelin. Sorina cu Marcel. Dar Matei?

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.

     
  
Autor: Prof. Religie Mirela Șova