Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Sfat de Pateric şi pentru... salariaţi!

  


  
Nemulţumiţi de slujba actuală? Vă doriţi un şef mai bun sau să fiţi chiar dvs. şef? Sunteţi stresaţi că primele nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor sau... nu au apărut? Colegii de birou - nu tocmai simpatici? etc. etc. Putem prelungi lista nemulţumirilor, adăugând, spre exemplu, comentarii de pe "desprefirme.com", în mod concret şi real.

    
Bineînţeles că e libertatea dvs. să vă depuneţi CV-ul la alte şi alte firme, să vă căutaţi un nou loc de muncă, mai bine remunerat (şi, de regulă, mai acaparator în materie de timp!). Dar dacă, totuşi, nemulţumirile dvs. nu sunt într-atât de mari la locul actual de muncă, ba chiar aproape că nu sunt, încercaţi metoda propusă de Avva Antonie cel Mare, dezvăluită lui de înger din cer, trimis de la Dumnezeu:

    
- Munceşte şi te roagă! Iar mai munceşti, iar te rogi, într-o alternanţă contrară delăsării, acediei, plictiselii... De ce să fie rugăciunea marginalizată, întrecută de muncă, dacă ruga este dar ceresc, ce uşurează munca, ce aduce spor? De ce să fie ruga noastră doar o rostire în grabă de dimineaţă şi de seară, - când nu uităm şi de acest puţin -, de ce să nu fie un „condiment" pe întregul parcurs al zilei? Bineînţeles că, la serviciu, e foarte puţin probabil să ai timp şi concentrare pentru o rugăciune lungă..., condiţiile de acolo nu permit. Însă o rugăciune scurtă, o invocare din suflet a Creatorului, a Maicii Sfinte, a Sfinţilor, oricând se poate face.

    
Lucrează şi te roagă, sfinţind şi locul, şi lucrul - şi, treptat, fiind sfinţit tu însuţi, prin ceea ce faci.

    
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Amin."

    
Decalogul muncii, după Simion Mehedinţi-Soveja:


     1. Munceşte într-adevăr (cu seriozitate).

     2. Repetă munca până ce ajunge deprindere şi caracter.

     3. Adaugă muncii iubirea (lucrează cu plăcere).

     4. Înalţă munca ta până la creaţie. (Sporeşte, deci, munca ta până la hotarul unde începe creaţia originală, adică măiestria.)

     5. Munceşte până la uitarea de tine (aşa ridici munca până la sfera artei, şi faci un bine întregului tău neam).

     6. Munceşte şi pentru alţii. (Numai atunci simpatia pentru altul e curată, când vei munci pentru el, ca pentru tine însuţi).

     7. Nu-ţi face ţie chip cioplit. (Adică nu te amăgi cu un simulacru de muncă, pe care să o prezinţi altora drept muncă, pentru că ajungi să păcătuieşti şi ieşi din sfera caracterului).

     8. Nu crede că poţi să furi munca altuia. (Dacă faci asta, să ştii că te aşteaptă însutită pedeapsă...)

     9. Nu risipi munca nimănui. (Nu fi risipitor cu averile strânse prin munca altora).

     10. Şase zile să munceşti, iar ziua a şaptea odihneşte-te cu gândul la ceea ce-ai muncit şi, mai ales, la ceea ce-ţi rămâne de muncit, pentru a te apropia de ideal şi de marea armonie din viaţa veşnică. (Gândul cu plăcere la muncă e un semn al sănătăţii sufletului tău.)

(după „Altă creştere, şcoala muncii")




Sfântul Emilian de la Durostor

    
Despre acest Sfânt şi îndeosebi despre pătimirea sa (sec. IV d. Hr.) cunoaştem dintr-o copie a actului martiric, păstrată în Codex Vaticanus 866 (Biblioteca Vaticanului) şi din alta, publicată în „Analecta Bollandiana", între care nu sunt deosebiri de semnalat.

    
Pe vremea prigoanei lui Iulian Apostatul (361 - 363), Emilian era militar în Durostor. Auzind el de marea râvnă pentru zei a conducătului Capitolinus, a intrat într-un templu şi a spart vasele de jertfă idoleşti, răsturnând şi statuile zeilor. Pentru că în locul lui un alt cetăţean fusese prins şi bătut pentru „sacrilegiu", Emilian s-a autodenunţat.

     - Dumnezeu şi sufletul meu m-au îndemnat să nimicesc jertfele cele necurate!

Mărturisind acestea înaintea lui Capitolinus, întărind fără frică faptul că este creştin, închinător al Dumnezeului Atotputernic, şi nu al zeilor mincinoşi, Emilian a fost bătut cumplit, cu vine de bou şi a fost călcat în picioare de soldaţi. Cum nici sub chinuri el nu s-a lepădat de credinţa sa, a fost aruncat într-un rug în flăcări, pe malul Dunării. Dar nu voia omenească se întâmplă cu Sfinţii lui Dumnezeu, ci voia cerească: rugul nu l-a ars pe mărturisitor, ci pe câţiva dintre slujitorii lui Capitolinus, aflaţi în apropierea rugului.

    
Atunci, bucurându-se Emilian că Dumnezeu a făcut minune cu el şi nu l-a ars, spre mărturie a adevărului veşnic, s-a închinat spre răsărit şi şi-a dat sufletul cu pace lui Hristos. Trupul său a fost cerut de la Capitolinus chiar de soaţa acestuia, creştină în ascuns, fiind dat în grija creştinilor, care l-au uns cu mir şi l-au înmormântat cu cinste lângă Durostor. Pomenirea sa se face în fiecare an, la 18 iulie, ziua trecerii la cele cereşti.

    
Iată cum, încă o dată, se dovedeşte că flăcările nu ating decât ce şi pe cine îngăduie Dumnezeu, Atotputernicul şi Atotştiutorul, Căruia I se supun toate, mărit fie în veci! Dorit-a Domnul ca moaştele Sfântului Emilian să ne lumineze până astăzi credinţa, ca mărturie a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lume!

    
Nenumărate sunt minunile lui Dumnezeu, care prisosesc întru Sfinţi! De care fă-ne şi nouă parte, Doamne, ferindu-ne de urgiile ce se abat pentru păcatele noastre, pe tot pământul!

    
Rugăciune la vreme de trăsnete, fulgere şi grindină


     "Doamne Atotputernice, Stăpânitorul şi Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ştim că am greşit la cer şi înaintea Ta, şi am mâniat bunătatea Ta, şi am pornit certarea Ta spre noi, şi suntem vrednici de cea mai cumplită certare a Ta. Însă, ştiind iubirea Ta de oameni, că precum este mărirea Ta aşa şi bunătatea şi milostivirea Ta, - cădem cu umilinţă la marea Ta milostivire, şi Te rugăm pe Tine, Cel ce nu vrei moartea păcătoşilor, îmblânzeşte-ţi şi-ţi întoarce groaznica Ta mânie de la noi nevrednicii robii Tăi, şi nu ne pierde cu dreapta Ta mânie întru fărădelegile noastre. Ci după obiceiul iubirii Tale de oameni şi după părinteasca Ta milă, îmblânzeşte şi încetează groaznicul glas al tunetului şi al fulgerului Tău, şi ne miluieşte pe noi, că ne-am spăimântat foarte.

     Opreşte, Doamne, şi stinge focul mâniei Tale pornit asupra noastră, iar norii cei întunecaţi şi încărcaţi cu grindină stricătoare, risipeşte-i degrabă şi-i goneşte la munţi şi în locuri pustii, unde nu este vieţuirea robilor Tăi. Iar nouă, slugilor Tale, ne trimite ploaie lină şi curată, numai cât este pentru trebuinţa şi roada pământului nostru, şi spre folosul norodului Tău.

     Aşa, Stăpâne Doamne, cu puterea Dumnezeirii porunceşte degrabă văzduhului să stea în linişte şi să se arate senin, curat, vesel şi cu strălucire de soare, ca bucurându-ne şi mulţumind Ţie, să Te mărim pe Tine, Preabunule Dumnezeul nostru. Că bun şi iubitor de oameni eşti, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin." (din „Dai voinţă iei putere", Biblioteca Ortodoxiei)" 




Despre a Doua Venire

După cum ne spun Scripturile, Hristos Mântuitorul va veni „întru slava Sa", pe norii cerului, ca Împărat şi Judecător. Atunci oamenii vor fi ridicaţi din morminte, sufletele vor reintra în trupuri, prezentându-se în faţa Domnului.
   
Ziua cea mare a Judecăţii e neştiută, fiind o taină a Prea Sfintei Treimi. Venirea lui Hristos va fi năprasnică, precum a fulgerului (Luca 17, 24) sau ca a furului venit în noapte (I Tes. 5, 1-2). Sfântul Simeon Noul Teolog spune că ziua Celei de-a Doua Veniri se numeşte „Ziua Domnului", pentru că „Însuşi Dumnezeul şi Stăpânul tuturor va străluci prin slava Dumnezeirii Sale".
   
Nu va fi o simplă Venire, ci o arătare a splendorii Luminii dumnezeieşti. Atunci va fi deopotrivă „zi şi Dumnezeu". De aceea va fi pentru cei drepţi o zi a fericirii veşnice, iar pentru păcătoşi, care nu au văzut Lumina lui Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti, prin pocăinţă, Hristos va rămâne în veci neapropiat.
   
Tot Sfântul Simeon Noul Teolog spune că a Doua Venire şi Judecata de Apoi vor fi mai ales pentru cei păcătoşi, pe când cei drepţi trăiesc deja Venirea lui Hristos, ca fii ai Luminii. „Unul ca acesta (adică cel îndumnezeit, Sfântul n.n.) nu este judecat la judecata cea viitoare, că dinainte a fost judecat; şi nu este certat de acea Lumină, pentru că a fost deja luminat; nici nu e încercat ori ars cu foc, fiindcă a fost deja încercat; nici nu socoate că ziua Domnului se arată atunci, căci din împreună-vorbirea şi unirea cu Dumnezeu s-a făcut zi luminată şi strălucită."
     
Desigur că şi Sfinţii aşteaptă a Doua Venire, pentru ca trupurile lor să învieze şi să se bucure deplin de Venirea Domnului în toată slava Sa. Trupurile Sfinţilor pregustă din slava dumnezeiască încă de aici, fiindcă au Harul cel necreat al lui Hristos. Trupul de după înviere va fi slăvit, puternic şi duhovnicesc, şi nu va fi supus stricăciunii (I Cor. 15, 43-44). Pe baza învăţăturilor patristice, putem adăuga: nu va mai avea nevoie de hrană, somn, nu va mai fi supus schimbării, se va putea deplasa la mari distanţe, va putea trece prin uşi încuiate...
   
Fiecare va lumina atunci la măsura proprie, după viaţa pe care a dus-o, iar păcătoşii vor avea trupuri nemuritoare, dar ne-duhovniceşti, ne-slăvite. Oamenii vor fi toţi la vârsta deplinei maturităţi (ca la 30 de ani). Învierea va fi, după cum subliniază Sfântul Grigorie de Nyssa, a trupurilor, nu a sufletelor, care nu mor. La a Doua Venire, Hristos, Care este adevărata Lumină, va scoate la iveală prin venirea Sa toate cele ascunse ale întunericului şi va dezvălui toate dorinţele din inimile oamenilor.
   
Această dezvăluire va duce la viaţa veşnică sau la iadul veşnic - deoarece viaţa veşnică reprezintă împărtăşirea de Dumnezeu, iar iadul înseamnă lipsa împărtăşirii de Dumnezeu şi a comuniunii cu El. Sfântul Grigorie Palama ne spune că Hristos e Soarele Dreptăţii ce nu apune niciodată, Lumina adevărată şi veşnică. În această Lumină se află acum sufletele Sfinţilor, iar în veacul ce va să vie se vor afla şi trupurile lor. Cei care nu se pocăiesc acum nu se află în Lumina dumnezeiască, deşi se bucură de lumina pământească a soarelui şi de plăcerea adusă de celelalte făpturi ale lui Dumnezeu: dar în viaţa ce va să vie ei vor fi foarte departe de Dumnezeu şi vor fi aruncaţi în iadul veşnic. Doamne miluieşte! (după Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, „Viaţa după moarte")



Sub soare de vară
  


La mijlocul verii, între Sântilie (Sfântul Proroc Ilie, sărbătorit în duminica ce a trecut) și Pintilie (Sfântul Mucenic Pantelimon, ce va fi sărbătorit duminica viitoare), parcurgem un timp binecuvântat, sub soare maxim și cu verdeață din belșug, când primele fructe ale verii s-au sfințit... Și când ne gândim că toate acestea sunt numai umbre ale celor viitoare, veșnice și nestricăcioase!
  
Ne bucurăm de cele de acum, fiind de la Dumnezeu date, spre folosirea cu chibzuință, și le nădăjduim pe celelalte, spre care ne ancorăm dorința! De asemenea, ne bucurăm în această perioadă împreună cu cei care se cunună, întemeind familii creștine (fiind o perioadă de vârf pentru nunți), tineri unindu-se în fața lui Dumnezeu, având modelul unirii lui Hristos cu Biserica - și ne ducem cu gândul iarăși la viața veșnică, a deplinei noastre uniri cu Mirele Ceresc.
Frumusețile pământești, ale verii, ale sărbătorilor, ale nunților, se lasă pătrunse de străfulgerări cerești, care ne răcoresc sufletul și ne dau bucurie din plin. Astfel, mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru „ale Tale dintru ale Tale", atât în Liturghie, cât și zi de zi, în jertfă tăcută, tămâie a inimii, cerută de la noi de Domnul.
  
Rugăciune pentru cei ce se căsătoresc
  Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Sfințitorul nunții celei de taină și preacurate, Păzitorul nestricăciunii și Chivernisitorul cel bun al celor lumești, Cel ce din început ai zidit pe om și l-ai pus ca pe un împărat făpturii și ai zis: Nu este bine să fie omul singur pe pământ, să-i facem ajutor după dânsul! și pentru aceasta ai poruncit, să lase omul pe tatăl său și pe mama sa și să se lipească la soția sa (soțul său) și să fie amândoi un trup, iar pe cei de Dumnezeu i-a împreunat, omul să nu-i despartă; Însuți, Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc și peste mine nevrednicul robul Tău (nevrednica roaba Ta) și binecuvintează căsătoria pe care astăzi o întemeiem înaintea feței Tale preasfinte. Curățește toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi toate greșelile cele de voie și fără de voie; unește gândurile, cugetele și inimile noastre în dragoste nefățarnică și în credință nestrămutată; îndreptează pașii noștri în cărările Tale, pentru ca să facem pururea voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătățile cele de pe pământ și ne învrednicește să petrecem împreună viețuirea noastră fără de prihană, ca să sporim spre tot lucrul bun și Ție bine plăcut.
Păzește-ne întru toate zilele vieții noastre, ca să plinim cu inimă curată poruncile Tale și să lăudăm și să preamărim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.(din Carte de rugăciuni)



Credința - Prioritatea numărul... ? (sau NU noilor idoli acaparatori)

  
Sfinte Ilie, trezește-ne nouă în inimi focul iubirii lui Dumnezeu, ca țel al vieții noastre pământești, în avanpostul celei veșnice!

  
De atâtea ori, ne gândim cu admirație la Sfântul Proroc Ilie, la râvna sa, la minunile săvârșite, la relația sa personală cu Dumnezeu, atât cât se poate desprinde din pasajele biblice despre slăvitul Profet. De altfel, cele rămase nouă din toate Viețile Sfinților ne transmit același dor de întoarcere la matca iubirii lui Dumnezeu, mai presus de orice. Inimile ni se răscolesc și vâltoarea celor trecătoare se potolește când ne adâncim în acestea. Astfel că, și peste mii de ani, Dumnezeu, Cel Care S-a arătat lui Ilie în adiere de vânt - în mângâiere și alinare - ne cheamă la marile tresăltări ale sufletului nostru înțepenit.

  
Văzându-ne din Cer cum ne închinăm - inconștienți - la noii Baali (care acum se numesc "n-am timp de Dumnezeu, de biserică, am treabă - am grădină, am casă, am copii, am probleme, am patimi de întreținut...") - Sfântul Ilie ne-ar spune, și ne va spune, când va hotărî Dumnezeu că e momentul, că avem de fapt o problemă în stabilirea priorităților. Nu același lucru ni l-a repetat Hristos? (Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor adăuga vouă...)

  
Ei bine, cu toată trecerea timpului, nu ne-am învățat să trăim după voia lui Dumnezeu. Preferăm profeții mincinoși, care ne dau dreptate în ale noastre și chiar ne ajută să uităm de ce e mai important. Ne amânăm revizuirea prin prisma glasului conștiinței și ne chinuim, ne auto-torturăm, muncim în zadar, ne lovim de toate greutățile pământului, până când, cine știe cum, în urma SECETEI GROAZNICE DE HAR, ne trezim și cerem mila, mai mult decât ploaia pentru ogoarele noastre...

  
Tot ce mai putem spera este să ne numărăm printre cei 7000 de bărbați, număr simbolic în cazul nostru, care, chiar și în urma apostaziei în masă, din timpul Sfântului Ilie, nu au plecat genunchiul - nici cel trupesc, nici cel al inimii, lui Baal, ci au păstrat credința curată, dreaptă, în Dumnezeul adevărat, ca prioritate a priorităților... Este aceasta habotnicie? Este acesta fanatism? Să nu fie! Este doar împlinirea poruncii lui Dumnezeu, dată prin Moise, de a iubi pe Dumnezeu din tot sufletul și din tot cugetul, întărită de Hristos în mod sublim - El fiind Cel Care S-a adus jertfă concretă și Se aduce pururi jertfă nesângeroasă, asumându-Și ca Dumnezeu - Om iubirea lui Dumnezeu la modul perfect.

  
Astfel că noi, preamicii și preaînsetații de răcoarea harului în preaplin, rugăm pe Sfântul Ilie  și astăzi, cu deosebire, să dezlege PLOAIA MILEI lui Dumnezeu pentru noi, să dea tunet în inima noastră nedumerită, ca să ne închinăm în Duh și în Adevăr Tatălui, Amin.



Cu David, să batem din palme! Lauda prieteniei adevărate
  
Cu ocazia zilei de astăzi, a acestei zile aparent obişnuite şi, în fapt, binecuvântate, precum toate zilele lăsate nouă de Bunul Dumnezeu, să ne bucurăm cu şi fără motiv, întru mărturisirea curată a inimii, împreună cu Psalmistul David, zicând:
    
„Veniți să ne bucurăm de Domnul și să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Să întâmpinăm fața Lui întru laudă și în psalmi să-I strigăm Lui, că Dumnezeu mare este Domnul și Împărat mare peste tot pământul. Că în mâna Lui sunt marginile pământului și înălțimile munților ale Lui sunt. Că a Lui este marea și El a făcut-o pe ea, și uscatul mâinile Lui l-au zidit. Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Lui și să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi. Că El este Dumnezeul nostru și noi poporul pășunii Lui și oile mâinii Lui. O, de I-ați auzi glasul care zice: Să nu vă învârtoșați inimile voastre, ca în timpul cercetării, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde M-au ispitit părinții voștri..." (Psalm 94, 1-10)
    
Și întru această bucurie, pe care o păstrăm cu frică de Dumnezeu, pentru a nu fi și noi îndărătnici și orbi, precum cei din pustie, de care amintește Psalmul, ne gândim la prietenii noștri, atât la cei cerești, Sfinții și Îngerii, cât și la cei de pe pământ, de azi, de acum, la persoanele care sunt aici când se clatină, fie și un pic, fie și mai mult, sau se nedumerește, sufletul nostru.
   
Spre lauda prieteniei aducem cuvinte din vechime, care se pot împlini și în vremuri actuale, indiferent de obstacolele ridicate tot de noi înșine, în calea relațiilor umane înălțătoare:

    
„Untdelemnul și miresmele înveselesc inima, dar tot așa de dulci sunt sfaturile unui prieten care pornesc din suflet." (Pilde 27, 9)
    „Prietenul credincios este acoperământ tare; și cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna și nu este măsură a bunătății lui. Prietenul credincios este leacul vieții și cei ce se tem de Domnul Îl vor afla pe el. Cel ce se teme de Domnul bine va ține prieteșugul său, căci ca la sine ține la aproapele lui." (Înțelepciunea lui Isus Sirah 6, 14 - 17)
     „Și El a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ținând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit și bine închegat, prin toate legăturile care îi dau tărie, își săvârșește creșterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, și se zidește întru dragoste." (Efeseni 4, 11 - 16)

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article