Soarele Dreptatii (ultima parte)

16 Juillet 2008, 07:35am

Publié par Mirela

Soarele Dreptății (ultima parte)

(strofele 51 - 100)

Ai vrut să distrugi icoana

Tu, primul iconoclast,

Să nu laşi Pruncul cu Mama,

Din sălaşul cel mai cast!

Vântul rece-al Răstignirii

Mult prea iute ţi-a suflat,

Spre ruşinea omenirii,

Ura te-a înduplecat.

Neştiindu-I al Lui nume,

Tu, soldaţi mulţi, ai trimis

Ca în Betleem s-adune

Pruncii toţi, pentru ucis.

Era scrisă profeţia:

Betleemul va striga,

Numai Pruncul şi Maria

De la moarte vor scăpa.

Sub doi ani, murit-au dară

Copilaşii toţi, tăiaţi;

Mamele la cer ţipară...

Soldaţii - tot ne-nduraţi.

Însă Iosif, de cu noapte,

De înger fuse trezit,

Ca să plece mai departe,

Cu Mesia, în Egipt.

A plecat plângând Pruncuţul,

Pentru cei nevinovaţi,

Părăsindu-şi legănuţul,

Cu Măicuţa, alungaţi.

Şi-au dat viaţa lor, micuţii,

Pentru a trăi Iisus,

Iar acum în rând cu Sfinţii

Sunt în Rai, acolo sus.

Dar n-am spus că, mai-nainte

De aceste urâciuni

- Şi Scriptura nu ne minte -

Au mai fost multe minuni.

Lângă peştera-n lumină

Privegheau câţiva păstori;

Când, cântare din cer lină

Li s-a dăruit, spre zori.

Îngerii le-au gonit spaima,

Veste bună le-au adus:

Vor vedea Pruncul cu Mama

Şi vor şti că e Iisus.

Iute au plecat păstorii,

De oiţe şi-au uitat,

Bucuria sărbătorii

Naşterii - i-a-nveşmântat.

Ei s-au închinat în iesle

Copilaşului ceresc,

Apoi au dat lumii veste

De Pruncul împărătesc.

N-au avut, ca magii, daruri,

Doar o cunună de flori,

Şi-a inimilor nectaruri

I-au adus, bunii păstori.

Ce blând i-a privit Pruncuţul

Şi ce lin a adormit,

Când pornit-a fluieruţul

Păstorilor, la doinit.

Glas de îngeri şi de oameni

În peşteră s-a unit,

Cântă-ncet, căci Pruncul doarme,

Cu flori dalbe învelit...

Ce nu ar fi dat profeţii

Să-L vadă pe Domnul Sfânt

Stând sub pavăza dulceţii

Maicii Sale, pe pământ!

Ce nu ar fi dat străbunii

Să-L vegheze pe Hristos,

Stând sub aripa minunii

Maicii ce-L privea duios!

Ce n-ar fi dat credincioşii

Ca-n iesle cu El să stea;

S-ar fi strâns cu toţi strămoşii

La Betleem, după stea!

Doarme Pruncul şi nu-L scoală

Nici un vaiet, nici un vânt,

Rugăciunea cea domoală

Îl trezeşte pe Cel Sfânt!

Au sosit colindătorii

Peste timp, la ieslea Sa;

Aduc daruri urătorii

Către Prunc şi Măicuţa.

Românaşul Îi aduce

Dar de doină şi de dor,

De vorbă şi cântec dulce

Şi-un suflet închinător.

Copilaşii ţin în mână

Sorcove şi clopoţei

Şi la peşteră-I anină

Flori de măr şi colăcei.

Mamele vin cu ştergare

Şi cu scutece de in,

Frumuşele, cu flori rare:

Albăstriţă, mac şi crin.

Cusăturile-s în cruce,

Tot cu Crucea lui Andrei,

Profeţie Îi aduce

Colindiţa Daciei.

Maicii i se dau marame

Cu fluturi, de borangic,

Cusute de mâini de mame

Care au câte-un prunc mic.

Şi-I aduc o plăpumioară

Pruncului celui voinic,

Căci afară este iarnă

Iar Lui să nu-I fie frig.

Animalele din iesle

Mute, se dau înapoi,

Lăsând loc pentru poveste

Pentru vremuri de apoi.

Se-ncălzeşte ieslea sfântă

De la dragi colindători,

Sufletele ne încântă

Minunatele urări.

Îngenunche şi bărbaţii

La Iisusul Domn Hristos,

Falnici precum iarna brazii,

Îi aduc dar luminos:

Un mieluţ alb cum e neaua,

Fluieraş din lemn de fag,

Miere, fagure de ceară,

Busuioc crescut cu drag.

Măicuţa le mulţumeşte,

Îi primeşte bucuros

Şi pe loc le dăruieşte

Un îndemn blând, mângâios:

- Fiii mei plini de credinţă,

Binecuvântaţi să fiţi,

Iar spre Domnul, năzuinţă

Să aveţi, copii iubiţi.

Să cântăm toţi, împreună,

Un colind lui Dumnezeu,

Bucuria se adună

Unde este Fiul meu.

Şi aşa, cu toţi colindă

De Domnul Pruncuţ Hristos,

Peste veacuri, ca oglindă

A Crăciunului frumos:

„Lerului în Rai la masă

Stau toţi Sfinţii adunaţi;

Ei, în fiecare casă,

Prin icoane sunt chemaţi.

Nicolae, Sânt Ilie

Cu Sânt Gheorghe vin ciocnesc;

Cu Preacurata Marie

De Crăciun sfătos vorbesc:

- Niciodată, -în toată lumea

Aşa fapt nu s-a văzut,

Este unică minunea

Că Mesia S-a născut.

Dumnezeu vine la oameni

Ca un Prunc nesperios;

Ei Îi pot fi Lui asameni,

De-L urmează cu folos.

Colac împletit se rupe

Şi se-mparte între Sfinţi,

Vin - rubin se toarnă-n cupe,

Pentru preacinstiţi părinţi.

Vin şi cele şapte Taine,

Flori din Rai cum alte nu-s;

Se ceartă: care-i mai faină,

Sfada lor în cer s-a dus.

Şi brăduţii pot să meargă,

Ba chiar pot acum vorbi:

Crucea lor verde ni-e dragă,

Case vor împodobi.

Îngerii slujesc la mese,

Susurând cântec ceresc;

Aripile lor bat dese,

Cu flori dalbe se-mpletesc.

Lerului la tot poporul,

La-ntreg neamul omenesc,

De Crăciun noi ducem dorul

Fiorului strămoşesc.

Peştera e luminoasă,

Cerul este pe pământ,

Lumânări se-aprind în casă,

Vine Crăciunul cel sfânt."

Steaua an de an răsare

Într-al inimilor cer;

Ni se naşte-n suflet Soare,

E Hristosul, Lerui Ler.

Pruncul, Soarele Dreptăţii,

Luminează-n adevăr,

Strălucirea bunătăţii

Răzbate prin flori de măr.

Se colindă, se colindă

Printre fulgi de nea curaţi,

Fapte sfinte se perindă

Prin timp, celor adunaţi

În Biserica măririi,

Trupul tainic lui Hristos,

Deschizând izvor rodirii

Faptelor de om milos.

În icoană-ntotdeauna

Maica are-n braţe Prunc,

Ea Îl mângâie cu mâna

Şi-L priveşte în adânc.

Picta-vom icoane sute

Şi tot nu se va sfârşi

Puterea privirii mute,

Maica pe Prunc a-L iubi.

Sfârşit.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article