/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Pesteri de gand
Escaladez cu greu, gâfâind,
Înălţimile mirării.
Mă cobor pe o frânghie
Pentru a atinge fundul oftatului.
Of... Ce poate mintea mea să priceapă?
Enigmele doar se adâncesc,
Lacurile din suflet par fără fund,
Totul e amestecat şi pestriţ,
Mă prind în mlaştina ţipătului mut
Şi nu ştiu dacă e de fericire sau de neputinţă.
Mi-am făcut o colivie de prejudecăţi
Şi mă ţin de ea, cu o cheie lucioasă,
De frică - să nu descopăr Infinitul.
Mă plimb prin peşterile goale din suflet,
Confundând pereţii de dor cu pietre fără grai,
Nevăzând sau nevrând să văd?
Dar Tu mi-ai descoperit Lumina,
Lanternă nevăzută,
Lampadar veşnic aprins,
De peste două mii de ani mă aştepţi şi pe mine,
Cu multă răbdare,
Ca să vreau să văd. Să Te văd.
