Pesteri de gand

Escaladez cu greu, gâfâind,

Înălţimile mirării.

Mă cobor pe o frânghie

Pentru a atinge fundul oftatului.

Of... Ce poate mintea mea să priceapă?

Enigmele doar se adâncesc,

Lacurile din suflet par fără fund,

Totul e amestecat şi pestriţ,

Mă prind în mlaştina ţipătului mut

Şi nu ştiu dacă e de fericire sau de neputinţă.

Mi-am făcut o colivie de prejudecăţi

Şi mă ţin de ea, cu o cheie lucioasă,

De frică - să nu descopăr Infinitul.

Mă plimb prin peşterile goale din suflet,

Confundând pereţii de dor cu pietre fără grai,

Nevăzând sau nevrând să văd?

Dar Tu mi-ai descoperit Lumina,

Lanternă nevăzută,

Lampadar veşnic aprins,

De peste două mii de ani mă aştepţi şi pe mine,

Cu multă răbdare,

Ca să vreau să văd. Să Te văd.

 


Autor: Prof. Religie Mirela Șova