Inselare. Intristare. Imparatia cerurilor

Înşelare

Înşelarea sau amăgirea de sine înseamnă a trăi în minciună. Orice om este mai mult sau mai puţin în înşelare. De aceea toţi oamenii au nevoie de Adevăr, Care e Hristos.

De la începutul omenirii, diavolul ne-a minţit. În continuare, el ne minte în fel şi chip. Înşelare înseamnă că noi credem că minciuna e adevăr. Spre exemplu, cel care ţinteşte la lucruri prea mari pentru puterile lui, la post exagerat, la retragere în pustie sau la orice lucru care îl depăşeşte, fără să aibă o chemare de la Dumnezeu, se află în înşelarea demonilor. În plus, cei deja înşelaţi consideră cu uşurinţă pe alţii mai amăgiţi decât ei drept sfinţi.

Cel amăgit caută să ajungă la stări înalte de rugăciune fără să aibă lacrimi şi pocăinţă adevărată. Cel cu adevărat rugător e însă smerit, deci nu e cunoscut de lume.

Orice om care consideră că are virtuţi, merite oarecare, se află în amăgire de sine. Căci ce ai pe care să nu-l fi primit de la Dumnezeu? Cei amăgiţi pot cădea uşor în erezie, schismă, necredinţă şi hulă.

Cei care se mulţumesc cu rugăciunea fără luare aminte, citită cu gând împrăştiat, se află în amăgire. Ei dispreţuiesc pe ceilalţi, considerându-se pe sine buni şi rugători. Înşelarea lor vine din faptul că rugăciunea lor nu se face cu suflet umilit, ci fără pocăinţă. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

Întristare

Orice întristare a inimii noastre nu e plăcută în ochii lui Dumnezeu şi întotdeauna iese dintr-un egoism al nostru. Diavolul nu suportă pacea inimii noastre. De aceea face orice ca să ne întristeze.

Uneori, mustrările de cuget care ne vin, nu ne sunt de ajutor. Astfel, dacă mustrările de conştiinţă te fac stăruitor în fapte bune şi nu îţi pierd nădejdea în mila lui Dumnezeu, ele sunt binevenite. Dar dacă te tulbură, te fac leneş, neîncrezător, înseamnă că ele vin de fapt de la diavol.
(Sfântul Nicodim Aghioritul)

Întristarea înseamnă amărăciune, tristeţe, pierderea nădejdii în Dumnezeu, nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu, nerăbdarea, nemustrarea de sine, supărarea pe aproapele, cârtirea.
(Sfântul Ignatie Briancianinov)

Împărăţia cerurilor

La sfârşitul lumii, toată creaţia va fi înnoită prin foc. Creaţia e nerăbdătoare de acest lucru, pentru că atunci fiii lui Dumnezeu se vor arăta în toată frumuseţea lor, care e acum ascunsă. Atunci verdeaţa va fi neveştejită, florile vor fi luminoase, soarele va străluci mult mai mult decât acum, luna de asemenea. Stelele vor fi precum e soarele de acum. Fiecare Drept şi Sfânt va avea un lăcaş special. Hristos îi va uni pe toţi cu strălucirea Sa.

Niciun bine nu va lipsi celor ce vor străluci în împărăţia cerurilor. Acolo toţi vor privi spre Hristos şi El îi va privi pe toţi. Nimeni nu va fi întristat, ca şi cum ar fi trecut cu vederea.

Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, făcută cu vrednicie, primim viaţa veşnică, ne îmbrăcăm în haina de nuntă şi avem încredinţarea că vom fi înviaţi în ziua de apoi spre a participa la ospăţul lui Hristos. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

 

 Prof. Religie Mirela Șova

Raspunsuri

Literatura & Religie