Avertizare
Am să-mi sparg cătuşele nebuniei,
Am să-mi calc în picioare colivia de griji,
Am să înfloresc - floare de cactus prăfuit voi fi.
(Şi cât sunt de frumoase florile de cactus!)
Aşa mi-e imboldul, aşa mi-e vrerea...
Dar nu pot singur să mişc niciun deget,
Nu pot mişca niciun gând mai înalt,
Nu-mi pot mişca singur inima,
Ca pe-o chitară, să o fac să cânte balade.
Plecat în neputinţa mea,
Îngenuncheat în acceptarea dependenţei totale de Tine,
Te las să mă ajuţi,
Prin Duhul Tău, prin Maica Ta,
Prin Sfinţii Tăi, prin cei de lângă mine,
Te las să mă înfloreşti,
Să mă transformi în zâmbet extins
Spre alţii, - să mă lămureşti
În focul durerii, răbdării, renunţării -
Să mă coci îndelung în cuptorul smereniei (până când voi lepăda cerbicia),
Şi le accept pe toate,
Accept ca mâna Ta să mă reclădească,
Doar dacă eşti permanent cu mine
Şi mă susţii în bezna mea de neştiinţă.
(Şi ştiu, şi cred, şi uneori şi simt că aşa este.)
Autor: Prof. Religie Mirela Șova