Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul II

 Capitolul  II

   
Peste câteva zile, la liceu, la ora de Religie. Discuţie despre patimile, răstignirea şi învierea Mântuitorului. Domnul profesor, tânăr şi entuziast, le vorbeşte despre arătările Mântuitorului după înviere:

- ...A trecut prin uşile încuiate şi a venit în mijlocul Apostolilor! Ei erau uimiţi, înfricoşaţi! Domnul le-a vorbit, i-a liniştit, a mâncat împreună cu ei. Treptat, Apostolilor le-a trecut frica. Mântuitorul le-a promis că le va trimite pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Care îi va învăţa tot adevărul...

Liceenii ascultau cu oarecare interes. Matei se trezi întrebând:

- Ce importanţă are pentru noi faptul că Hristos a înviat? De ce trebuie să ştim acest lucru şi să ni-l amintim şi peste ...două mii de ani?

- Pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost singurul Om care a învins moartea, îi răspunde profesorul, binevoitor. Ştiţi, doar, că sufletele sunt nemuritoare, dar trupurile oamenilor se întorc în pământul din care au fost zidite. Acel trup, chinuit peste măsură, al lui Iisus a înviat, iar sufletul Lui nu a putut fi ţinut în iad (adică în moarte sufletească), cum se întâmpla cu toate sufletele oamenilor, de până la El. Hristos e Primul Om înviat din morţi şi înălţat de-a dreapta Tatălui; aşa vor fi toţi oamenii buni şi credincioşi, la sfârşitul lumii, la învierea morţilor.

- Vreţi să spuneţi că şi noi vom învia, ca şi Iisus? se ridică Alexandra.

- Bineînţeles. Fie cu trupuri de lumină, ca ale Lui, datorită sufletului strălucitor, fie cu trupuri de întuneric. Fie de-a dreapta Lui, pe norii cerului, fie de-a stânga.

La acea oră, Matei se hotărî ce temă să îşi aleagă pentru eseul de Religie: „Învierea Domnului şi învierea noastră". La sfârşitul orei, el ceru documentaţie tânărului profesor. Acesta îi promise că îi va aduce câteva materiale.

- Bănuiesc că Biblia o ai în casă, nu-i aşa? îl întrebă acesta pe Matei.

- Da..., o am...

În pauză, Matei îşi deschise celularul. Imediat, se auzi orăcăitul de broască.

- Tată, tu eşti? Unde eşti? Ce faci?

- Ca de obicei, la muncă. Am luat pauza de prânz. Îmi era dor de tine, de voi toţi. Pe la noi, nimic deosebit. Muncim şi ne gândim la familiile noastre. Doamne, nu ştiu când ne vom vedea... Cel mai sigur, de Crăciun. Ce face Onu? Dar mama ta? De fapt, o  să-i sun şi pe ei. Să înveţi carte şi să-ţi alegi o meserie pentru care să nu fie nevoie să pleci din ţară, fiule! E tare greu! Multă sănătate! Ai grijă de toţi! 

- Şi tu ai grijă, tată! De-abia aştept să te revăd, rosti Matei, impresionat. De fiecare dată când vorbea cu tatăl său, plecat în Spania, pentru binele material al familiei, i se învârtea un cuţit în inimă. Se simţea şi el bărbat, la 15 ani, dar neputincios să-şi ajute părinţii şi fratele. Se ambiţiona doar să înveţe şi să nu cheltuiască aiurea banii trimişi de tatăl lor. Banii jertfei lui, de doi ani...

Totuşi, aceşti bani se duceau, foarte repede. Calculator, celulare..., de câte altele nu era nevoie. Iar mama lor era casnică de când îl născuse pe Onu.

Se sună de intrare. Îngândurat, Matei intră în clasă, pentru ora de chimie. Nici nu băgase de seamă că Silvia îl sorbise din ochi, toată pauza.

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.

     

Autor: Prof. Religie Mirela Șova