Parcari... in viteza

Parcări... în viteză


Când pleci de acasă, de obicei, îţi faci o cruce fugară, însoţită cel mai adesea de „Doamne ajută!" şi doar în situaţii excepţionale conştientizezi importanţa gestului şi a rugii. Vorbesc în general acum, nu că n-ar fi şi creştini mai conştiincioşi - har Domnului!

Ei bine, crucea e arma noastră, cu care pornim într-o lume, vrem, nu vrem, a multor pericole neaşteptate. Mai mult, unele sunt relativ noi, supraadăugate. Spre exemplu...
Mama pleacă împreună cu copilul ei la cumpărături, închinându-se şi ea, şi el. Coboară din bloc, intră în magazinul stradal, butic înflorit după revoluţie în mijloc de trotuar, scăpat de demolare... Pentru că magazinul e mic, îşi lasă copilul de cinci anişori pe fărâma de trotuar din faţa magazinului, să o aştepte. Culmea! Copilul e ascultător şi aşa face. Stă nemişcat preţ de circa un minut, până să iasă mama. Asta până când o maşină - nu contează marca - ia un viraj în viteză, apare brusc lângă copil şi parchează... în faţa magazinului, pe locul în care se afla iniţial băieţelul.

Îndemn la ţanc de înger păzitor - copilul face un salt lateral, lipindu-se cu trupuşorul firav de peretele magazinului, la câţiva centimetri de maşina parcată... puţin spus abuziv. Nu a păţit nimic. Şoferul cu pricina pare să nu fi observat nimic, coboară relaxat, jucând cheile maşinii pe deget. E tânăr, îi e cald, e însetat... Probabil vrea să-şi cumpere ceva de prânz, de la magazin. Se intersectează cu mama copilului, care iese. Aceasta, în fracţiune de secundă, înţelege. Vede maşina... Îşi înăbuşă o privire de reproş radical asupra şoferului absent, mulţumeşte ajutorului ceresc şi îşi ia de mână copilul, hotărâtă să nu-l mai lase nesupravegheat vreo secundă... pe trotuar.

Copilul, aflat undeva între spaimă şi inocenţă, îi spune:
     - Ai văzut, mami, ce salt am făcut? Că nenea ăla nu mă văzuse, cu maşina!
Veţi spune: unde e legătura între crucea făcută de mamă şi de copil la plecarea din casă şi... restul? Dacă nu ne-ar sări îngerii şi sfinţii într-ajutor, de câte ori nu ne-am poticni în aceste încercări ale vieţii?

Aşa că..., înainte de a pleca din casă..., dar şi când revenim, cu mulţumire, să facem semnul Sfintei cruci, sub ocrotirea căruia să stăm, ca la umbra Pomului Vieţii, toată viaţa noastră!

     Cruce-n masă,
     Cruce-n casă,
     Cruce-n cer,
     Cruce-n pământ,
     Cruciuliţa unde mă culc,
     Cruciuliţa mă păzeşte,
     De în zi până în noapte,
     Până la ceasul de moarte. Amin. (Rugăciune din zona Vrancei)

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

#Pastile... spre luare-aminte