Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Mămicile la sfat...

 


 

     Un salon de spital, cu cinci paturi. În ele, cinci femei lăuze, alăptându-şi nou-născuţii. Cinci tinere mămici, obosite şi fericite. Trei dintre ele au născut acum pentru prima dată, iar celelalte două sunt la a doua naştere. În timp ce copilaşii sug lacomi, ele discută cu glasuri stinse:
     - Eu trebuia să mai am un copil, spuse cea mai tânără. Dar soacra mea nu m-a lăsat să-l fac. Ea mi-a zis că e prea devreme să mă încarc cu greutăţi. Soţul meu a ascultat-o. Deci l-am avortat, deşi eu îl doream. Era primul meu copil. Şi acum îmi pare rău după el.
     - Şi eu trebuia să mai am un copil, mărturisi a doua. Dar avem greutăţi, suntem săraci... Soţul meu ar fi vrut mai mulţi copii, dar nu e după cum vrea el..., eu am hotărât. Deci pe unul l-am avortat.
     - Da, şi eu trebuia să mai am un copil, spuse a treia, cu regret. Ştiu şi ce ar fi fost: o fetiţă. Căci, înainte de a o avorta, am visat o fetiţă superbă, cu părul lung, cârlionţat şi blond, care-mi spunea: „Mami, te rog, nu mă omorî!" Deşi visul acesta m-a tulburat foarte tare, totuşi, a doua zi... Era planificat, nu mai puteam da înapoi... Şi acum, din când în când, mai am acest vis, cu fetiţa - fetiţa mea - care mă întreabă de ce am ucis-o... Şi ea plânge, plânge, întinzându-şi mânuţele spre mine.
     - Nu mai povesti, spuseră celelalte două tinere, care vorbiseră înainte. Şi noi avem vise din acestea, care ne tulbură foarte mult. Nu mai povesti, căci iarăşi ni le amintim...
     - Dar tu, ce vei face cu copilul? fu întrebată a patra tânără, de către celelalte. Era o adolescentă, care voia să-şi lase copilul în maternitate. Tatăl copilului nu venise să-l recunoască, iar părinţii ei nici nu voiau să audă de copil.
     - O să-l las aici, ce să fac, răspunse aceasta. Eu nu am îndrăznit să fac vreodată avort. Dar iată, am rămas însărcinată, necăsătorită fiind, iar tatăl pruncului m-a părăsit când a aflat vestea. Nu am altă soluţie. Eu nici măcar nu am serviciu, ca să-l întreţin singură. Alor mei le e ruşine de fapta mea. Am vorbit cu asistentele din spital, voi abandona copilul. Nu vreau să mă mai întrebaţi nimic despre asta. Hotărârea mea e luată.
    
- Tu nu spui nimic? fu întrebată a cincea tânără, care era la al doilea copil născut.
- Ce să spun? zise aceasta, cu ochii în lacrimi. Eu nu am făcut niciodată avort şi să mă ferească Dumnezeu să fac o asemenea crimă. Cred că ştiţi, fetelor, că ceea ce aţi făcut, se numeşte crimă, ca şi ceea ce vei face tu, cea care vrei să-ţi abandonezi copilul... Nici noi nu suntem bogaţi, căci nu avem casă, soţul meu nu are serviciu stabil... Iar mulţi cunoscuţi ne-au zis să nu ne grăbim cu copiii, căci va fi greu, ci mai întâi să adunăm avere. Dar noi ne-am pus nădejdea-n Dumnezeu.
 - Noi ce să facem acum, ca să scăpăm de chinul remuşcărilor? o întrebară primele trei mămici.
 - Mergeţi la preot, spovediţi-vă. Şi, bineînţeles, nu mai faceţi acest păcat.
Discuţia luă sfârşit aici. Toate mămicile lăcrimau, alăptându-şi băieţeii şi fetiţele. Fiecare purta o durere în suflet, gândindu-se la cei ce ar fi putut să se nască. Cea de-a cincea mămică se rugă să o ferească Dumnezeu de păcat şi să le lumineze tuturor minţile şi inimile, pe mai departe.
    
„Dar ea (femeia) se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie." (I Timotei 2, 15)

 


    

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article