Ce-i mai important?

Ce-i mai important?

     „Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de obârşie al priceperii?" (Iov 28, 12)
   Invitaţie la serbarea zilei de naştere a unui creştin, prilej de întâlnire şi de dialog la o masă rotundă între prieteni. Musafirii sosesc, rând pe rând. Mama sărbătoritului îi pofteşte în sufragerie, tăcută. În ochii ei se zăreşte o undă de tristeţe, care nu se exprimă şi în vorbe, deocamdată. Sărbătoritul nu e acasă.
     După o vreme, invitaţii sesizează că nu e totul în regulă.
     - Unde e... prietenul nostru? întreabă ei.
     - Păi..., unde să fie..., ia, la o expoziţie de icoane bizantine, le spune domol mama acestuia. A aflat de ea în ultimul moment şi s-a dus... Vă cere scuze, nu va veni acasă decât târziu, pentru că după expoziţie se va duce la vecernie, la o biserică unde mâine e hram...
     - Dar..., noi..., rămân interzişi prietenii. Ne pare rău, nu ne-am văzut de mult, şi cine ştie când o să ne mai vedem. Desigur, nu e rău că s-a dus, poate chiar mergeam împreună, dacă ne anunţa. Dar cum şi el a aflat în ultimul moment, asta e.
     - Vă rog, rămâneţi la masă cu mine, şi aşa mai tot timpul sunt singură, îngână bătrâna mamă, aducând o prăjitură gătită de ea. Mi-ar face plăcere.
     „Sărbătorirea" se desfăşoară în continuare, cu discuţii paşnice, întrerupte de gândul din mintea musafirilor „Cum ar fi fost mai bine să se întâmple?" Lucru asupra căruia nu ne dumirim nici noi. Oare asta înseamnă să laşi totul pentru Dumnezeu? Cu riscul de a fi nepoliticos şi de a întrista pe alţii, să te dedici rugăciunii şi admirării Sfintelor Icoane? Să ne rugăm mai mult, ca Dumnezeu să ne dăruiască discernământ, pentru a ne purta creştineşte, nesmintitor, potrivit voii Sale.
     „Cu aproapele trebuie să ne purtăm prieteneşte, încercând să nu-l întristăm nici măcar cu privirea. Când supărăm pe cineva, parcă ni s-ar pune o piatră pe inimă." (Sfântul Serafim de Sarov)

    

Autor: Prof. Religie Mirela Șova