Lumina. Candela. Lumanare. Mai stim oare? (1)

Din vechime, Dumnezeu a învăţat pe poporul evreu, cel ales, ca din mijlocul lui să răsară Soarele dreptăţii, Hristos, că întunericul este o pedeapsă a Sa. De aceea, a cincea plagă pe care a trimis-o El egiptenilor, pentru că nu au vrut să-i lase pe evrei să plece din robia lor, a fost întunericul:

„Atunci a zis Domnul către Moise: Întinde mâna ta spre cer şi se va face întuneric în pământul Egiptului, încât să-l pipăi cu mâna. Şi şi-a întins Moise mâna sa spre cer şi s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pământul Egiptului, de nu se va vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la locul său trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumină peste tot în locuinţele lor." (Ieşire X, 21-23)

  
Totodată, poporului ales i s-a făgăduit luminare veşnică, prin Cel care avea să vină: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi, cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi." (Isaia IX, 1)

„Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine." (Isaia LX, 1-2)

„Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; căci Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi." (Isaia LX, 19-20)

  
Astfel că lumina este legată de Dumnezeu, iar întunericul arată depărtarea omului de Dumnezeu. De asemenea, Domnul a spus lui Moise şi, prin el, întregului popor, că este bine primită înaintea Sa jertfa de lumină, în cortul cel sfânt şi în templul cel sfânt al Lui.

„Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată. Şase braţe să iasă pe cele două laturi ale lui: trei braţe ale sfeşnicului să fie pe o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului să fie pe cealaltă latură. El va avea la un braţ trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor, şi la alt braţ va avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor. (...)

În vârful fusului sfeşnicului să fie încă o cupă în forma florii de migdal, cu nodul şi floarea ei. Să-i faci şapte candele şi să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din faţa lui." (Ieşire XXV, 31-40)

   Aceste cuvinte i-au fost zise de Dumnezeu lui Moise, după ce i se arătase pe Muntele Sinai modelul după care să le facă.

„Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:

- Porunceşte fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit, înaintea perdelei din cortul adunării. Şi-l va aprinde Aaron şi fiii lui înaintea Domnului, ca să ardă totdeauna, de seara până dimineaţa. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. Candelele să le pună în sfeşnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului, ca să ardă sfeşnicul de seara până dimineaţa." (Levitic XXIV, 1-4)

   Iar când a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, S-a arătat ca Lumină a lumii. Dreptul Simeon a recunoscut în Pruncul de patruzeci de zile, adus de Fecioara Maria la templul din Ierusalim, pe Soarele tuturor:

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care-ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel." (Luca II, 29-32)

   Hristos S-a arătat ca Lumină şi la Schimbarea la Faţă, când a fost văzut de trei dintre Apostoli:

„Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina". (Matei XVII, 1-9).

   Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne vorbeşte cel mai mult, dintre scriitorii Noului Testament, de Iisus Hristos, Lumina lumii:

„Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul, care vine în lume." (Ioan I, 4-9)
„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan VIII, 12)
„Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El." (I Ioan 1, 5)

  
Lumina lui Hristos cel înviat l-a orbit pe Saul, când mergea acesta spre Damasc:
„Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i:
- Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?" (Faptele Apostolilor IX, 3-4)

   Creştinii sunt, astfel, fiii luminii, fiind datori să lumineze în lume prin faptele lor bune, prin viaţa lor întreagă, trăită în strânsă relaţie cu Dumnezeu.

„Altădată eraţi în întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă." (Efeseni V, 8-15)
„Fiind fii ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire." I Tesaloniceni V, 4-8
„Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată." (I Petru II, 9)

  
În împărăţia cerurilor nu va mai fi nevoie de soare, pentru că Hristos va fi Soarele tuturor:
„Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor." (Apocalipsă XXII, 5)

   Prin toate aceste cuvinte, Biblia ne învaţă că lumina este un semn al prezenţei lui Dumnezeu. Domnul este lumină, atât pentru minţile oamenilor, prin Cuvântul Său adevărat, cât şi pentru inimile lor, prin lumina harului necreat, cu care ne îmbrăţişează Dumnezeu, prin Sfintele Taine ale Bisericii. Acest har ne luminează şi trupurile, fapt care se vede cu precădere în cazul sfintelor moaşte.
   De aceea, nu este puţin lucru a ne arăta fii ai luminii, nu numai prin vieţuirea noastră sfântă, ci şi prin mici gesturi simbolice, prin mici daruri pe care le putem aduce lui Dumnezeu. Asemenea gesturi sunt aprinderea candelei în casele noastre şi a lumânărilor, la Biserică, în diferite împrejurări ale vieţii.

  
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu a poruncit în mod concret lui Moise să se facă sfeşnicul cu şapte lumini (menora), care să ardă neîncetat în cortul cel sfânt şi, mai apoi, în templul cel sfânt, din Ierusalim, în Noul Testament Mântuitorul nostru Iisus Hristos insistă cel mai mult ca noi, oamenii credincioşi, să ajungem candele, făclii ale lui Dumnezeu în lume.

   În Vechiul Testament, untdelemnul pentru candelele sfeşnicului era o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu. Lumina celor şapte candele ale menorei reprezenta strălucirea celor şapte daruri ale Duhului Sfânt, necesare omenirii, ca să ajungă la viaţa veşnică: duhul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al tăriei, al cunoştinţei, al bunei-credinţe, al temerii de Dumnezeu. Aceste daruri luminează sufletul, după cum untdelemnul propriu-zis vindecă şi întăreşte trupul.

   În pilda celor zece fecioare, Hristos vorbeşte de cele cinci fecioare înţelepte, care au ieşit înaintea Mirelui cu candelele înfrumuseţate cu untdelemn. Aceste candele reprezintă sufletele creştine care au strâns untdelemnul sfinţeniei, al nădejdii, credinţei şi dragostei. Când aprindem o candelă în casă, ne arătăm: credinţa în Dumnezeu, Lumina noastră veşnică; nădejdea că Dumnezeu ne scoate din întunericul propriilor păcate şi dragostea de lumină, dorinţa de a fi permanent fii ai luminii.

   Pentru aceasta, cel mai bine ar fi ca, în fiecare casă creştină, să ardă neîncetat o candelă. Dacă nu se poate, din diferite motive, măcar la zilele de sărbătoare să se întâmple aceasta.

Lumânarea aprinsă este o însoţitoare a vieţii creştinului: la botez, la primirea Sfintei Împărtăşanii, la cununie, la înmormântare şi la pomeni; la fiecare slujbă şi îndeosebi la Sfânta Liturghie, lumânarea se aprinde şi flacăra ei se ridică spre Dumnezeu.

   Lumânarea aprinsă aminteşte de Dumnezeu, Lumina lumii, şi este un simbol al jertfei. În primul rând, prin faptul că ea se face din ceară curată (în mod normal), care e produsă de cea mai pură dintre insecte - albina - lumânarea o reprezintă pe Maica Domnului, în care S-a cuprins Pruncul Mântuitor.

Apoi, prin faptul că lumânarea, ca să dea lumină, se consumă, creştinul învaţă că nu poate lumina în lume, fără să se sacrifice pe sine.

Lumânarea, ca şi candela aprinsă, sunt şi daruri ale omului către Dumnezeu, din ce e mai pur pe pământ.

Mai mult decât atât, aprinzând o lumânare, creştinul se înfăţişează pe sine înaintea lui Dumnezeu ca o flacără înălţată spre cer; se dăruieşte simbolic Domnului, mulţumindu-I pentru toate darurile primite.

   Lumânarea aprinsă este însoţită, de obicei, de rugăciune şi ajută rugăciunea să se ridice cu putere spre Dătătorul tuturor darurilor.

   Cea mai luminată noapte a anului şi a lumii este noaptea de Paşti, când orice creştin vine „să ia lumină". E o lumină a bucuriei, pe care fiecare o duce în acasă - şi de la lumânarea de Înviere se aprinde candela din casă. Hristos S-a coborât în întunericul iadului şi lumina Sa nu a putut fi ţinută acolo.

Aprinzând lumânări şi candele, ne arătăm, deci, fii ai Învierii, care aşteaptă venirea Mirelui pentru a doua oară, când El va fi Judecător şi Împărat al tuturor.

   Astfel, micile lumini ne vorbesc despre taine adânci ale lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm, deci, pradă obişnuinţei seci, ci să ne înfiorăm de fiecare dată la vederea luminilor aprinse; smerindu-ne în faţa Luminii celei cu trei străluciri (a Sfintei Treimi).

Bibliografie selectivă:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988;

- Arheologie biblică, Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994;

- Casa creştinului, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997;

- Lumânarea de ceară în cultul creştin, Pr. Alexandru Ciuhureanu;

- Liturgica teoretică, Pr. Prof. Ene Branişte, ediţia a treia, Editura „Credinţa noastră", Bucureşti, 1997;

- Dicţionar al Noului Testament, Pr. Dr. Ioan Mircea, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995. 

 

 Prof. Religie Mirela Șova

Referat

Mirela Șova