Cimilitura... de leac

29 Mai 2008, 16:42pm

Publié par Mirela

Cimilitura... de leac

- Mami, de ceva vreme nu mi-ai mai spus poveşti! Am citit eu, dar mai frumos le spui tu, cu intonaţie! Inventează-mi o poveste, mami, te rog!

- Biiine, stai lângă mine, şi în timp ce fac mâncare, o să-ţi spun!

Se zice că era odată un împărat falnic. Chiar aşa îl chema, Falnic - Împărat. Fala lui era o împărăţie bine condusă şi administrată, o împărăteasă bună şi frumoasă, dar şi trei feciori care creşteau ca florile în palatul său.

Dar ştii, copile, că fericirea pe pământ nu e niciodată deplină, nici măcar în poveşti. Când au început să crească feciorii, au venit clipe de amărăciune pentru Falnic - Împărat. Băieţii lui nu voiau decât să se joace, nicio altă îndeletnicire nu-i atrăgea. A încercat împăratul să le aducă pe cei mai cunoscuţi învăţaţi şi profesori ai lumii, ca să-i dăscălească, să le lumineze mintea, ca unor prinţişori - degeaba!

Trist, împăratul vedea că niciunul dintre cei trei nu se arată vrednic de a fi urmaş al tronului. Crescând ei şi mai mari, au înlocuit joaca... Cu distracţiile, petrecerile, vânătoarea, călăritul... şi atât. De frumoşi, de puternici, erau, ce-i drept! Dar niciunul nu părea dispus să calce pe urmele înţelepciunii tatălui.

- Şi atunci părinţii ce-au făcut?

Din Falnic - Împărat, acum împăratului nostru i se spunea Jalnic - Împărat... Într-o zi, el îşi chemă fiii, oftă adânc, în timp ce împărăteasa îşi ştergea o lacrimă, şi le zise:

- Fiilor, nu se cade ca să primiţi de-a gata o împărăţie fără să ştiţi ce să faceţi cu ea. Eu am hotărât. Vă voi da o cimilitură (ghicitoare) să dezlegaţi şi apoi s-o împliniţi. Care dintre voi o va face, va primi şi tronul meu. Altfel, sunt hotărât să aleg un om din popor, şi pe el să-l las în locul meu! Nu glumesc!

- Bine, tăticule, spune-ne cimilitura, rostiră fraţii, fără chef.

- „Ce este una, până la moarte, cetate în cetate, fără de care eşti pribeag pe lume?"

- Dar, tăticule, de unde să descurcăm noi o asemenea cimilitură grozavă, pe care nimeni din lume n-ar înţelege-o? fură şi mai dezamăgiţi băieţii.

- Ăsta e ultimul meu cuvânt. Ori vă întoarceţi cu răspunsul şi împlinirea, ori să nu vă mai văd! le spuse rece împăratul.

Ufff... Şi aşa fraţii au plecat împreună prin lume. Şi-au luat bani, cai, de-ale gurii, au luat cu ei şi binecuvântarea mamei şi s-au dus... într-o altă împărăţie. Aici domnea Mofluz - Împărat, care veşnic era plictisit de toate. El avea o fată drăgălaşă, isteaţă şi harnică, care însă nu reuşea să-l înveselească. Şi-ar fi dorit şi el un băiat...

- Să mă fi dus cu băiatul meu la vânătoare! Tii, ce viaţă! Aşa, mă uit la fetişcana asta cum coase, împleteşte şi ciripeşte prin palat..., dacă nu cumva e ascunsă prin Marea Bibliotecă a palatului...

Cei trei prinţi traseră la un han din cetatea împărătească. Câteva luni petrecură, după obicei, până când banii luaţi de acasă fură cheltuiţi.

- Ce ne facem acum, fraţilor? Mai ştiţi cimilitura de la tata? Măcar de-am fi dezlegat-o, printr-o minune... Doar nu stăm cu mâinile în sân, să murim de foame! ridică glasul fratele cel mare.

- La vânătoare! Aşa ne vom şi distra, vom face şi rost de hrană! găsi soluţia fratele cel mic.

În scurt timp, Mofluz - Împărat află că trei vestiţi vânători au venit în cetatea lui şi că zilnic aduc pradă bogată... Privirea lui neclintită, sclipi.

- Ei, poate anume pentru mine au venit! Chemaţi-i la palat!

- Şi acum, băiete dragă, spune tu continuarea, să văd dacă o ghiceşti - cât timp eu scot plăcinta pe farfurie.

- Mami, eu cred că Mofluz - Împărat a prins drag de cei trei şi s-a hotărât ca unuia dintre ei să-i dea fata lui de soţie, când a aflat că sunt prinţi. Numai că ei nu se puteau întoarce acasă cu cimilitura nedezlegată... Şi le era ruşine să spună cuiva de nepriceperea lor.

- Ei, eşti pe aproape. Aşa e. Mofluz - Împărat s-a veselit de venirea prinţilor, s-a dus cu ei la vânătoare... Într-o seară, fratele cel mic a mărturisit fetei împăratului „problema" lor. Aceasta s-a îmbujorat şi i-a râs în nas:

- Dar e aşa de simplu! Dacă nu vă daţi seama ce e, atunci tatăl vostru are dreptate, nu meritaţi tronul lui!

Iarăşi zăpăciţi, fraţii au cerut lui Mofluz - Împărat (care devenise Cumsecade Împărat) sfatul său. Acesta i-a poftit în Marea Bibliotecă a palatului şi le-a zis:

- Prietenii familiei mele sunt cărţile. Cercetaţi-le şi veţi afla, în vreuna, răspunsul. E însă o călătorie lungă şi mai grea decât sunteţi voi obişnuiţi. Încercaţi? Eu vă ofer ospitalitatea mea, pentru că mi-aţi înveselit sufletul cu vânătoarea!

Mai vrând, mai nevrând, fraţii s-au pus pe citit. Cărţi de strategie militară, de literatură, de ştiinţele vremii, religioase, până şi de bucate. Trei ani au poposit feciorii în palatul împăratului. Răspunsul... nu l-au aflat. Obosiţi, deznădăjduiţi, ei meditau ce să mai facă.

- Vai, voinicilor, tot n-aţi aflat? le ieşi din nou în cale fata împăratului. Crescuse, era şi mai frumoasă. Peste puţină vreme tatăl ei hotărâse venirea peţitorilor, ca să-i facă nuntă, să aibă ginere în locul lui la tron. Îşi uitase gândul de a-şi da fata după unul dintre cei trei prinţi.

Dintre toţi, cel mai trist era fiul cel mic al lui Falnic - Împărat. Prinsese drag de prinţesă şi nu ştia cum să-i cucerească inima. „Poate că, dacă aş găsi răspunsul, m-ar socoti vrednic de soţ", se mâhnea el. Se închise o noapte întreagă în bibliotecă, timp în care nu dormi, răscoli şi răsfoi zeci de cărţi. Spre dimineaţă găsi una care se intitula „Din înţelepciunea poporană", plină cu proverbe, cugetări, cimilituri... Acolo citi aşa: „Şi care-i omul acela, care să nu vrea să-şi întemeieze o casă a lui, cu cea dragă lui, până la moarte, să-şi vadă crescând copilaşii, apoi nepoţii şi strănepoţii? Numai cel ce se afieroseşte Domnului întru toate (se călugăreşte)! Dar noi, ăştilalţii, familia ne-o dorim, cetate întărită în vârtejul lumii!"

- Doamne Dumnezeule! Iată răspunsul pentru tata! Cum nu m-a luminat Cel de Sus mai devreme, să mi-l dea în gând!

- De-acuma ştiu! El a luat-o în căsătorie pe fata împăratului, el a dus răspunsul tatălui... Dar fraţii lui?

- Ei, fraţii lui s-au smerit şi l-au recunoscut pe cel mic drept Împărat al celor două împărăţii, cu numele de Citit - Împărat. Şi-au găsit şi ei fete cuminţi, s-au însurat, şi au trăit la curtea fratelui lor până la adânci bătrâneţi. Ce spui de asta?

- Ce să spun? Cam greu le-a venit mintea la cap feciorilor, dar bine că s-a întâmplat... Şi ce bună e plăcinta!

- Învăţătura se desprinde chiar din cimilitura Împăratului: Familia e şi rămâne sfântă în lume. Dar şi: Ai carte, ai parte.

Şi-am încălecat pe-o stea,

Când v-am spus povestea mea!

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați click aici.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova