căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Și îngerii au cearcăne
M-am întrebat,
Uitându-mă la icoane...
De ce și îngerii au cearcăne?
Credeam că numai nouă, oamenilor,
Ne e greu.
Poate și le arată îngerii așa,
Ca să empatizeze cu noi.
Poate sunt cearcănele așteptării
Unei chemări, unui suspin,
Unui semn cât de mic.
Oh, îngerii ne așteaptă
Lângă ei,
Pentru totdeauna.
(Mirela Șova)