Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Asteptand Craciunul in vremea lui Mos Gerila

Așteptând Crăciunul în vremea lui Moș Gerilă

-scenetă-

Autor: prof. Religie Mirela Șova

 

Personaje:

5 deținuți politici, bărbați și femei – care au pe tricou prinse numere: 285, 286, 287, 288, 289

Supraveghetorul

Ofițerul

Gardianul-șef

Inspectorul

Baba Rada

Familia: Ileana (soția unuia dintre deținuți) și trei fete

 

Acțiunea se petrece undeva prin anii ’70, într-o închisoare comunistă din România.

 

Scena 1

Nr. 287: Fraților, peste jumate de oră se dă stingerea... Of. În cât suntem oare azi?

Nr. 286: După calculele mele, peste două săptămâni e Crăciunul. Deci..., 11 decembrie ar fi azi.

Supraveghetorul: Liniște! Vreți să intru la voi? Să nu aud cuvinte conspirative pe-aici! Uită-te la ei: vai de capul lor, dar visează la Crăciun. Veți primi o bătaie zdravănă de la Moș Gerilă! Na! (bate cu un lemn într-un scaun, ca să-i sperie)

Nr. 289 (în șoaptă): Vedeți, acum n-ai voie nici să vorbești. Mă mir că n-au putut interzice gândul! (Chicotește)

Supraveghetorul vine la ei: Vă arde și de râs? Aici nu se râde! Interzis, interzis, interzis! (Iar bate cu lemnul în scaun)

Gardianul șef: Ce se întâmplă aici? De ce e gălăgie înainte de culcare?

Supraveghetorul: Tovarășe gardian șef, raportez: sunt câteva elemente periculoase aici care vorbesc despre... Crăciun și chiar au râs... Să-i pedepsim?

Gardianul șef (încruntat): Da, da, foarte periculos. Să-i păzești mai bine. Mâine fără mâncare și apă, să mai viseze la cai verzi. Dar acum, vino până la șeful, avem treabă.

Rămân doar deținuții în celulă, fără supraveghetor.

Nr. 288: Uite, asta înseamnă puțină libertate! Haideți, repede!

Cu toții își fac cruce și metanie și spun împreună rugăciunea „Tatăl nostru”. Apoi râd în hohote, deși le vine de fapt să plângă.

Nr. 285: Ce-or face familiile noastre? Ileana mea, fetele mele? (Își acoperă fața și plânge)

Nr. 286: Să ni-i țină Dumnezeu sănătoși până ieșim de-aici. Mai ieșim vreodată?

Nr. 287: De ieșim, de nu ieșim, fraților, haideți să acceptăm voia cerească. Nu am intrat aici cu vreo pată pe conștiință, niciunul dintre noi. Asta e important.

Nr. 289: Ce cântăm azi? Haideți cu colindatul...

Cântă toți „O, ce veste minunată”, apoi se prind de mână, mai liniștiți.

Nr. 285: Și El a suferit nevinovat. Dar ne putem noi compara cu El, cu Hristosul? Noi suntem oameni simpli, vrând-nevrând mai greșim.

Nr. 286: Mai avem cinci minute până la stingere. Încă un colind?

Cântă cu toții „Trei crai de la Răsărit” (sau un alt colind cunoscut). În timp ce ei cântă, intră în scenă Ileana cu trei fete, vorbind cu ele, dându-le ceva de mâncare, închinându-le pe frunte (pantomimă). Nr. 285 vine spre ei, îi atinge pe umeri, dar ei nu par să-l observe. Apoi familia se retrage și viziunea încetează.

 

Scena 2

A doua zi, supraveghetorul îi trezește și strigă:

Supraveghetorul: La rapoooooort! Sus! (Bate cu lemnul în scaun și sună dintr-un clopoțel strident) Azi fără masă!

Cei cinci deținuți stau drepți, aliniați, fără a vorbi. Supraveghetorul îi analizează.

Gardianul șef: Avem probleme cu ei. Îi așteaptă tovarășul ofițer în birou, la declarații. Treceți, înrăiților! Măcar acum să spuneți adevărul! Dușmanii poporului! Rușine!

Ei merg înșiruiți, cu capul plecat, la biroul ofițerului, care citește niște rapoarte, încruntat.

Ofițerul: Uite ce scrie aici! Tu! (arată spre nr. 288) Zice că ai complotat împotriva regimului. Măi, nu vă puteți liniști deloc! Hai, recunoaște, spune tot ce-ai făcut!

Nr. 288 tace.

Ofițerul răcnește: Reeeecuuuuunoaaaaașteeeee!!!

Nr. 288 (își îndreaptă spatele, îl privește în ochi pe ofițer și spune răspicat): Da, recunosc. Am scris o poezie despre Crăciun, despre Nașterea Domnului, mai bine zis. Așa am simțit, așa am fost inspirat să scriu. Și am mai declarat asta de o sută de ori până acum.

Ofițerul: O poezie..., da, da, ceva nevinovat. Despre Crăciun? Greșit. Puteai să alegi o temă ADECVATĂ. Subliniez: a d e c v a t ă. Și totul era bine, se putea publica. Spre exemplu, de ce să nu scrii ceva cu grâul sau cu porumbul? Sau de ce să nu aduci un omagiu tovarășului mult iubit? De ce, ai? Dar tu... (privește acum spre nr. 289), cum ai putut să-i fii prieten lui 288, să-l susții în complotul ăsta? Grav, poate chiar mai grav. Tu ce ai de zis?

Nr. 289: Ce v-am mai spus, tovarășe ofițer. Sunt iubitor de literatură. Citesc poezii. Și sunt prieten de familie cu Ni..., cu 288, din tinerețe. Asta e tot.

Inspectorul (iese de după o perdea, unde stătuse ascuns și ascultase totul): Ajunge, am înțeles care-i situația. Foarte, foarte grav. Duceți-i înapoi în celulă. Să rămână doar nr. 286.

Pleacă toți, mai puțin inspectorul, ofițerul și nr. 286. Inspectorul merge prin cameră, privind spre podea, cu mâinile la spate. Ofițerul stă relaxat pe scaun. Trec 1-2 minute astfel.

Inspectorul (strigă deodată): Vorbește, omule! Spune odată, vrei să scapi de-aici sau nu?

Nr. 286 pare surprins, dar nu spune nimic.

Ofițerul (părând prietenos): Ai auzit ceva în celulă? Un plan? O conspirație? Doar dai declarație și scapi. Ai și tu copii acasă. E o ocazie unică, tovarășe. Uite aici hârtia...

Nr. 286 privește spre hârtie, la fel de tăcut.

Inspectorul: Răbdarea mea are limite. Nu spui, atunci faci parte din complot. Nu-ți mai vezi casa, omule, înțelege odată!

Nr. 286 (mohorât, dar hotărât): Nu am ce să declar. Nimeni din celulă nu a spus nimic, decât ce se știe deja. Aceasta e mărturia mea.

Inspectorul: Bineeeee.... vin eu de la București pentru tine și crezi că rămâne așa? Mmmm. Nu, tovarășe. Te izolăm la carceră, fără hrană și apă, trei zile. Apoi spui tu tot, fir-ați voi să fiți!

 

Scena 3

Gardianul șef (către ofițer): Să trăiți, tovarășe ofițer, cer permisiunea să raportez, avem o vizită la nr. 287!

Ofițerul: Vizită? Din partea cui? E cu recomandare? Dă-mi să văd.

Gardianul îi întinde o scrisoare parfumată. Ofițerul o miroase, apoi o citește. Inspectorul se uită peste umărul lui și surâde.

Inspectorul: Dacă e de la tovarășa Irina de la partid..., da. Cine vrea să-l viziteze?

Gardianul șef: Baba Rada, florăreasa. O știe tot orașul. Pare-se că e mătușa lui.

Ofițerul: N-aș permite vizite în mod obișnuit, dar dacă zice tovarășul inspector... să trăiți! Are cinci minute. Și verifică-i pachetul la intrare.

Gardianul șef: Am înțeles, să trăiți!

Intră baba Rada, care îi întinde gardianului spre control un coș în care are mere și covrigi. Gardianul se uită, mușcă dintr-un covrig, ia un măr și-l privește, apoi îl păstrează.

Gardianul șef: Cinci minute, tovarășă. Până auziți clopoțelul.

Rămân doar baba Rada și nr. 287.

Baba Rada: Nelule, Nelule, ce-ai ajuns tu, Nelule! Ești slab, maică, slab mort. Vă dau de mâncare? E frig tare aici și miroase a rânced. Vă omoară cu zile, Nelule! Îl trage de mânecă, cu disperare.

Nr. 287: Mătușă, taci, că te aude! Aici îmi spui 287 (doi opt șapte). Ce face mama? Ce face Maria? Copiii sunt bine? Cum de te-au lăsat să vii aici? Mătușă, nu ți-e frică? Să nu-ți facă și matale ceva! Mătușă.... (se șterge la ochi, apoi tușește).

Baba Rada (cu voce plângăcioasă, rugătoare): Nelule! Spune-le, mamă, tot ce vor să audă, ca să ieși de-aici! Toți sunt bine și te-așteaptă! Hai, să fii acasă de sărbători! Of, Doamne, nevastă-ta numără orele și zilele de când ai plecat!

Nr. 287: Mătușăăăă... Știi că nu se poate și nici n-am ce să zic. Nici măcar eu nu știu de ce-s închis aici. Cică sunt „intelectual” și asta e de ajuns să fiu periculos! Nu-mi mai spune de dor, că mor de-a binelea! (tușește iar și se șterge la ochi)

Baba Rada: Le-am spus eu alor tăi că ești căpos! Așa ai fost de mic: ai vrut tu să citești, să fii profesor universitar. Că parcă nu era mai bine să stai cuminte! Of, Doamne, of, ce s-or face bieții voștri copilași? Biata maică-ta? Taică-tu?

Se aude clopoțelul gardianului șef.

Gardianul șef: Gata, tovarășă, să mergem.

Gardianul șef o însoțește pe baba Rada spre ieșire, în timp ce supraveghetorul îl conduce pe nr. 287 în partea opusă, spre celulă. În mijlocul scenei rămâne doar coșul babei Rada, pe un scaun, uitat.

Intră inspectorul, ia un măr, mușcă din el și iese.

Intră ofițerul, ia și el un covrig din coș, mușcă și iese.

Intră tiptil supraveghetorul, ia coșul cu totul și iese.

În fundal se aude un colind, apoi clopoțelul, zgomote, după care se lasă liniștea.

 

Sfârșit.

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article