Cazania Duminicii Tuturor Sfintilor - despre faptele bune

23 Juin 2019, 21:05pm

Publié par Mirela

Icoana tuturor sfintilor in jurul tronului ceresc

Cazania Duminicii Tuturor Sfinților (despre faptele bune)

Prin cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi: „Însutit va lua și viața veșnică va moșteni”, Domnul ne-a arătat nouă că cei ce săvârșesc fapte bune, în lumea aceasta sunt prețuiți și lăudați, iar în veacul viitor sunt de trei ori fericiți. Omul cu fapte bune nu caută nicidecum cinstirile și laudele lumii acesteia, însă lumea îl primește și-l prețuiește, oriunde s-ar găsi și în orice stare s-ar afla și s-ar întâmpla. Cinstea și lauda aleargă pe urma lui, în tot timpul și în tot locul, după cum aleargă umbra pe urma noastră, când fugim.

Mulți socotesc că răsplătirile oamenilor pentru faptele lor bune sunt numai cerești și că oamenii cei buni se cinstesc și se slăvesc numai în cer și în viața veșnică. Se înșeală însă, pentru că Dumnezeu, Care este Stăpânul celor cerești și al celor pământești, când a zis „Însutit va lua și viața veșnică va moșteni”, a făgăduit nu numai răsplătiri pământești, ci și cerești. Acest lucru îl arată mai lămurit Evanghelistul Marcu, zicând: „Și răspunzând Iisus lui Petru, a zis: Adevăr grăiesc vouă, nimeni nu este care să-și fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta, plină de necazuri - case și frați și surori și tată și mamă și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină viața veșnică”. Noi vedem că s-a împlinit cuvântul Domnului nu numai cu sfinții cei mai de demult, ci și la cei de astăzi.

Câtă cinste și slavă au cei care au strălucit în lumea aceasta în fapte bune, este cunoscut tuturor. Au pomeniri în fiecare an, laude și cântări în fiecare zi, biserici frumoase, praznice și sărbători în cinstea numelui lor. Domni bogați, împărați, mulțimi nenumărate de creștini evlavioși îi cinstesc pe dânșii, se închină moaștelor lor și cu multă cucernicie cinstesc icoanele lor. Această cinste au dobândit-o sfinții nu numai după moarte, ci și pe când erau în viață. Atâta evlavie aveau credincioșii la Petru, „că pe ulițe scoteau pe cei bolnavi și îi puneau pe așternuturi și pe paturi ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei”, ni se spune în Faptele Apostolilor.

Atâta credință și evlavie aveau către Pavel, că luau cu multă evlavie ștergarele și cingătorile lui și cu dânsele vindecau bolile neputincioșilor, după cum spun iarăși Faptele Apostolilor, zicând: „Credincioșii puneau peste bolnavi ștergare și cingători purtate de Pavel și se depărtau de la ei bolile, iar duhurile cele rele ieșeau dintr-înșii”. Când Sfântul Apostol Pavel zice: „Ca neavând nimic, deși toate sunt în stăpânirea noastră”, el arată că sfinții au lăsat toate pentru dragostea lui Hristos. Erau săraci, neavând niciun bun, însă erau prea bogați, căci stăpâneau averile tuturor credincioșilor. Credincioșii, văzând râvna, dragostea, curățenia vieții lor și faptele lor minunate, aveau către dânșii atâta evlavie și dragoste, încât dăruiau lor nu numai averile lor, ci de ar fi fost cu putință, chiar înșiși ochii lor, după cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Căci vă mărturisesc, galatenilor, că de ar fi fost cu putință, ochii voștri i-ați fi scos și mi i-ați fi dat mie”. Dar să nu socotiți că numai Apostolii lui Hristos au luat acest fel de răsplătiri de la oameni, căci și după dânșii, toți oamenii cei buni, din diferite vremi, au fost cinstiți și iubiți de dreptcredincioșii creștini.

Aceeași cinste și slavă vedem că se dă până în ziua de astăzi tuturor celor ce fac fapte bune. Cel care, în vremea de acum, își oprește limba sa de la orice minciună și are totdeauna în gura sa adevărul, cel care este prieten al dreptății, vrăjmaș al nedreptății, îndrăgitor al smereniei, potrivnic al mândriei, înțelept la minte și curat la suflet, cuvântul unui astfel de om este lege și făgăduința lui crezută, mai mult decât orice act scris: adunarea lui cu alții este o cinste; sfătuirea lui este lumină; pilda vieții lui este un dreptar pentru toți. Spuneți-mi, cine nu cinstește pe un astfel de om? Faptele lui bune le laudă și vrăjmașii lui.

Pe lângă slavă și cinste, Dumnezeu răsplătește pe omul cel bun și cu darul păcii, după cu spune Apostolul Pavel romanilor, zicând: „Slavă, cinste și pace orișicui săvârșește binele”. Mulți sunt în pace cu alții, dar au război neîncetat cu conștiința lor. Mustrarea conștiinței este un bici rânduit de Dumnezeu spre pedeapsa păcatului, după cum grăiește psalmistul, zicând: „Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om și ai subțiat ca pânza de păianjen sufletul său”. „Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi”. Într-adevăr, cât de chinuitoare este mustrarea cugetului! Neplăcută este bogăția, când adâncul cugetului tău te mustră pentru nedreptate și furt. Amară este frumusețea vieți, când cugetul tău te chinuiește ca pe un desfrânat. Cu un cuvânt, mustrarea cugetului preface în amărăciune înseși plăcerile lumii acesteia. Păcatul aduce mustrarea cugetului, tulburare și tristețe. Când în locul păcatului se va săvârși fapta cea bună, atunci cugetul se liniștește și în sufletul omului bun se sălășluiește harul ceresc al păcii. Un om ca acesta a dobândit împăcarea cu sine și trăiește în pace cu toți ceilalți oameni, în tot timpul și în tot locul, după cuvântul Evanghelistului, care zice: „Fiți în pace unul cu altul”; are pace cu sine însuși, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Trăiți între voi în bună pace”, fiindcă cugetul lui rămâne liber și liniștit de mustrarea păcatului.

Pacea este unul dintre harurile date omului pentru faptele lui bune, fiindcă ea naște o bucurie necontenită și curată. Când vor veni ispitele diavolului cu clevetirile, vrăjmășiile și prigonirile lor, ele vor căuta să tulbure liniștea și bucuria păcii din suflet, dar nu vor putea, căci omul, având cugetul lui curat, va fi mulțumit de mărturia propriului său cuget și se va bucura în aceste suferințe, ca unul ce pătimește pentru Hristos.

De vor sufla, alteori, asupra lui vânturile deșertăciunii, căutând să smulgă bucuria din inima lui, ele nu vor putea nimic, pentru că vor fi gonite și slăbite de harul cel atotputernic al lui Dumnezeu. Totdeauna omul bun se bucură, neîncetat se roagă, în toate mulțumește, are pe Hristos cu sine și simte liniștea, pacea și bucuria cerească a unei fericiri veșnice.

Frați creștini,

Fapta cea bună își are începutul ei de la Dumnezeu. Ființa Dumnezeirii este izvorul din care izvorăște și rădăcina din care odrăslește orice faptă bună. Dragostea, dreptatea, bunătatea, îndelungă-răbdarea, mila și toate celelalte fapte bune sunt roduri ale firii dumnezeiești. Pentru aceasta, când omul săvârșește fapte bune, atunci se face cu adevărat icoană vie și asemenea lui Dumnezeu, precum a și fost zidit de El. Dacă omul este plin de iubire, drept, bun, îndelung-răbdător, milostiv și dacă va săvârși numai fapte bune, atunci el va fi asemenea chipului lui Dumnezeu, atunci omul se va face dumnezeu după har, așa cum grăiește psalmistul, atunci când spune: „Eu am zis: dumnezei sunteți și toți fii ai Celui preaînalt”.

Dumnezeu, pentru faptele cele bune, voiește să ridice pe om la înălțimea slavei și a strălucirii, pentru că cunoaște în amănunt câtă este primejdia și câtă este osteneala sfinților, în calea faptelor bune. Pentru aceasta, El poruncește să nu-i supere nimeni și nici să le facă lor vreun rău, zicând, prin gura psalmistului: „Nu vă atingeți de unșii Mei și nu vicleniți împotriva prorocilor Mei”. Le dă curaj, zicând prin gura prorocului Zaharia: „Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor săi”. Iisus ne îndeamnă să ascultăm de dânșii ca și cum am asculta de El, ziicând: „Cine ascultă de voi, de Mine ascultă și cine vă nesocotește pe voi, pe Mine Mă nesocotește”.

Ca să scoată din inima lor orice teamă, le făgăduiește că le va trimite pe sfinții îngeri, ca să-i păzească în lucrul lor de toată primejdia și să-i țină pe mâinile lor ca să nu se spurce de întinăciunea păcatului, precum ne încredințează psalmistul, zicând: „că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să te păzească în toate căile tale; pe mâini te vor ridica, ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău”. Nu vă îndoiți deci că toate puterile îngerești se trimit de Mine spre slujba și ajutorul vostru, căci voi sunteți moștenitori ai fericirii veșnice, după cum vă încredințează Apostolul Pavel, zicând: „Îngerii, oare, nu sunt toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?”. Oamenii drepți aduc îngerilor cinstirea și ascultarea care se cuvine lui Dumnezeu, iar îngerii le aduc slujbă și purtare de grijă. Ce poate fi altceva, mai mult decât aceasta?

Dumnezeu dă în mâinile oamenilor celor buni și drepți stăpânirea stihiilor, a cerului, a pământului, a morții și a toată făptura. Vedem acest lucru din dumnezeieștile Scripturi: Moise preface apa în sânge și aerul în nor întunecat, Isus al lui Navi oprește mersul soarelui, Ilie încuie și descuie cerul, cei trei tineri sting puterea focului, Daniil închide gurile leilor, iar pe Petru îl ascultă morții. Însuși Dumnezeu locuiește în sufletele oamenilor celor buni, drepți și iubitori de Hristos, după cum Însuși Hristos ne încredințează, spunând: „Dacă Mă iubește cineva, cuvântul Meu va păzi și Tatăl Meu îl va iubi pe el, și vom veni la el și la el ne vom face locaș.” Locaș al lui Dumnezeu se face omul care săvârșește fapte bune. Aceasta este cinstea, aceasta este slava, aceasta este pacea, aceasta este bucuria și fericirea sufletului omului. Iată răsplătirile cele însutite pe pământ, pe care Dumnezeu le-a făgăduit celor ce-L iubesc pe Dânsul și păzesc poruncile Lui, făcând numai fapte bune, după care urmează moștenirea Împărăției celei fără de moarte, a fericirii și vieții veșnice, după cum suntem încredințați de Însuși Iisus Hristos, prin cuvintele: „Însutit va lua și viața veșnică va moșteni”.

Dar cine se mai îngrijește astăzi de săvârșirea faptelor bune? Noi cunoaștem folosul faptelor bune, dar ne întoarcem fața de la săvârșirea lor, din nesocotință și din ușurătate.

Frați creștini,

În calea faptelor bune a aflat Avraam aurul și argintul, Iacov înmulțirea turmelor, Iosif bogăția Egiptului, Iov miile de oi, de cămile, de boi și de catâri. Ce căutăm, creștinilor, în lumea asta? Căutăm slavă! Dar unde socotim că se găsește ea? Unii dintre noi socotim că slava se găsește în cetățile împărătești, la curțile bogaților, în palatele împăraților; pentru aceea o căutăm acolo, dar ne înșelăm, pentru că acolo este numai o umbră a slavei: nestatornică, dușmănită de invidie și prigonită de cei ce vor s-o cucerească. Căutăm desfătări și fericire! Și credem că le aflăm în mâncărurile și băuturile cele multe și în plăcerile poftelor trupului nostru. Păcatul nu este fericire, nici bucurie, ci suspin și necaz.

Desfătarea păcatului este dulce, dar ea repede dispare, prefăcându-se în amărăciune; dulceața păcatului este de o clipă, dar amărăciunea lui este îndelungată. După păcat vine îndată căința, rușinea, necazul și mustrarea cea grea a cugetului. Dulcețile poftelor trupești aduc neputință, boli mari, stricăciuni ale trupului și de multe ori chiar moarte, cum ne spune și Apostolul Pavel, zicând: „Plata păcatului este moartea”.

Dacă voiești bucurie adevărată, înfrânge-ți patimile tale, pentru că numai atunci te vei bucura mai mult decât comandantul care a biruit tabăra cea puternică a vrăjmașilor. Dacă voiești plăcere neschimbată, întinde mâinile tale spre facerea de bine către sărman, văduvă, săraci și cei ce sunt nedreptățiți, căci atunci sufletul tău va simți o mulțumire nespus de mare.

În fapta cea bună caută fericirea, desfătarea, cinstea, slava; fii curat, iubitor de dreptate, îndurat, blând și smerit și ridică pe umerii tăi jugul cel ușor al Domnului tău, Care ne îndeamnă pe toți, zicând: „Luați jugul Meu asupra voatră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Atunci vei afla bucurie cerească și fericire dumnezeiască. Cât de nebun și nepriceput este omul acela, care caută aurul și argintul, nu în văile și în sânurile pământului, ci în mare, sau în puțuri, sau în lacuri! Cât de nebun și nepriceput este omul acela care, însetând, nu merge la izvoare, puțuri sau fântâni, ci în locuri fără apă! Cu mult mai nebuni decât aceștia suntem noi, fiindcă dorim slavă, bogăție și fericire, dar nicidecum nu ne sârguim spre săvârșirea faptelor bune, care sunt izvoarele a toată fericirea, ci alergăm după păcat, care este începutul tuturor primejdiilor și nenorocirilor.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale! Tu ne-ai spus, Dumnezeule, să săvârșim faptele cele bune, prin care vom afla toate bunătățile lumii. Tu ne-ai învățat, Dumnezeule, că de vrem slavă, desfătare și fericire, să avem o singură grijă și o singură sârguință: săvârșirea faptelor bune. Tu, Doamne Iisuse Hristoase, ne-ai spus să căutăm Împărăția Ta și săvârșirea faptelor bune și Tu ne vei da nouă toate bucuriile și fericirile dorite de noi, sfătuindu-ne și zicând: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”. De această slăvită Împărăție învrednicește-ne și pe noi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, cu al Tău har și cu a Ta iubire de oameni. Amin!

Commenter cet article