Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Publié par Mirela

Daca ne-am molipsi de la jocul Pollyannei?

Dacă ne-am molipsi de la jocul Pollyannei?

 

Jocul Pollyannei nu este o glumă sau o formă de divertisment. De aceea se joacă în special atunci când treci printr-o „problemă”. Indiferent dacă e o situație gravă în mod real sau doar o exagerezi, acest joc te poate scoate din ea urgent. E un fel de apel 112 la nivel spiritual, dacă vrei.

 

Uneori intri în jocul Pollyannei, zis și jocul bucuriei, spontan. Nu ai nevoie de reguli de joc sau de reamintire. Alteori, inclusiv lecturarea cărților despre Pollyanna și jocul ei nu-ți sunt de folos, până când nu te hotărăști și tu să-l aplici, într-o situație dată. Poate fi vorba de o zi când te simți singur și ai impresia că nimănui nu îi pasă de tine. Nefiind nimeni care să-ți reamintească pe loc că nu e adevărat și că, de cele mai muuuulte ori, le pasă, însă ești într-un fel de ...răgaz până să te contacteze iar cineva, e un prilej foarte bun să practici jocul. Cum? Pur și simplu îți spui: Ok, sunt singur și nu-mi convine asta, dar pot găsi vreun motiv de bucurie în toată singurătatea mea? Și acum îți lași spiritul de observație să lucreze: analizezi ceva din jurul tău care te încântă, îți gătești mâncarea preferată pe care nu ai mai gustat-o de ceva timp, îți alegi un film bun etc., etc., etc. Sau, cu un zâmbet șugubăț, te gândești pe cine vrei să surprinzi tu cu un telefon...

 

Desigur, pot fi și alte situații, realmente grave. Accidentări, îmbolnăviri, sărăcie și toată gama nefericirilor, atât în cazul tău, cât și al persoanelor de care îți pasă. E cea mai mare provocare să găsești atunci un motiv de bucurie. Gândește-te însă că niciodată nu ești tu cel mai nefericit de pe pământ, ci există situații mult mai delicate, în viața altora. Iar dacă unii mai afectați decât tine pot răzbate, tu de ce să nu lași raza bucuriei să ajungă la tine? Vei avea întotdeauna de ales între bombăneală, plângăceală, autocompătimire, mânie, indignare, tristețe, depresie și curajul de a înfrunta viața așa cum este, cu bune și rele.

 

Căutarea acestei bucurii nu înseamnă lipsă de sensibilitate și de suferință, ci a trece dincolo de ce e mai greu, a vedea mai departe, frumusețea acestei vieți în multiplele și complexele ei aspecte, care nu se limitează la suferința ta din momentul x.

 

Jocul Pollyannei înseamnă și să-i ajuți pe alții să vadă partea plină a paharului, când o văd numai pe cealaltă. Ai nevoie de răbdare, tact, delicatețe, prezență de spirit și lipsa cicălelii. Vei vedea cât de des ai ocazia să-l joci, căci atât de mulți se plâng de ce li se întâmplă... De aceea îți trebuie întâi antrenament în propria viață și abia apoi vei putea ajuta și pe alții. Nu are efecte imediate, dar în timp, merită efortul!

 

Și, dacă tocmai treci printr-o încercare ce te scoate din minți, este exact momentul să-ți pui întrebarea: Care e partea frumoasă a vieții în acest moment? De ce m-aș putea bucura fix acum? Vei fi uimit de răspunsurile pe care ți le oferă viața însăși... Savureaz-o!

 

Apoi, m-am gândit și mai departe: Dumnezeu Însuși este ca o Pollyannă atotprezentă și răbdătoare, Care ne inspiră în fiecare secundă să alegem bucuria vieții, bucuria veșniciei și să trecem peste orice necaz. Nu ca un Părinte aspru și pus pe ceartă, pedepsitor și ranchiunos, ci din contră, plin de o iubire peste marginile gândului nostru, într-o adiere blândă a harului.

 

„Încă din zori, Judith nu avusese parte decât de dezamăgiri. Își pusese chiflele în cuptor să le încălzească pentru micul dejun și le scosese negre și strălucitoare, de parcă ar fi făcut reclamă la cremă de ghete. Era acea zi a săptămânii în care ar fi trebuit să primească o scrisoare de la mama ei, dar cutia poștală era goală și Judith își lăsase frâu liber imaginației, invocând tot felul de pricini pentru absența ei, una mai îngrijorătoare decât alta. (...) Numai gândul la jocul Pollyannei a izbutit să pună capăt plângerilor lui Judith. (...)

Nu e decât ora patru și au mai rămas șapte ore până la culcare. Orice s-ar întâmpla până atunci, chiar dacă ne arde casa din temelii, am să găsesc ceva de care să mă bucur.

Era de mirare cum acel gând i-a alungat îndată tristețea. Judith s-a uitat pe fereastră, crezând că soarele se ivise dintre nori, iar apoi a râs, înțelegând că odaia se înseninase mulțumită unei lumini care venea chiar dinlăuntrul ei.” (din „Pollyana, flori de portocal”, de Harriet Lummis Smith, Sophia/Metafraze, București)

Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article