căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Acatist la Pogorârea Sfântului Duh (fragment)
Icosul 11
Legea Harului a venit prin minunata propăvăduire a Sfinţilor Apostoli, care aveau Puterea Sfântă dată de Sus. Dorind să se coboare Harul Lui Dumnezeu şi peste noi, smerindu-ne să spunem cu credinţă:
Dumnezeule Cel Preacurat, curăţeşte-i de păcate pe toţi oamenii şi miluieşte-i!
Dumnezeule Cel Adevărat, întăreşte în Duh Sfânt şi adevăr credinţa creştin-ortodoxă!
Dumnezeule Cel Drept, îndreaptă cărările fiecăruia dintre noi!
Dumnezeule Cel Tare, întoarce-ne pe toţi la Tine şi întăreşte-ne credinţa!
Dumnezeule Cel Bun, nu-i lăsa pe cei răi să strâmbe cărările Tale drepte!
Dumnezeule Cel Preacinstit, primeşte cinstirea şi iubirea noastră!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!
Rugăciune
Doamne Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi Iubitor de oameni, nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci ne întăreşte şi ne îndreaptă pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeule Duhule Sfânt, Te rugăm coboară şi fă-Ţi un cort în inimile noastre şi adu Harul Tău cel Sfânt şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţi fiind, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii. Aşa fiind noi înarmaţi cu Putere de la Tine, Doamne şi cu minunata învaţătură sfântă, să mergem pe calea cea bună, înfăptuind Voia Ta, întru Slava Numelui Tău Sfânt. Îţi mulţumim Doamne pentru toate binecuvântările şi darurile Tale văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute. Domnul Dumnezeu să fie Iubit, Slăvit şi Lăudat în vecii vecilor! Amin!
Pentru a citi integral Acatistul, click aici:
http://www.manastireapiatracraiului.ro/acatistul-pogorarea-sfantului-duh-i/