Buzunarul cu povesti

24 Février 2015, 16:54pm

Publié par Mirela

Buzunarul cu povești

Folosind două bucăți de carton colorat A4, putem realiza Buzunarul cu povești. Una dintre bucăți se pliază și se capsează de cealaltă, după modelul de mai sus. În buzunar se introduc povestiri cu tâlc (moralizatoare) scrise / tipărite pe foi albe A4. Dintre povestirile introduse, în număr variabil, se extrage o foaie din care se citește la lecție, apoi se comentează și se extrage învățătura.

Tema povestirilor se alege în funcție de lecție / de clasă etc.

Recomandăm ca buzunarul cu povești să fie decorat cu diferite modele. De asemenea, după o povestire citită se recomandă scrierea învățăturii pe tablă / pe caiete și / sau efectuarea unui desen ilustrativ legat de povestire.

Săptămânal, povestirile din buzunar se schimbă și se extrag altele.

Exemplu de povestiri care pot fi introduse (folosite la ora de religie, la diferite clase, preluate de pe Internet)

1. Banul văduvei

Se zice că trăia odată un împărat care mult pătimea de boala trufiei şi tare mult îi plăceau laudele şi măririle acestei lumi.

Într-o zi, acest împărat îşi puse un gând bun: să zidească o biserică măreaţă, ca nici o alta din ţară. Dar şi acest gând bun îl puse în căruţa trufiei, căci dădu poruncă aspră să nu ajute nimeni, cu nimic, zidirea acestei biserici. Voia, adică, să se întoarcă tot meritul şi toate laudele numai asupra lui.

Şi s-a apucat împăratul şi a chemat pe cei mai mari meşteri clăditori din împărăţie şi a zidit o biserică minunată cum nu s-a mai pomenit. Străluceau de departe aurul şi podoabele în care o îmbrăcase. Când fu gata zidirea, împăratul puse meşteri să-i scrie numele lui de ctitor în fruntea bisericii, deasupra uşii de la intrare. Şi meşterii scriseră cu slove mari, de aur:

Clădit-am această biserică eu,
Împăratul țării,
pe toată cheltuiala mea.

Când fură toate gata, împăratul alese o zi de sfinţire a bisericii şi, la acest praznic, chemă pe toate căpeteniile împărăţiei, mulţime mare de cărturari şi norod. Când sosi ziua hotărâtă, împăratul se puse în fruntea căpeteniilor şi a oştirilor şi a norodului şi plecară cu mare alai înspre noua biserică. Dar, când ajunseră în faţa bisericii, ce să vezi? O minune! Numele împăratului era şters de pe tabla din fruntea bisericii şi în locul lui era scris aşa:

Clădit-am această biserică eu,
văduva N.N.,
pe toată cheltuiala mea.

Împăratul se tulbură pentru acest lucru şi tot poporul se tulbură împreună cu el şi o mirare mare cuprinse norodul. Împăratul dădu îndată poruncă aspră să se afle de este în împărăţia lui o văduvă cu numele ce-i scris pe tablă în locul lui. Argaţii, nu peste mult timp, aduseră o femeie chiar din acel oraş, care purta numele de pe tablă.

Sărmana văduvă, tremurând de frică, se aplecă în faţa împăratului şi astfel grăi:

– Înălţate împărate! Eu nu-s de vină cu nimic… Eu sunt o femeie săracă şi, auzind că se ridică o biserică aici în oraş, m-a cuprins un dor să ajut şi eu cu ceva casa Domnului dar, neavând bani sau alt ajutor, am cules un braţ de iarbă verde şi l-am aşternut în calea Măriilor Voastre…

Auzind acest răspuns, împăratul se ruşină şi înţelese că Dumnezeu a făcut schimbarea numelui, ca să-i arate că orice faptă, fie cât de bună, se răstoarnă dacă o pui în căruţa trufiei.

2. Mostenire cu … “talc”…!

… A privi diferit …

Într-o zi, un cowboy călărea pe calul său, când a întâlnit trei fraţi care se certau.

– De ce vă certaţi ? a întrebat.

– Tatăl nostru a fost fermier, a răspuns cel mai în vârstă dintre fraţi. Când a murit, ne-a lăsat caii nouă, celor trei fraţi. Testamentul a fost clar. Eu trebuie să primesc jumătate din herghelie. Al doilea frate ia o treime, iar fratele cel mai mic se alege cu a noua parte din cai. Problema e că tata ne-a lăsat şaptesprezece cai.

Dacă ştii un pic de matematică, ai putea să-ţi dai seama că problema fraţilor era imposibil de rezolvat. Saptesprezece nu poate fi împărţit nici în jumătate, nici într-o treime sau în nouă părţi.

– Am încercat tot soiul de calcule, i-a explicat fratele cel mare cowboy-ului. Chiar ne-am gândit să ucidem unul sau mai mulţi cai şi să-i tăiem în bucăţi pentru a primi fiecare proporţia potrivită. Totuşi, testamentul tatălui nostru a fost clar şi în această privinţă: caii nu trebuiau ucişi. Ceilalţi fraţi au încuviinţat din cap. O coadă sau un picior de cal mort nu-i ajutau foarte mult. De asta se certau.

Jumătate din şaptesprezece însemna opt şi jumătate, aşa că fratele mai mare a sugerat să ia nouă. Cei doi fraţi mai mici au obiectat că asta ar însemna ca ei să ia mai puţin. El ar trebui să ia opt, au sugerat, dar nici el nu a vrut să ia mai puţin. Cearta s-a înteţit, spiritele s-au încins şi fraţii s-au supărat foarte tare unul pe celălalt. Nimeni nu era dispus să facă vreun compromis.

– Înţeleg care e problema voastră, a spus străinul. Tatăl vostru v-a pus în faţa unei probe dificile, totuşi eu cred că există o soluţie.

Si-a condus propriul cal până la îngrăditura în care se aflau cei şaptesprezece cai lăsaţi moştenire de tatăl fraţilor. A deschis poarta, a lăsat calul său să intre, apoi a închis poarta la loc. În ţarc erau acum optsprezece cai.

– Acum, i-a spus fratelui mai mare, tu ia-ţi jumătatea. ştii câţi a luat? Da, fratele a numărat nouă cai pe care i-a revendicat cu încântare pentru el însuşi. Mulţumită străinului, şi-a primit partea corectă.

Întorcându-se către cel de-al doilea frate, străinul a spus:

– Acum, tu ia-ţi treimea ta.

Cât înseamnă asta ? Exact, fratele a scos cu mândrie şase cai. Celui de-al treilea frate, străinul i-a spus:

– Acum, e rândul tău. Ia-ţi a noua parte. Dar partea asta ştii cât înseamnă ? Da, al treilea frate şi-a luat cei doi cai, lăsând în urmă numai calul înşeuat al străinului.

– Tatăl vostru v-a lăsat moştenire mai mult decât caii, a spus cowboy-ul. Punându-vă la această încercare, ce altceva credeţi că v-a lăsat ?

– Cred, a spus primul frate, că încerca să ne înveţe că orice problemă are o soluţie. Indiferent cât de dificilă pare, pentru a găsi un răspuns s-ar putea să trebuiască să o privim dintr-un unghi diferit.

Al doilea frate a adăugat:

– Cred că e mai mult de atât. Încă de când eram copii, întotdeauna ne-am luptat şi ne-am certat între noi. Poate a vrut să vedem că lucrul împreună ne oferă ocazia de a fi fericiţi. Cât timp lăcomia şi egoismul ne-au despărţit, nimeni nu a fost fericit.

– Cred, a spus al treilea, că ne învaţă chiar şi mai mult. Spunea că, oricât de mult ar crede fiecare dintre noi că are dreptate, s-ar putea să nu fi găsit răspunsul. Că uneori trebuie să căutăm în afara noastră. Uneori, altcineva ne poate oferi o idee utilă pentru a rezolva o problemă.

Cowboy-ul doar a zâmbit, a încălecat pe cal, şi-a aşezat pălăria şi s-a pregătit să meargă mai departe.

3. Cum ți-e rugăciunea…?

Trei păsări zburătoare: struţul, găina, vulturul; Dar câtă deosebire este în zborul lor!

Struţul are aripi, dar nu zboară niciodată cu ele pe sus. Le foloseşte numai ca să-şi iuțească mersul.
Găina zboară şi ea, dar numai din când în când; şi numai zboruri mici şi scurte. Zboară peste garduri.
Vulturul zboară veşnic la înălţime. Îi place înălţimea cerului. Cu aripile se ridică mereu spre înălţimile cerului.

Morala:

Aşa sunt şi rugăciunile oamenilor.

Sunt oameni, în chipul struţului, care nu folosesc niciodată aripile rugăciunii. Au „aripi“, dar nu „zboară“. Cu aripile rugăciunii nu se ridică niciodată spre cer, spre Dumnezeu. Nu cunosc măreţia desprinderii noastre de pământ prin zborul rugăciunii.

Sunt apoi alţii, în chipul găinii, care folosesc din când în când „aripile“ rugăciunii. Fac însă numai „zboruri“ mici şi scurte. Se roagă fără să se desprindă prea mult de „pământ“. Se roagă din obicei, fără să se ridice din lume, fără să iasă din lume.

Cei care se roagă cu adevărat sunt în chipul vulturului. Se roagă cu putere. Când îşi desfac „aripile“, se desprind cu totul de pământ şi se ridică în slăvile cereşti. Le place – ca şi vulturului – măreţia înălţării spre cele cereşti. Cu aripile rugăciunii ies mereu din lume şi se ridică în slăvile unde lumea şi pământul nu ne mai pot urmări.

Aşa te rogi tu? Cum te rogi tu?

Commenter cet article