Principesa Ileana a Romaniei, monahia Alexandra

20 Janvier 2015, 19:00pm

Publié par Mirela

Principesa Ileana a României, monahia Alexandra

n. 5 ian. 1909 – 21 ian. 1991

“Nu trebuie să ne fie teamă să înfruntăm furtuna, ci, mai degrabă, să privim neclintiți în inima ei, pentru a afla adevărul mântuitor” (Maica Alexandra)

O viață tumultuoasă nu a împiedicat-o pe principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, să dobândească pacea sufletească. Războaiele, pierderea celor dragi, exilul, lipsurile, instalarea regimului comunist au întărit-o în activitatea caritabilă și misionară. În memoriile sale, amintește următoarele:

“Am simțit că e ceva ce nu pot suporta; era prea mult, nu se putea îndura așa ceva. Drept aceea m-am refugiat în micul nostru paraclis, în căutarea puterii de a suporta insuportabilul; eram cuprinsă de o durere pe care nu o puteam îndura nici măcar fizic. Atunci ochii mi s-au oprit asupra perfecțiunii muntelui, nemișcat în veșnicia lui. De cât timp stătea el neclintit acolo oare? De atât de mult timp, chiar dinainte de a începe istoria! Neschimbat și nerănit de luptele oamenilor și de înfrângerile lor, de umilințele lor, de speranțele și disperările lor! Iar eu, cu amărăciunea mea cu tot, cât eram eu de mică față de el! Deodată am înțeles că asemenea dureri nu contau de fapt, nu aveau nicio importanță în ele însele. Existau numai pentru a fi învinse, ne erau așezate pe cale pentru ca să ne folosim de ele pentru a mai urca o treaptă pe scara vieții, și încă una, până când, în cele din urmă, vom ajunge să atingem Muntele, Realitatea Veșnică a Existenței.”

(citat din “Principesă și monahie, Domnița Ileana – Maica Alexandra”, Bev. Cooke, Editura Sophia, 2011)

Citind această carte am înțeles și ce înseamnă compasiunea față de cei aflați în suferință, și activitatea asociațiilor caritabile, dar și dârzenia ascunsă în inima unei femei, care poate face din vicisitudini trepte spre viața veșnică. Și mă bucur că a avut mângâierea, cu puțin timp înainte de trecerea la cele veșnice, de a vedea căzând regimul comunist din România, sau cel puțin încheierea acelei faze inumane, care a însemnat pustiirea sufletească a unui neam.

Commenter cet article