/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
/image%2F0831336%2F20240418%2Fob_700f68_991b8d9d-d5b1-4857-8671-41d1d318d2dd.jpeg "Nu pot fi decat floare")
/image%2F0831336%2F20240330%2Fob_0a3175_e1b316b39df2c10f0fd67b58b52523a9.jpg "Navalnice pasari")
/image%2F0831336%2F20240217%2Fob_546879_rene-magritte.jpg "Revelatie")
/image%2F0831336%2F20240112%2Fob_64fecd_9e0bd77866128be12fb17406525acdd0.jpg "Ninsoare")
/image%2F0831336%2F20231221%2Fob_ca10c0_303a2f77010c847460e4c2d283c1a8ec.jpg "Acceptarea luminii")
/image%2F0831336%2F20231122%2Fob_f93301_17d283b95a9e6ef6d786eeb4ebab3ac9.jpg "Inima - cochilie")
/image%2F0831336%2F20231119%2Fob_cced18_5c2d7a6b0929c592a6f43346a32e7bf4.jpg "Tu continui sa iubesti")
/image%2F0831336%2F20231026%2Fob_9360c6_a11a42ddfbab09c82729da43eb56184b.jpg "Impacare")
/image%2F0831336%2F20231018%2Fob_3da11a_prietenie.jpg "Cum?")
/image%2F0831336%2F20231018%2Fob_d5ca59_pasari.jpg "Pasari")
Viata mea reuneste cele ireconciliabile: Nadejda Livanova
Viața mea reunește cele ireconciliabile:
Nadejda Livanova
Nadejda s-a născut la Moscova, în 1976. Ea a fost mai întâi învățătoare (profesor pentru învățământul primar), apoi a absolvit Universitatea de Psihologie și Educație din Moscova. În prezent, ea lucrează ca psiholog școlar. Este căsătorită, are un fiu și o fiică, este pasionată de psihologia familiei, de turism și de cultura arabă.
M-am născut la Moscova, unde mama a trăit dintotdeauna, iar tata e libanez de origine. Când aveam aproximativ trei ani, fratele meu și cu mine am fost trimiși în Liban, deoarece părinții noștri erau încă studenți, iar a avea grijă de noi, care aveam tendința de a fi bolnăvicioși, era dificil pentru ei, mai ales că Libanul însemna abundență de fructe și de soare.
Am trăit la bunici. Bunica Asmat era o musulmană profund religioasă și o femeie foarte supusă. Nu se căsătorise cu bunicul din dragoste, ci prin voința părinților ei, dând naștere la patru fiice și unui fiu. Avea obiceiul de a se scula dis-de-dimineață, pregătind micul dejun pentru bunicul, înainte ca el să meargă la muncă, după care făcea curățenie în toată casa, care avea o sută de metri pătrați, centimetru cu centimetru. În același timp, gătea feluri de mâncare incredibil de gustoase și nimic nu a fost vreodată în exces!
Bunica se ruga de cinci ori pe zi, după ce-și spăla picioarele, fața și, într-un mod special, mâinile. Știam că nu era voia să o deranjăm în tot acest timp și doar o priveam în tăcere.
Când bunicul se întorcea la prânz, trebuia să se hrănească bine și apoi să se odihnească. Alergam spre el și-i sărutam mâna care ne dădea pâine, mâna bărbatului celui mai în vârstă din familie. Iubeam acest ceremonial și întotdeauna, chiar și astăzi, îi sărut mâna tatălui meu și o ating cu fruntea, în semn de respect. A-ți onora părinții înțelepți este un lucru minunat! Așa vom avea la rândul nostru parte de respect și de înțelepciune, la bătrânețe. Copiii acestor familii nu-și trimit niciodată părinții în vârstă la azil, nu se răstesc la ei sau, mai rău, nu-i agresează și nici nu-i aruncă în stradă. Ei bine, când soțul meu îmi dă bani sau ceva bun, de asemenea îi sărut mâna. La început, el se ferea și voia să și-o retragă, dar i-am explicat că eu aveam nevoie să fac acest gest, mai mult decât el. Acum, când vreau să-i sărut mâna, el îmi o sărută pe-a mea simultan.
Mama m-a dus să fiu botezată la vârsta de șase ani. Îmi amintesc o mică biserică din centrul Moscovei, unde era multă lume. Preotul a citit o rugăciune și am simțit pacea coborându-se în sufletul meu. Mama ne-a cerut să nu-i spunem tatălui unde am fost și am tăcut cu privire la această experiență. Apoi, când aveam în jur de 12 ani, mama m-a dus în secret la mănăstirea Novodievici. Pe când am intrat în biserică se săvârșea o slujbă. Toate erau pline de solemnitate, lumină și atât de plăcute, încât am sesizat că mă simțeam foarte bine acolo; nu mai voiam să plec. Apoi mama s-a întâlnit cu părintele Mihail, care a început să ne învețe calea adevărului. Mai întâi ne-a spus de citirea rugăciunilor, respectarea posturilor și prezența la sfintele slujbe. Cel mai greu lucru era să ascundem de tatăl nostru ceea ce gândim și în ce credem.
Când tata a descoperit în cele din urmă tot ce se întâmpla, s-a mâniat pe mama și i-a spus că nu apucase să ne spună nimic despre Islam, încât noi să putem face propria alegere, atunci când vom crește mari. De atunci nu ne-am mai ascuns credința, ne-am putut ruga în voie și am mers la biserică. Mai apoi tata a început să ne citească din Coran cu voce tare și să predice Islamul. Dar mai târziu a renunțat singur și chiar a venit cu noi la biserică din când în când. La 17 ani am intrat la Institutul teologic Bogoslovski. Tata îmi adresa întrebări despre credința ortodoxă, despre învățăturile dogmatice și încercam să-i explic tot ce învățasem și înțelesesem și eu. Pe măsură ce aprofundam studiul, vedeam că tot ce ține de învățătura ortodoxă era logic și avea un sens profund. Orice ritual, orice regulă în vigoare din tradiția ortodoxă nu era apărută ca de la sine, ci era în mod direct legată de conținutul esențial al credinței. Există un răspuns motivat la orice întrebare de genul: “De ce să facem asta?”
Și tatăl meu a fost condus la Domnul, precum Sfântul Toma! La început, s-a petrecut o minune la mănăstirea Diveevo. Sora mea Dașa și cu mine ne-am întors la casa pentru pelerini, după slujba de seară, unde tata – pe care mama îl convinsese să meargă cu noi – ne aștepta. El a început să râdă pe seama noastră și să ne spună că dacă toate acelea sunt adevărate, ar fi trebuit să aibă un vis! Dimineața următoare, ne-am trezit datorită strigătelor lui: “De ce nu m-ați auzit când v-am chemat?” Noi i-am răspuns că n-am auzit pe nimeni.
Și el a spus că a văzut-o pe Maica Domnului în vis, care trimisese o icoană pe cer și care a coborât încet spre el. Tata a strigat, dar nimeni nu l-a auzit. El a deschis ochii atunci când icoana i-a atins fruntea. Mi-am dat seama imediat că e vorba de icoana favorită a Sfântului Serafim de Sarov, numită Umilenie, dar i-am spus tatălui meu doar să se uite în biserica mănăstirii. După Sfânta Liturghie, l-am auzit pe tatăl meu strigând: “Iat-o! Maica Domnului, miluiește-mă!” El a căzut în genunchi în fața Icoanei Umilenie, a început să-și facă semnul sfintei cruci și metanii! La scurt timp după aceasta, tata s-a botezat ortodox!
Mi-a plăcut foarte mult modul în care tata a răspuns persoanelor care l-au condamnat pentru ceea ce a făcut: “Spune-mi, cine e mai curat? Domnul, Care s-a rugat și a propovăduit, sau Mahomed, care a avut 14 soții, dintre care cea mai tânără avea nouă ani?” Părinții lui, musulmani fideli, au rămas fără replică!
O altă minune s-a întâmplat la Ierusalim. În timpul verii anului 1995, am fost în pelerinaj prin Turcia, Grecia, Egipt și apoi la Ierusalim. A fost o călătorie de neuitat! Îmi aduc aminte că am fost cu tata și cu o călugăriță de la mănăstirea Odessa, la coloana unde Hristos a fost biciuit. Dacă vă lipiți urechea de coloană, puteți auzi în mod clar sunetele loviturilor de bici și gemetele de durere. Și eu, și tatăl meu am auzit sunetele, dar am fost surprinși, întrucât călugărițele din preajma noastră nu auzeau nimic acolo și ne priveau mirate. El le-a întrebat: “Nu auziți?” Iar ele clătinau din cap, încercând să asculte cu urechea lipită în mai multe locuri, fără să poată auzi sunetele! Iată cum poate face Domnul o minune!
Eu am mătuși, unchi și veri în Liban, toți musulmani. Când am devenit ortodoxă și am învățat elementele de bază ale credinței, nu le-am ascuns acest lucru. La început, ei au fost îngroziți. Un tată musulman trebuie întotdeauna să aibă copiii musulmani și o soție musulmană, dar mama a reușit să-și boteze ortodox copiii și chiar soțul! Ei spuneau că era primul asemenea caz în întreaga istorie a Libanului.
Mai târziu, părinții mei au renunțat și au încercat să găsească sensul și puterea credinței mele. Le-am vorbit în arabă, franceză și engleză și le-am explicat punctul meu de vedere. Iar argumentul principal a fost că, fiind rusoaică și având în vedere istoria poporului rus, am putut vedea clar că fără ajutorul Maicii Domnului, a binecuvântării Sfântului Serghie de Radonej și a altor sfinți, noi n-am fi putut fi salvați de invazia inamicilor care au vrut în mod constant să distrugă și să ne desființeze țara. Acest lucru a părut să-i convingă, ei m-au lăsat în pace și au păstrat doar obiceiul de a-mi pune crucea de la gât pe dedesupt, cu gesturi pașnice, dacă ea era vizibilă peste veșmintele mele. Eu știu că ne rugăm unii pentru alții în mod diferit, dar cu mare dragoste.
În urmă cu trei ani am fost în Liban și mi-am văzut surorile. Nu ne-am putut opri din plâns și din vorbit. Una dintre surorile mele mai mici, Rania, mi-a făcut o bucurie spunându-mi că acum creștinii și musulmanii pot studia împreună în Liban și că ea însăși a fost în casa unui prieten creștin, unde s-a citit din Biblie.
Odată, în timpul Săptămânii Luminate, am fost împreună cu tata la mănăstirea Al Saidet Nuria, care se află pe muntele Hamet. Tatăl meu a vorbit cu unul dintre preoți și am fost impresionată de o analogie simplă a Sfintei Treimi: “Priviți o lampă. Ea are o formă, dă lumină și căldură. Trei într-una!” Dar deodată, m-am emoționat când el ne-a invitat într-un paraclis de pe domeniul mănăstirii unde Sfântul Simeon Stâlpnicul își construise stâlpul pe care s-a rugat. Am intrat în paraclis, am cântat tropare de Paști și preotul mi-a cerut să le cânt din nou în limba rusă. Vocea mea răsuna în paraclis, iar eu am înțeles că acest lucru a fost o minune!
Acest munte este celebru și pentru că aici există o peșteră unde mitropolitul libanez Elia Karam s-a rugat pentru Rusia în timpul celui de-al doilea război mondial. El s-a rugat neîncetat timp de trei zile, când, deodată, a adormit. În vis a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus să meargă la Stalin și să-i spună că trebuie să elibereze preoții, să deschidă bisericile pentru slujirea Sfintei Liturghii și să meargă în procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Kazan în jurul Moscovei, că atunci inamicul se va retrage. Despre acest lucru s-a realizat documentarul “Am auzit o voce din cer!”, iar părinții mei s-au implicat activ în proiect.
Pot spune și alte lucruri interesante, dar în acest caz, nu pot adăuga decât: “Iată cum lucrurile ireconciliabile se reunesc și se combină în viața mea!”
(traducere de Mirela Șova, după un articol original apărut în revista ortodoxă “Vinograd”, 2009)
/image%2F0831336%2F20201229%2Fob_070e4a_sfantul-varlaam-hutinski4.png)
/http%3A%2F%2Fi.ytimg.com%2Fvi%2F8v_m-lbLlSQ%2Fhqdefault.jpg)
/http%3A%2F%2Fi.ytimg.com%2Fvi%2FgScOH-5ejm4%2Fhqdefault.jpg)
/image%2F0831336%2F20180308%2Fob_416268_teodora-din-tesalonic2-1024x781.jpg)