Utrenie - Arhim. Ioanichie Balan
Utrenie
de Arhimandrit Ioanichie Bălan
(vol. Versuri duhovnicești – Speranță de înviere;
poezii care n-au putut fi publicate sub regimul comunist)
Din adâncuri de pustie
Umbra nopții lin coboară
Peste munți, peste câmpie,
Ca o mantie ușoară.
Doarme bradul sus pe stâncă
Obosit de vânturi multe;
Ar mai vrea să cânte încă
Dar nu-i cine să-l asculte.
Tac tălăngile la stâni,
Buciumul asemeni tace.
Toate dorm lângă stăpâni,
Peste tot e numai pace.
Munți – abia se văd în zare,
Valea pare-un fund de lac;
Totul piere-n depărtare,
Codri, ape, toate tac.
Ba și vântul s-a oprit
Undeva pe-un fund de vale,
Ca și cum ar fi trudit
De-o atât de lungă cale...
Dar deodată se pornește
Peste munți un dulce ropot;
Zarea-ntreagă se trezește,
Jos devale plânge-un clopot!
Glasul lui pornește-n zare
Și de stânci ușor se sparge;
Codrii par o-ntinsă mare,
Brazii vârfuri de catarge.
Vântul adormit pe văi
S-a trezit și el acum
Și croindu-și alte căi,
A pornit din nou la drum.
Lângă candeli cu lumină,
Trei bătrâni se roagă-n șoapte;
Ei așteaptă ca să vină
Mirele în miez de noapte.
Ruga lor încet străbate
Peste plaiuri, peste crâng
Și cu ei suspină toate,
Codri, ape, parcă plâng...