Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Si Duhul in chip de porumb a adeverit...

6 Janvier 2012, 16:52pm

Publié par Mirela

787468435_094fa9fb16.jpg

Și Duhul în chip de porumb a adeverit…

 

 Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

Porumbelul este o pasăre blândă și curată. Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel (la Botezul Domnului), pentru că El este Duh de blândețe. De altfel porumbelul ne mai aduce aminte și de o istorie veche. De demult, când potopul a cuprins toată fața pământului și tot neamul omenesc era amenințat cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul și prin ramura de măslin, pe care a adus-o, a binevestit liniștea obștească a lumii. Toate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare.

Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele și oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsă. Îți aduc aminte de istoria aceasta, ca să nu deznădăjduiești. Că și atunci, deși faptele erau de deznădăjduit, totuși Dumnezeu a adus dezlegare și îndreptare; atunci prin pedeapsă; acum însă prin har și dar nespus. De aceea se arată și la botez porumbelul, nu aducând o ramură de măslin, ci arătând pe Cel ce ne eliberează din toate relele și dându-ne bune nădejdi. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea.

(…)

Atunci la botez s-a arătat și porumbelul ca să arate, ca și cum ar fi arătat cu degetul, celor de față și lui Ioan, pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca să afli și tu că vine Duhul și peste tine când te botezi.

(…)

Numai botezul nostru are harul Duhului; al lui Ioan era lipsit de acest har. De aceea cu nimeni altul din cei botezați de Ioan nu s-a întâmplat minunea aceasta, ci numai cu Acela Care a dat botezul nostru, ca să afli pe lângă cele spuse și aceea că nu curăția celui ce boteza, ci puterea Celui botezat a făcut aceasta. Atunci și cerurile s-au deschis și Duhul S-a pogorât. Deschizându-se porțile cele de sus, trimițând de acolo Duhul și chemându-ne în patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea viețuire la noua viețuire. Nu numai că ne cheamă, ci ne dă și cea mai mare vrednicie. Nu ne-a făcut îngeri și arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiți; și astfel ne dă să moștenim cerul.

(din “Omilii la Matei” – Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Commenter cet article