Noi insine putem fi holocaust lui Dumnezeu - pr. James A. Bernstein

6 Septembre 2011, 17:51pm

Publié par Mirela

Noi înșine putem fi holocaust lui Dumnezeu –

părintele James A. Bernstein, Uimit de Hristos

După convertire...

Mărturie

“Călătoria vieții mele și nevoința în focul divin al iubirii lui Dumnezeu m-au ajutat să descopăr faptul că adevăratul evreu este un martir pentru iubire. Iar adevăratul Iudaism este împlinit în Evreul desăvârșit, Iisus Hristos, Rugul aprins și Holocaustul viu suprem” – cu aceste cuvinte își încheie cartea pr. James A. Bernstein, un... uimit de Hristos, după cum o mărturisește chiar prin titlul cărții (Surprised by Christ: My Journey from Judaism to Orthodox Christianity).

Tradusă în mai multe limbi, între care și limba română (Editura Ecclesiast), cartea este mult mai mult decât o autobiografie. Într-o căutare activă a spiritualității, evreul Arnold ajunge la creștinism (întâi la forme protestante ale acestuia, abia la urmă și la Ortodoxie), fiind cucerit, copleșit de chipul Mântuitorului Hristos și de felul cum răzbate Acesta din Evanghelii, din întreaga Scriptură, îndeosebi în Biserica Răsăriteană.

Inițial sceptic în privința ritualului liturgic, atât romano-catolic, cât și ortodox, autorul se lasă convins prin participare efectivă la slujbe și studiu intens al Sfinților Părinți, urmărind firul istoric al desfășurării evenimentelor bisericești, de la Hristos. Apoi el ajunge chiar preot ortodox, propovăduitor al credinței, în 1988, după ce a urmat Seminarul Sfântul Vladimir din Crestwood, New York.

Cartea sa cuprinde atât detalii cu privire la felul de viață dus, pornind ca fiul levitului Isaac, cu magazin de dulciuri în Queens, New York, care trec în plan secund, când autorul vorbește despre analize comparative între Vechiul și Noul Testament, între romano-catolicism și ortodoxie, între protestantism și ortodoxie, între iudaism și ortodoxie.

Fără a dori să convingă pe cineva, prezentând doar propriul mod prin care a ajuns să se convingă de faptul că Ortodoxia a păstrat dreapta învățătură de la Hristos, așa cum a fost transmisă prin Sfinții Apostoli și prin succesiune apostolică până azi, dar convins și de faptul că Ortodoxia a înțeles cel mai bine că Dumnezeu este iubire, dincolo de dreptatea privită în mod legalist (precum în catolicism), părintele subsumează confesiunii sale scrise un adevărat mini-tratat de dogmatică.

Însă... Dincolo de a ne bate cu pumnul în piept cu privire la convertirea unei persoane la Ortodoxie..., să extragem și următoarele din lucrarea sa: “Convertirea noastră la Ortodoxie a fost la început o experiență dulce-amară. Biserica Ortodoxă are un cult extraordinar, o doctrină adevărată, o succesiune apostolică, tot ce am căutat – mai puțin un lucru: membri primitori și devotați. (...) Ne lipsea mult râvna și ospitalitatea prietenilor noștri evangheliști.” Înțelegându-le frustrarea, un preot ortodox le-a confirmat: “Ortodoxia este Biserica cea autentică, dar care are oameni nepotriviți.”

Din fericire, această constatare nu l-a oprit pe autor să continue apropierea de biserica ortodoxă. Trecând peste faptul de a analiza cum sunt ceilalți, el și familia sa au încercat să-și împroprieze ei adevărul Ortodoxiei, pe cât posibil, la măsură maximă, adică după modelul Sfinților. Mai mult, el prezintă evoluția gândirii sale teologice, cu depășirea unor prejudecăți, majoritatea împrumutate din doctrina romano-catolică sau protestantă. “Pe măsură ce mă cufundam în studiul Ortodoxiei, am descoperit un adevăr care a rezolvat o mare problemă de care mă loveam mereu pe când eram protestant. De asemenea, acest adevăr m-a făcut să înțeleg de ce Iudaismul este, în anumite privințe, mai apropiat de Creștinismul Ortodox decât de alte forme de Creștinism. Ortodoxia spune că nu dispoziția luminii sau acțiunea lui Dumnezeu determină dacă lumina necreată luminează sau arde, ci starea, firea și înțelegerea celui ce primește lumina. Ea luminează celui ce o primește cu bucurie. Îl arde pe cel ce i se împotrivește. Acest lucru este adevărat atât pentru această viață, cât și pentru cea viitoare. Această epifanie personală uimitoare m-a afectat profund fiindcă explica modul în care Dumnezeu îl poate iubi pe om necondiționat pentru veșnicie și, totuși, să fie experiat (Dumnezeu) ca sursă de chin și suferință de cei care fug de El.”

Cartea exprimă bucuria autorului, de a fi înțeles, la capătul unei căutări, că poate să depășească complexele unui întreg neam, spre a deveni el însuși o... jertfă vie, un holocaust adus cu totul lui Dumnezeu, citându-l aici pe Mucenicul Shadona Sirianul (sec. VII):

“Să îmbrățișăm focul arzător

Al iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre

Deoarece curăția inimii se naște din apropierea noastră de el.

Numai prin privire neîncetată și atentă

Poate duhul să graviteze către Dumnezeu,

Dar când raza luminoasă

A ochiului simplu din suflet

Este inundată cu acele intense raze de lumină

Care strălucesc asupra noastră de sus,

Atunci focul lui Dumnezeu izbucnește

Într-o puternică văpaie înăuntrul sufletelor noastre.”

(traducere Dragos Dâscă, 2010)

Cartea se citește cu multă plăcere de către publicul intelectual, interesat de răspunsuri concentrate la întrebări existențiale, între capitole autobiografice ale unei persoane care a îndrăznit să-și depășească propria condiție, de dragul lui Hristos.

Spre extrase din cartea “Uimit de Hristos”:

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/08/08/marturia-unui-evreu-convertit-la-ortodoxie-si-devenit-preot-in-america-pr-james-bernstein-uimit-de-hristos-calatoria-mea-de-la-iudaism-la-ortodoxie/

Mirela Șova