Caldicel

26 Janvier 2012, 20:25pm

Publié par Mirela

Raspunsuri

Literatura & Religie

Căldicel

Căldicelul e smochinul neroditor din Evanghelie, care nu are roade când i le cere Hristos, pentru că „nu i-a venit vremea". El nu ştie că oricând e timpul de a face binele. Unul ca acesta, dacă ar avea de făcut o faptă strigătoare la cer, ar face-o, zicând că aşa i s-a cerut. Sau dacă îi cere cineva să-l ajute cu ceva, zice că nu poate. Prietenilor le spune: „te voi ajuta dacă pot, nu oricând". În pilda talanţilor, el e cel care nu şi-a înmulţit talantul.

Căldicelului îi e frică să spună adevărul, mai ales dacă acesta nu coincide cu ce se cere în societate la momentul respectiv. (Nicolae Steinhardt)

"...Principalul este să aducem totul jertfă lui Dumnezeu. Când se săvârșește în noi o asemenea cotitură, întoarcerea noastră este deplină și nu vor fi piedici din nicio parte atât ca noi să ne arătăm desăvârșiți, cât și ca Domnul să ne recunoască astfel. Pasărea care nu este nici legată, nici închisă în colivie, zboară fără împiedicare pe întinderea văzduhului: și cel care s-a dezlegat din toate părțile de împătimirile lumii lucrează slobod, fără împiedicare, pe tărâmul voii lui Dumnezeu. Iar cine lasă în sine vreo împătimire este slobod doar până când se aduce atingere împătimirii respective. Îndată ce Domnul va cere să fie jertfită și aceasta, omul se tulbură, se simte strâmtorat și, asemenea tânărului din Evanghelie, se depărtează de Dumnezeu, deși o face cu mâhnire.

Dacă privim din afară la acel tânăr (Matei 19, 16-22) și la cei asemenea lui, putem zice cu părere de rău: Uite cât s-au ostenit, și degeaba! Dar dacă cercetăm esența lucrurilor, se va arăta că ei nu s-au ostenit aproape deloc. Cea dintâi osteneală este tocmai cea în care dai înapoi. Păcatul, care trăiește în noi – sau, mai bine zis, vrăjmașul, care lucrează prin el – este viclean foarte și se pricepe să se ascundă sub măștile cele mai luminoase... Toți știu că fiecare dintre noi poate avea o mulțime de dispoziții și înclinări reprobabile, însă întotdeauna sunt între ele una sau două dominante, în jurul cărora se grupează toate celelalte. Când se aprinde dorința mântuirii, conștiința cere să dezrădăcinăm tot ce este nedrept, fără să ne cruțăm pe noi înșine și fără să luăm în seamă nicio durere a inimii noastre.

Începe munca lăuntrică.

Cel de bună credință e gata să aducă totul jertfă Domnului, pe când sufletele care șchioapătă de amândouă picioarele și suferă de autocompătimire, deși se leapăde de multele lucruri pe care nu pun preț, păstrează totdeauna în ele ceea ce nutrește cu precădere egoismul lor, și prin aceasta strică totul. Ele cred că au făcut mult, însă în fond n-au făcut nimic; cred că la asemenea fapte ale lor nu contează prea mult că ai o trăsătură a iubirii de păcat sau față de lume, în timp ce pentru ei personal în acest puțin stă totul – tot păcatul și toată lumea.

(...)

...nu ești nici cald, nici rece: te voi vărsa din gura Mea (Apocalipsă 3, 16)

Cain a adus jertfă lui Dumnezeu... iar Dumnezeu n-a băgat-o în seamă. De ce? Pentru că a adus ceea ce nu îi era drag. Avraam este slăvit în întreaga lume ca părinte al credincioșilor, pentru că la cererea Domnului a fost gata să îl jertfească, sau îl și jertfise deja în inima sa, pe fiul său cel iubit, unul-născut, a jertfit ceea ce îi era mai scump decât orice... Asemenea jertfe cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi...

(...)

Propun toate acestea iubirii voastre de înțelepciune, pentru ca, intrând în voi înșivă, să vă judecați singuri și să vă pregătiți să-I aduceți în dar Domnului, Mântuitorului nostru, și să-I aduceți cu fapta, toate iubirile care nu sunt pe placul Lui, să vă revizuiți și să vă îndreptați toate neregularitățile și strâmbătățile inimii, care sub buna regulă exterioară ascunde câteodată scopuri și patimi lumești, ca să vă înfățișați lui Dumnezeu fecioară curată (II Corinteni 11,2), neavând pată sau zbârcitură ori altceva de acest fel (Efeseni 5, 27). Amin!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, din “Știința rugăciunii”)

Commenter cet article