Concurent nr. 11 / Luminita Scotnotis / sectiunea POEZIE LAICA
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE LAICĂ
Concurent nr. 11, Luminiţa Scotnotis
Ultimul vis Demult, copilul nimănui fiind, rătăceam respiraţia cuvintelor, în zei tăcuţi, cu priviri întunecate. Gândeam aproape închinată aşteptând călătorii clandestine c-o metaforă izvorâtă din semne. În şoaptă căutam, numărând stele, şi-apăsat mai călcam peste Ducipal. Îngerul copilăriei mele ridica Dunărea în braţe vrăjind suspinul apelor. Ciorile-şi rispeau nucile în scorbura secretelor în schimbul viermilor din scoarţă. Fugăream aripi de nor în privirea copilului din mine. Acum, fericirea o caut prin trestii ca un greiere beteag de drum, şi cânt neatingerea ei răstignind vise pe steaua unui înger căzut rob disperării. |
Luminiţa Scotnotis (Tema "Hibrid") |
Aproape tăcut Se ivea doar urma suflului greu cât un veac năruit. Petalele crinilor albi se scuturau amintind de nopţi înstelate. Le aduna din priviri împletindu-le-n ramă căruntă când o singură stea s-a ascuns tremurând lângă el. Pe muchia celui mai aspru destin a păşit atingând cărările cerului c-un deget pe-un capăt iar altul pe-albastru, şi alb s-a făcut sacrificiul lui Digit. Acolo, undeva, peste stele, de mână cu ultimul vis îşi deapănă somnul fără de drum, sau gând, visător prin gol de alb... |
Luminiţa Scotnotis (Tema "Hibrid") |
Drama marelui prisos Aparţin unui regret găzduit de somn potent, Însă nimeni nu-mi dă piept şi alerg un vis absent. Rotunjind şovăitor, descleştându-mi gura-nchisă, Mă opresc un ceas din zbor, chip pictat de-o mână-ntinsă. Sunt ecou pierdut şi trupu-mi se resfiră-ntr-o baladă, Iar din ochii mei căprui curg reproşuri în cascadă. De-argint fire-mi curg credinţă peste-o stea din "Carul Mare" Milă-mi e să-mi cert fiinţa pentru-acestă încercare. Definit nedrept regret, găzduit de stări de chin, M-au lăsat să fiu, ce-i drept, ca un cenzurat destin. Sub icoana-nmugurită de-o sacră regenerare, Răsăritu-mi cere mită, asfinţitu-mi dă o zare. Mi-amintesc o vreme-n care, spuneam visului să tacă, Acum nu mai am răbdare nici să-adorm prin gând să-mi treacă. N-am ştiut nici eu, stupoare, cum mă-ndepărtam de floare, Când mi se-arătau banale, atingeri, stări saline in uitare. |
Luminiţa Scotnotis (Tema "Hibrid") |
Commenter cet article
G
P
L
C
E