Miruri ale femeilor de azi - o cugetare, o poezie...
Miruri ale femeilor de azi
La Duminica Femeilor Mironosiţe ne gândim care ar fi astăzi „aromele" cu care noi, femeile de azi, ne-am putea îndrepta spre Domnul nostru Iisus Hristos, ca El să ne bucure cu
Arătarea Sa înviat.
Într-un cuvânt al părintelui Sofian, pe care l-am citit, fiind afişat astăzi, la biserica părintelui duhovnic, am aflat acestea: copilele pot aduce „mirul" curăţiei, fecioriei şi ascultării de
părinţi. Tinerele, „mirul" râvnei lor spre cele sfinte; soţiile şi mamele, „mirul" naşterii şi creşterii pruncilor lor în credinţa cea adevărată; vârstnicele, „mirul" rugăciunii lor, al
lacrimilor şi al răbdării.
Cu bucurie am citit acestea, aflând că şi astăzi putem fi mironosiţe. Desigur, mirul rugăciunii poate fi adus la orice vârstă, ca şi al râvnei, curăţiei... Frumos este că femeia are menirea de a
fi mironosiţă, de a înmiresma „aerul" acestei vieţi, prin ea însăşi şi prin lucrarea ei. Răsplata e măreaţă: întâlnirea cu Hristos cel Înviat, care dăruieşte bucurie veşnică - ce nu e alta decât
a fi pururi împreună cu El, cu Maica Sa, cu Sfinţii şi Îngerii.
Dă, Doamne, ca să se înmulţească numărul mironosiţelor şi astăzi, de toate vârstele, care cu dor de Tine să vină, aducând Ţie mir sfinţenia vieţii lor!
Miresmele nespuse de lacrimi şi tăcere,
Suspinuri ce-s ascunse, fără de mângâiere,
Şoptiri de rugăciune, cu trupul frânt - şi suflet
Înfrânt, înspre Icoană... Dau lumii azi răsuflet.
Măicuţe care-şi poartă copii spre-mpărtăşire,
Răbdare-n miez de noapte, surâs în miezul zilei,
Priviri neobosite de duioşie caldă,
Femeile din lume şi astăzi le mai poartă.
Ce vifor le rezistă, smerenia de-i vie?
Par slabe şi plăpânde, lujeri de păpădie,
Dar tremurând, îşi cheamă mereu Ocrotitorul,
Care să le ajute - El e Mântuitorul.
Şi luminiţe-n casă, chiar ele-s căndeluţe,
Frumoase, iubitoare, cu inimi de măicuţe,
Abia-ndrăznesc privirea să-şi urce la Cea care
E Maică însăşi Vieţii, De-a pururea Fecioară.
Ne-nvaţă, Doamne Sfinte, ca mirul să-Ţi aducem,
Şi-n cupa vieţii noastre, mai mult nectar să strângem;
Să nu oprim vreodată lumina-n pâlpâire,
Ci doar mai mult, să creştem, să creştem în iubire!
Autor: Prof. Religie Mirela Șova