Oare avem voie sa citim din Biblie ... la pagina 666?

5 Avril 2009, 12:32pm

Publié par Mirela

Oare avem voie să citim din Biblie... la pagina 666?

În zilele noastre, numărul 666 chiar pare să ne dea bătăi de cap. Fiind considerat „numărul fiarei" ca atare sau interpretat în multe feluri (pornind de la versetul 18 din capitolul XIII al Apocalipsei: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase."), ca şi cum mulţi dintre noi am avea priceperea cerută, 666 ne sperie prin simpla lui apariţie întâmplătoare, pe acte, pe pagini etc.

Şi totuşi... dacă acest număr în sine ar fi rău (lucru absurd, de altfel), atunci el ar trebui evitat sistematic, de toată lumea, putând - „provoca" rău prin vederea lui, prin folosirea lui.

Ei, atunci, dacă citind din Sfânta Scriptură ajungem la pagina 666 - adică o pagină din Vechiul Testament, înseamnă că nu o mai citim? Sau că pagina în sine are ceva rău?

În Biblia sau Sfânta Scriptură apărută cu aprobarea Sfântului Sinod în 1988, la pagina 666 în Biblie se află mai multe versete din Cartea Ecclesiastul a lui Solomon, regele cel înţelept, dintre care iată câteva:

„Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti. Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îmbrăţişare. Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci. Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.

Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi? Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume. Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu de la început până la sfârşit." (Ecclesiastul, capitolul 3, versetele 4- 11)

Nimic... rău în toate acestea, bineînţeles.

Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale. Păi voi gândiţi că o să fie o pecete cu cifrele 666? Prostii! La Apocalipsă, dacă ceri tu 666, eu îţi cer ţie „jivină gândită" şi „cal galben" şi „cal roib" şi „cal negru" şi „cetatea care naşte". Cetatea se face femeie şi naşte.

Ia să-mi spui tu mie ce-s acelea? Cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, cele şapte trâmbiţe, ce-s acelea? Păi spune, măi! (din „Ne vorbeşte părintele Cleopa" - vol. 3)

Iar părintele Cleopa avea... următoarea părere despre sine:

„Ştiţi voi cum sunt eu? Ca un pom care are numai frunze, pe care l-a blestemat Mântuitorul, că nu a găsit roadă în el. Aşa sunt eu. Numai vorbe am, dar fapte bune n-am.

- Ştie Dumnezeu roadele, Părinte Cleopa.

- Măi, să fugi de aicea! Eu sunt un om sec, măi. Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul? „Precum este cel ce zugrăveşte apa pe pereţi şi poate să moară de sete lângă apa aceea, aşa este cuvântul care nu lucrează." Aşa-i la mine; eu mor de foame. Îţi spun ţie şi nu fac nimic. Auzi ce spune? Altul este cuvântul cel din lucrare şi altul este cuvântul cel frumos. Cuvântul cel frumos este amanet al ruşinii. De ce? Fiindcă ruşinează ştiinţa celui ce vorbeşte. „Ei, spune, măi! Ce vorbeşti tu şi ce faci tu? Iar cuvântul din lucrare, adică cel ce vorbeşte cu viaţa, cu faptele, este cămara nădejdii. Mângâie pe om cu nădejdea: „Da, vorbeşti, dar faci şi tu."

Şi iată tu vii la mine, ca la o vacă stearpă, care am numai vorbe şi fapte n-am! Cine te-a adus pe tine aici?

- Dumnezeu, ca să duc cuvântul şi la alţii.

- Măi, Hristos a zis aşa: „Nu cel ce va învăţa este mare". Dar care? Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia Cerurilor. A pus lucrarea faptelor bune înainte. Acela-i fericit, care tace şi face. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Cuvântul şi strigând, supără pe alţii şi viaţa şi tăcând, foloseşte." Iar Sfântul Isidor Pelusiotul, marele dascăl care a scris mai multe mii de epistole Bisericii lui Hristos, dascălul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al atâtor sfinţi părinţi din pustie, zice: Când se unesc la om două, cuvântul şi fapta, fac pe om icoana a toată filosofia.

Dar la mine numai vorbă goală ai să găseşti, şi tu duci vorba goală cu aparatul acela pe la lume. Dar n-are nicio putere cuvântul meu, că nu-i însoţit de lucrare, de viaţă, de trăire.

- Eu aş fi mulţumit să fac măcar una la o mie din câte am auzit de la Sfinţia Voastră.

- Alta-i să auzi şi alta-i să faci. Vorbesc şi nu fac. Auzi ce spun Sfinţii Părinţi: să taci tu, să vorbească faptele tale. Să vadă oamenii ce faci, nu ce vorbeşti. Şi iarăşi spune Sfântul Isaac: „Mustră şi ceartă, prin puterea lucrării, nu prin multa vorbire" Tu vrei să vorbesc mereu aici degeaba! Dar nu mă întrebi: „Părinte, dar de ce dormi toată noaptea? De ce mănânci totdeauna şi n-ai paza minţii şi n-ai rugăciune şi n-ai lacrimi, nici zdrobirea inimii? Nu mă întrebi de trezvia atenţiei, nu mă întrebi nici de lucrarea cea dinăuntru! Tu numai spui: Vorbeşte, părinte, la aparat!

Mânca-v-ar Raiul! Dar dacă oi muri eu, o să mă pomeniţi la rugăciuni?

- Daaaa!"

(din „Ne vorbeşte Părintele Cleopa", vol. 3)

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article