Postul Mare - Treapta XXVII - Razboi intru... necuvant

30 Mars 2009, 08:10am

Publié par Mirela

Postul Mare - Treapta XXVII -
Război întru... necuvânt

„Grăirea de rău este punctul urii, o boală subțire, o lipitoare grasă, ascunsă şi uitată care suge şi prăpădeşte sângele iubirii, este făţărnicia dragostei, întinăciunea inimii, sarcină care împovărează conştiinţa, pierdere a curăției.

Precum sunt tinerele fete care săvârşesc răul fără să roşească şi sunt altele care comit fapte mult mai grave întru ascuns şi cu mai multă ruşine, tot astfel se poate vedea petrecându-se acelaşi lucru şi cu patimile care ating bunul nume al omului.

Tinerele cele multe şi înşelătoare sunt: făţărnicia, răutatea, întristarea, ţinerea de minte a răului, clevetirea pe care o naşte inima întinată; acestea vor să pară că învaţă unele, dar în fond privesc spre altele.

Am auzit pe unii care cleveteau şi am rămas uimit, căci aceşti lucrători ai răutăţii se apărau răspunzând că fac aceasta din dragoste şi din purtare de grijă faţă de cel pe care-l cleveteau. Iar eu le-am zis să termine cu o astfel de dragoste, dacă voiesc să nu dea impresia că socotesc drept mincinos pe Cel ce a zis: Voi pierde pe acela care-şi cleveteşte în ascuns vecinul său. (Psalmul 100, 5) Dacă spui că îl iubeşti, roagă-te în taină pentru dânsul, nu-l lua însă în bătaie de joc. Făcând aşa, vei putea bineplăcea Domnului. (...)

Nu te sfii de cel ce-şi vorbeşte de rău aproapele înaintea ta, ci dimpotrivă spune-i: Conteneşte, frate; cum aş putea condamna pe acesta, eu care în fiecare zi încă şi mai grele păcate săvârşesc? Astfel săvârşeşti un bine dublu printr-un singur medicament, căci te vindeci şi pe tine însuți şi pe aproapele tău. Una din căile cele mai scurte care ne duce spre iertarea păcatelor este aceea de a nu judeca niciodată, după cuvântul Scripturii: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. (Matei 7, 1)"

(Sfântul Ioan Scărarul, „Scara Raiului", Cuvântul X: Despre grăirea de rău)

Neplânsele cuvinte ce se aruncă-n lume

Ard holde neculese din lanul sufletesc

Cu aspre necuvinte creştini se războiesc

„Dulceaţă" li-i ocara, batjocura să-ngâne...

Nectarul rugăciunii rămâne necules,

Lăsat pe-un altădată ce nu se mai întâmplă,

Zăgazul uscăciunii mai, mai că stă să rupă,

Din cavernoase inimi nimicuri se ivesc.

Iar dragostea rămâne liman copilăriei,

Ce-şi spune rugăciunea într-un elan curat,

Se-nchină degeţele cum mama le-a-nvăţat,