Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Un marturisitor - Olivier Clement

Un mărturisitor - Olivier Clement



 

În data de 15 ianuarie 2009 a trecut la cele veşnice teologul Olivier Clément, în vârstă de 87 de ani, cunoscut şi la noi prin mai multe traduceri ale unor scrieri ale sale. În comunicatul dat cu acest prilej, Sinodul Episcopilor Franţei (AEOF) a menţionat că acesta a fost un mărturisitor al Ortodoxiei nu numai pentru Franţa, ci pentru întreaga lume.

 

In memoriam, câteva cuvinte reprezentative ale sale extrase din cartea „Rugăciunea lui Iisus" (publicată la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997)

 

„Metanoia este revoluţia copernicană care face ca, de acum înainte, lumea să nu se mai învârtă în jurul eului meu şi al neantului, ci în jurul Dumnezeului - Iubire, Dumnezeului întrupat, Care-mi cere şi-mi îngăduie să-mi iubesc aproapele ca pe mine însumi. Metanoia mă face să devin conştient de ramificaţiile neantului, atât în propria mea viaţă, cât şi în întreaga istorie a omenirii. Nu este vorba de o culpabilizare morbidă în jurul unei concepţii fariseice a păcatului, ci de o conştientizare a acestei stări de separaţie, de viaţă moartă, de excrescenţă a neantului, stare în care suntem cu adevărat vinovaţi pentru toţi şi pentru toate. Atunci înţeleg ce-au însemnat, în urmările lor mult timp nebănuite, adevăratele mele păcate.

(...)

Aducerea aminte de moarte nu este o aducere aminte de moartea biologică în sine (căci şi aceasta este o milostivire a lui Dumnezeu), ci de starea spirituală pe care moartea biologică o simbolizează şi o pecetluieşte (şi căreia îi pune, deopotrivă, capăt). A-ţi aduce aminte de moarte înseamnă a descoperi că încă de pe acum te afli în moarte, că existenţa noastră este o viaţă moartă (expresia îi aparţine Sfântului Grigorie de Nyssa), având o dimensiune infernală. (...)

Căutările epocii noastre scormonesc în neant şi descoperă doar neantul. În timp ce aducerea aminte ascetică de moarte nu numai că-I face loc lui Dumnezeu, dar se şi preschimbă în aducere aminte de înviere."

 

Iar din adânca tâlcuire a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, a aceluiaşi, din aceeaşi sursă citată, spicuim:


„Și totul culminează cu dragostea, care constituie opusul iubirii de stăpânire. Cel care iubeşte îşi dă viaţa pentru prietenii săi, nu caută stăpânirea, ci slujirea. Golindu-se pe sine pentru a-I face loc lui Dumnezeu, este deschis către celălalt, întâmpină fără să judece, deosebeşte persoana de dincolo de personaje, pe care le exorcizează în tăcere, face să strălucească viaţa adevărată.

Aşa, Doamne, dăruieşte-mi ca să văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. 

Ultima cerere, care încheie rugăciunea cu o binecuvântare, reaminteşte condiţiile dragostei: a-şi vedea greşelile şi a nu osândi. A-şi vedea greşelile deschide calea celui dintâi îndemn al Evangheliei: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Omul îşi dă seama de izolarea şi de orgoliul său. Se deschide către bucuria Împărăţiei; de acum înainte, nu mai are alt spaţiu pentru a exista decât milostivirea lui Dumnezeu. A-ţi vedea păcatele e mai mare decât a învia morţii, spun Părinţii. A-ţi vedea păcatele înseamnă cu adevărat a intra în învierea morţilor. Şi astfel, devii cel care este în stare să-l primească pe celălalt ca pe un frate, fără să-l judece. Îi datorezi totul lui Dumnezeu, celălalt nu-ți datorează nimic: totul este har, el este fratele tău, nu judeci tu, ci te supui judecăţii, iar crucea este judecata judecăţii. (Moartea lui Hristos pe cruce este judecata judecăţii - Sfântul Maxim Mărturisitorul) şi Domnul este binecuvântat în vecii vecilor."

 

Veşnica pomenire!


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article