Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Blog Mirela Șova

Concurrent no. 23 - Elena F.

DORURI LA RĂSARIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 23 / Concurrent no. 23


Bună ziua!

Sunt o pasionată de poezie. Am aflat despre concursul dumneavoastră de la naşa mea şi mi-a trecut prin minte ideea de a concura. Îmi place de asemenea şi arta fotografică şi muzica bună.

Vă doresc mult succes!


Elena

 

 

Competiţie

 

El mă privea cum lucram

Şi spunea că ar fi bine

dacă s-ar face un concurs

căci altfel n-ar avea imbold -

eu - ezitând puţin, spun:

                             de acord.

 

Numărul de spire era egal la fiecare

eu însă - am pierdut startul - la plecare

El s-a prefăcut că stă, dar lucra

eu, m-am prefăcut că lucrez - dar visam.

Aşa, am pierdut prima competiţie

Fiindcă n-am pus nicio condiţie.

 



De azi

 

Destinul meu, arc încordat...

cu care trag în propria-mi viaţă.

 

De azi, nu mai trăiesc în umbra nimănui

doar în propria-mi umbră,

de azi nu mai vâslesc prin mări învolburate

şi nici din întâmplare

nu-mi voi ancora amintirea

la ţărmul vreunei mări pustii.

 



Ofrandă

 

Prolific - semizeu Pământ

mi-a-ncredinţat într-o zi

harul de a-l zămisli

încă o dată - aşa

din simplă curiozitate.

Umilă i-am primit ofranda

metamorfozând-o subtil

într-o mică zeitate

cu profil egiptean.

 



Toamna prin Parcul Unirii

 

Te blestem - toamnă - poem

cu încă un vers alb agăţat

de trompa unui elefant acrobat

cu încă o lacrimă de copac

căzută întâmplător (?) pe buzele unei statui

                        din Parcul Unirii

cu încă o nălucă zvăpăiată

cu surâs şăgalnic de fată

sau cu fraza neterminată

atârnată de pomul dezbrăcat de mantie

cu încă un suspin de Fecioară

sau cu umilinţa nou-născutului.

 



Doar teiul

 

Încă din zori

te joci cu nervii mei

Tu, Cronos, adâncit

în penumbre verzi.

 

Într-un tablou confuz -

casa copilăriei - luminează

în valea însingurării.

 

Nu mai aşteaptă nimeni în prag

cu ochi obosiţi de nelinişti...

doar teiul de peste drum

îmi face o scurtă reverenţă,

grăbită precum gândul meu

de pământean al iluziei.


Elena Făgădar 
 

 

Enya - The Memory of Trees




     ELENA F.


Răspunsul Admin. către Elena F.:


Iubind uimirea amintirii
Și neuitând - dară desprinși,
Totuși, desprinși, crescând...


 

 

Organizator:
Prof. Religie Mirela Șova

Retour à l'accueil

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

un poet 22/12/2008 15:09

4 puncte

morarasu oana 22/12/2008 14:51

acord concurentei nr 23, elena- 6 puncte

Enache rodion_Andrei 22/12/2008 14:38

acord concurentei nr 23,elena-6 puncte

Dura Noria-Ileana 22/12/2008 14:25

Acord doamnei elena, concurentul nr. 23- 6 puncte