Concurrent no. 14 - Adhelia

8 Novembre 2008, 18:01pm

Publié par Mirela

DORURI LA RĂSARIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 14 / Concurrent no. 14

Salutare,
am pregatit si eu cateva poezii pentru concurs (Adhelia Erasmus, România).

„Vino fara sfarsit...in scoici pentru mii de ani inainte sa ne-ascundem...voi fi vei fi vom fi cea mai suava secunda a timpului dintotdeauna"

Take care

„Când vei pleca voi scri deces

În colţ de cer neşters...

În piept am vânt suflet delir

În pumnii mei venin."

(M. Bostan)

69.

Triburi de gânduri se năpustesc peste pleoape

sunt ore când nu exist sunt ore când mă

desprind ca o petală de tot ce-i mai rece decât

genele norilor decât foşnetul neinspirabil cu

efect de cocaină ce mută paşii în plimbare or

fâlfâie din ei cu nevroză să nu ispitească

zmeii sălbatici din visele altora sigilatele

regrete le-am trimis viermilor din antichitate.

88.

Sunt primăvara sunt sperietoarea omului de

zăpadă îi simt ghearele cu ghearele şi colţii cu

cariile suflând în păpădiile târzii ca-n lumânare

sunt mâinile din care mi-am făcut aripi şi-am

învăţat să zbor cuvintele tale?

s-au lipit de aburi pe obraz că-năuntru

nu mai tulbură nimic nepăsarea

62.

Azi poţi vedea-n toate celulele mele întunecimea

norilor cum ning peste cărări reci stoluri plumburii

simt mâinele-mi cad simt mă îneacă

ploile cuvintele-mi sugrumă scrisorile te-ascunzi

în vifor meteoric când peste zări s-aruncă bruma

până-n noapte s-ar putea să-mi pierzi urma...

05.

Cerbi singuratici zâmbesc ninsorilor polare

scrisori din trupul păsărilor ne-nvăluie în fulgi

lucrurile încep departe foarte departe de tine

acolo ajunge doar mersul desculţ al oamenilor singuri

fiecare zi se apropie de tăcere fiecare vis al meu

se repetă-n intervale sinodice

ai grijă

niciodată

florile nu cresc pe drumuri nordice

peisaj urban

umbre grele se-ntind în desfacerea aripilor

peste oraşul gol cadavrele străzilor

lumânări şi felinare

insomniile bat în fereastra brumuită

împart încremenite frunze

îngânându-le ceaţa metalică

perna diafană şi paşii le îngrămădesc

în cutia cu cărăbuşi şi amintiri cu

lupi albi

alei lungi şi oarbe vor fi apte de cădere?

trenul cu îndrăgostiţi înăuntru

întinde drumul de fier ca un bolovan

filosofal care ne strânge ne face mai

mici şi ne aruncă în blocurile ce

pasc în zăpadă

timpul nu paşte din cochilii cu febră

şi pânze de corăbii

întunericul ne dilată pupilele să tragem

carul mic cu păsări albastre

molii

de-atâtea molii s-au uscat străzile luna plânge

din ce în ce mai clar mai ales noaptea

prin venele noastre curg pulsaţii incurabile tăcerile

din urmă îşi fac cuibar în frunzele bolnave în

strigătul care te cheamă în paşii mei de aripi

întunecate

fiindcă doar fluturii cunosc lumina vreau să fiu

fluture un felinar să-mi sărute zborul muribund

ultima încercare de a exista în umbra cerului orb

lucrurile mărunte nu pot măsura oboseala marelui

drum când mâinile lui cer sufletul meu eu cu doar

privirile tale

nimic nu îmi pare mai frumos decât zâmbetul

tău naiv ce-mi cade în braţe risipit de vânt

am degete multe dar nu mi-ar ajunge să-ţi scriu

numele pe geamul aburit poate zidul acesta se

va sparge poate păsările vor sta în locul lui

poate somnul meu de fluture îţi va dezlega irişii

aruncând un curcubeu peste pământ

atât de singură norii mă lasă că nici genele nu le

mai simt...

lună plină

în fiecare lună vezi profilul unui lup

în fiecare lup vezi diamant de lună

de fiecare dată altă lună s-agaţă de cornee

toată viaţa asta aiurită troienele cosmice îi strâng

în braţe

îi strîng de gât

iar sunetul metalic al cheilor topit în buzunarele

tale spune

cândva veţi fi şi voi dependenţi de cornee

noaptea în febră lupii urlă o melopee

va da omătul şi pe-aici

şi-or strânge-n dinţi şi blana şi ochii de cristale

şi ameţit de aurorile polare dansa-vor valsul

soldaţilor de plumb

inspiră-n ceaţă luna capul unui lup

se adunau în haite şi se-nnodau în vânt

lupi albi lupi negri urlând la lună plâng

nevroze-n iarna

iar ninsori ascunse-n pene geamul ţi-l deschid sălbatic

cu crăiese-ale zăpezii ce au spart oglinzi dramatic

într-un plic în coama iernii am să-ţi dau priviri minore

luna-i oarbă când pe ceru-i scânteie o auroră

în mâini ţin aripi de himeră oceanele-mi aruncă talpa

pe brazdele multicolore cu nori îndrăgostiţi de vată

am părul răsfirat prin ceaţa răscrucilor, şi-n felinare

am să-ţi răpun tăcerea scurtă c-o lungă nepăsare

ce-i taurul când carul mare şi-aruncă roţile frenetic

pe-al meu tablou pictat cu plânsul hazliu al frigului icteric

păianjeni ţes ecliptica prin colţuri reci, stupefiante

ca moliile, prada lor, să nu se simtă dezolate

o, dormi în praful lumii, citeşte-n vise epitafuri

ascultă trepdaţii false de cortex antrenat în teatru

ispita-mi cere-un alt destin, c-a fulgilor în miezul iernii

şi las să fie orice-ar fi, las florile s-aline nervii

iar ninsori ascunse-n pene geamul ţi-l deschid sălbatic

cu crăiese-ale zăpezii ce au spart oglinzi dramatic

într-un plic în coama iernii am să-ţi dau bizare poze

luna-i totul când pe cerul, toate suferă-n nevroze...

ADHELIA

Răspunsul Admin. către Adhelia:

Crăiasa Zăpezii cu dor de primăvară
plânge
într-un necunoscut lan de secară
știe
că el e ascuns de norul din seară
se aude plânsu-i pe-afară în frig și doare

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova