Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Concurrent no. 6 - Synthia

DORURI LA RĂSĂRIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 6 / Concurrent no. 6


"Ideea de concurs mi s-a parut mereu excelenta de aceea va trimit cateva... o micuta parte din creatia mea... Synthia Albulescu." ( România)


Cătălina

 

Cătăline, Cătălin,

prin clepsidre curge vin

şi-ţi dau să-mi sorbi din condur

urma pasului sperjur,

mi-aşez sângele coroană

lutului ce-ţi curge-n rană,

cerului ce mă reneagă,

umbra de-a ta de-mi dezleagă

carnea-ntr-a ta de mi-o-ngroapă...

Apa morţilor îmi sapă

Calea Lactee-n femur

şi cearcănele-n azur,

când prin vis mi se arată

gura nemaisărutată,

lacrima fără prihană,

faţa nemaipământeană...

Pajule drag, Cătăline,

s-a îmbolnăvit de tine

plânsul meu nătâng...

Mă doare un ochi

sub pleoape străine,

dar sorb cu celălalt, teafăr,

pahare după pahare,

luceafăr după luceafăr !  

                                                               


  

 

 

Trandafiri în asfinţit

 

Mai stai cu mine

o sută de ani,

doar o sută

şi atât

sau mai bine

mai stai o viaţă,

numai o viaţă,

iar când

se apropie noaptea,

învaţă să arunci

trandafiri pe fereastră

înainte de fiecare asfinţit,

căci o floare

moare o singură dată,

dar eu

am murit

de sute de ori

în sute de vieţi!



Jurnal

 

                                           

Luni a fost ziua curcubeului

Şi l-am sărbătorit la palatul de-amurg.

Doamnele Zori, decoltate,

Împrăştiau parfum de Cale Lactee

Şi surâdeau purpuriu-cochet

Soarelui sosit din îndepărtatu-i burg.

El a urat tuturor lumină

Şi sărbătoritului mult, mult verde şi violet.

 

                                           

Marţi...Marţi am să mă duc la piaţă.

Am de cumpărat puţină Uitare,

Două pungi de Tăcere

Şi pentru desert...Priviri.

(Ce cozi interminabile la Aşteptare,

La Vise şi la Amintiri!)

Va trebui să plec foarte de dimineaţă.

 

                                           

În fiecare miercuri-zi de post şi rugăciuni-

Aceeaşi fată blondă

Întinde mâini mizere

Cerşind din poartă-n poartă

Viaţă pentru o soră ori pentru o bunică.

Eu scot din unghere

Icoane de tristeţe

Şi mă rog, patetică,

Să uit că nu cred în minuni.

 

                                            

Am să vin odată...

Vineri...sau chiar joi,

Să las la fereastra ta

Timpanele-n care se scutură şoapte,

Pletele ciopârţite de ploi,

O geană-ncărcată de noapte

- Fără lună, doar c-o singură stea -

Şi fruntea mea veşnic plecată.

 

                                           

Sâmbătă merg la vânătoare:

Am să prind atâtea clipe

Şi  poveşti pentru copii,

Voi ucide plictiseli,

-Să le frig inima neagră

Pe cei mai negri tăciuni-

Voi însângera minciuni,

Prin crânguri albe de spaimă

                                 Şi atâtea nostalgii,

Încât tolba mea de gânduri

Va fi neîncăpătoare.

                       
               

Duminica e totdeauna foarte plăcut să mori.

De obicei spăl telefonul de cuvinte,

 (Pe care le încui în şifonier,)

Îngrop buzele la răcoare, în pământ,

De glezne nu-mi pasă, le-arunc în cuier

Iar nările le agăţ sub fereastră la vânt

Şi trag peste mine sufletul, plapumă caldă,

să mă înveselesc.

                                            

Luni înviez din nou şi mă grăbesc

Să merg în vizită pe la Doamnele Zori.

       

 

 

Addenda la Castelul lui Kafka
 
Şi pentru că se făcuse târziu,
timpul intra pe o ureche
şi pe cealaltă ieşea...
oamenii se năşteau din argint viu,
exilau sufletul în câte o stea
moştenită din tată în fiu,
uitau fericirea la masa de seară,
la prânz o treceau la obiecte pierdute,
mai bătrâni c-o întrebare,
mai pustii cu o vară,
bolnavi de tăceri şi de soare
de vino şi du-te,
de dacă şi vrut pe nevrute,
nu mai ştiau nici să se sărute
şi visele se umpleau de praf in sertare...
 
Şi pentru că se făcuse târziu
părinţii plecau să moară departe...
dimineaţa irisul lor înflorea peste câmpuri
şi mai găseai nopţile mamei, pe brânci,
în începutul unui gest de-a se retrage-n fiu,
şi mai treceau toţi orbii lumii în convoi,
împleticindu-se-n marea beţie
de a ajunge la castelul din mândra şi amara-mpărăţie
ce-şi mută-n fiecare zi câte puţin hotarul
departe, mai departe-n noi...

 

 


Răspunsul Admin. (Mirela) pentru Synthia - în afara concursului -

Prințesă-n stea închisă pe-un răsărit de noapte,
De raza cea promisă, ce gând mi te desparte?




"L'idée d'un concours, j'y pense toujours d'excellence, c'est pourquoi je vous envoie quelques... une petite partie de ma création ... Synthia Albulescu." (Roumanie)




Catalina

 

Catalin, Catalin,

de sabliers coule vin

et j'te donne à boire de mon escarpin

l'empreinte du pied parjure,

je pose le sang comme couronne

à la glaise qui coule dans ta plaie,

au ciel qui me renie,

pour délier mon ombre de vous

pour ensevelir ma viande en votre...

L'eau des morts grave sur moi

La Voie Lactée dans le fémur

Et les cernes en azur,

Quand je vois comme en rêve

la bouche sans embrassade,

le pleur innocent,

la figure fantastique...

Mon cher page, Catalin,

il est tombé malade de vous

mes pleurs maladroits...

Un oeil me fait souffrir

Sous des paupières étrangers,

Mais je sirote avec l'autre, sain et sauf,

verres après verres,

Hypérion après Hypérion!

 

 

 

Roses en couchant

Reste avec moi
une centaine d'années,
seul un cent
et ainsi
ou mieux
séjour d'une vie,
seulement une vie
et quand
la nuit vient,
apprendre à jeter
des roses sur la fenêtre
avant chaque coucher de soleil,
car une fleur
meurt une fois,
mais je
je suis morte
des centaines de fois
dans des centaines de vies!

 

Journal

 

Lundi était la journée arc-en-ciel
Et nous avons célébré au palais du crépuscule.
Les Dames Aurore, décolletées 
Dégagent des parfums de la Voie Lactée
Tout en souriant pourpré - coquet

Au Soleil arrivé de son bourg éloigné.

Il souhaite à tous lumière

Et au fêté beaucoup, beaucoup de violet et de vert.


 

Mardi... Mardi je vais aller au marché.

J'ai pour acheter un peu d'Oubli,

Deux sacs de Silence

Et pour le dessert... Regards.

(Que des queues interminables en attente,

Pour Rêves et Souvenirs!)

On doit aller le matin même.


 

Tous les mercredis, une journée de prière et de jeûne -

La même jeune fille blonde

Elle tend ses mains misérables

Elle mendie chez les portes

Pour la vie d'une soeur ou d'une grand-mère.

Je tire des encoignures

Icônes de tristesse

Et je prie, pathétique,

Pour oublier que je ne crois pas aux miracles.


 

Je viendrai jadis...

Vendredi... ou jeudi,

Pour laisser à ta fenêtre

Les tympans où il secoue des murmures,

Les cheveux mutilés de la pluie,

Un cil plein de nuit

- Pas de lune, seulement une étoile -

Ma tête éternellement pliée.


 

Samedi aller à la chasse:

J'attraperai tant d'instants

Et des histoires pour les enfants,

Je vais tuer des ennuis,

- Griller leurs coeurs noirs

Sur les plus noirs tisons -

Je vais saigner mensonges,

Dans les bocages blancs de peur

Et tant de nostalgies,

Que mon sac de pensées

Sera tout petit.


 

Le dimanche est toujours agréable à mourir.

J'ai l'habitude de laver le téléphone, effacer les mots,

(et je les verouille en armoire),

Je mets mes lèvres dans la terre, pour refroidir,

Pour les chevilles je ne prends pas soin, je les rejette dans la patère

Et les narines accrocher au-dessous de la fenêtre, en vent

Et j'tire l'âme comme couverture chaude,

Pour m'égayer.

 

Lundi je me soulève, encore une fois, pressée

Pour aller visiter les Dames Aurore.

 

 

 

Addenda au Château de Kafka

 

Et parce qu'il était en retard,
le temps entrait par une oreille
en sortant par l'autre...
les hommes venaient au monde par vif argent,
ils exilaient leurs âmes dans une étoile
héritée de père en fils,
en oubliant au dîner leur bonheur,
pour le déjeuner ils le passaient comme objets perdus,
vieillis d'une question,
ravagés d'une été,
malades de silence et de soleil
de venir et aller,
de si et de vouloir non-vouloir,
ils ne savaient ni se baiser
et les rêves suintaient à la poussière dans les tiroirs ...
 
Et parce qu'il était en retard
les parents s'en allaient mourir loin...
le matin leur iris fleurissait sur les champs
et on trouvait les nuits avec la mère, sur les mains,
dans le début d'un geste à la retraite en fils,
et tous les aveugles du monde passaient en cortège,
en chancelant à la grande ivresse
pour arriver au château du royaume fier et amer
qui surpasse ses limites peu à peu chaque jour
loin, plus loin dans nous-mêmes...


Réponse Admin. (Mirela) pour Syntia:

 

Princesse fermée dans l'étoile sur un lever de la nuit,

Du rayon promis, quelle pensée te désunie? 



        SYNTHIA



   

 

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova 

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

un poet 22/12/2008 15:12

9 puncte