Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

De la parintele DUMITRU STANILOAE

... ... ... Iisus Hristos sau restaurarea omului, 1943
Teologia Dogmatică ortodoxă pentru Institutele Teologice, 3 vol., 1978
Teologia Morală Ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. III. Spiritualitatea ortodoxă, 1981
Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă,
1986
Chipul nemuritor al lui Dumnezeu,
1987
Reflexii despre spiritualitatea poporului român, 1992
Şapte dimineţi cu Părintele Stăniloae (Convorbiri - Sorin Dumitrescu), 1992
Sfânta Treime sau la început a fost iubirea,
1993
Comentariu la Evanghelia după loan,
1993
Iisus Hristos lumina lumii,
1993
Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, 1993 ... ... ...

 


De la Părintele Profesor Doctor
DUMITRU STĂNILOAE
1903-1993 (4 octombrie)

 

"Chiar dacă există și un urcuș individual al credincioșilor spre Dumnezeu prin curățirea de patimi, prin dobândirea virtuților și prin contemplarea rațiunilor creației, acest urcuș n-ar putea avea loc dacă n-ar fi ajutat de un urcuș liturgic spre Dumnezeu, care se înfăptuiește de fiecare împreună cu obștea celorlalți credincioși. Acest urcuș e susținut de Hristos cel înviat și unit cu credincioșii prin Sfânta Împărtășanie.
Dar unirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie unește pe credincioșii adunați în Hristos și cu Sfânta Treime, întărindu-le calitatea de moștenitori împreună cu Hristos ai Împărăției Tatălui,
având pe Duhul Sfânt peste ei."
(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, "Iubirea creștină")

 

 

Spicuiri din „Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe",
de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,
„Purificarea" - rezumat, In memoriam - Veşnică pomenire!

 


  Asceza înseamnă omorârea morţii din noi. Deci există două morţi: una e produsă de păcat, alta e după asemănarea lui Hristos. Precum prima moarte nu vine numai în momentul final, ci roade ca un vierme vreme îndelungată, aşa şi moartea morţii, e ceva de pregătit prin mortificare ascetică. Termenul „asceză" e asociat uzual cu reţinere, înfrânare, strădanie negativă, pentru că obişnuinţele care duc spre moartea firii au ajuns să fie considerate ca latura pozitivă a vieţii. De fapt, strădania în asceză înfruntă elementul negativ al firii noastre, sădind în locul patimilor virtuţile, ultima ţintă fiind eliberarea firii nu numai de mişcarea poftelor păcătoase, ci şi de ideile lucrurilor ce se ivesc în minte după curăţirea de patimi. Asceza trebuie să pregătească lui Dumnezeu o minte pură, „golită", acest „gol" fiind o sete exclusiv de El, după ce o îndelungată experienţă l-a convins despre stricăciunea tuturor preocupărilor pătimaşe şi despre relativitatea tuturor preocupărilor intelectuale orientate spre lucrurile create.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Precum soarele, răsărind şi luminând lumea, se arată şi pe sine şi arată şi lucrurile luminate de el, tot aşa şi Soarele dreptăţii, răsărind în mintea curată, Se arată şi pe Sine, dar şi raţiunile tuturor celor ce au fost făcute sau vor fi făcute de El.")


  Prin asceză, firea omenească a fiecăruia participă tot mai mult la forţa firii omeneşti a lui Hristos, fără Întruparea Căruia nu s-ar fi putut depăşi slăbiciunea firii noastre. Asceza noastră e o moarte treptată cu Hristos, o prelungire prin voinţă a Botezului. Suntem uniţi cu Hristos încă înainte de starea culminantă a unirii tainice cu El, încă din stadiul prelungit al mortificării noastre. Întâi murim cu El, apoi înviem cu El.

În unirea cu Hristos în moarte, prezenţa Lui nu e atât de vizibilă, căci moartea Lui e şi o smerire, o ascundere a slavei. Hristos nu Se vede în etapa mortificării, dar e prezent şi se ştie că este. Iar întemeierea siguranţei noastre despre prezenţa Lui în noi pe credinţă şi nu pe vedere vădeşte caracterul eroic al fazei ascetice.

Unirea tainică cu Dumnezeu, spre care duce asceza, presupune faptul ca mintea să treacă prin etapa „raţiunilor lucrurilor create", aşa încât să vină după depăşirea tuturor posibilităţilor raţiunii, nefiind o stare iraţională în niciun caz.

 Părintele Stăniloae a tradus
în perioada comunistă (!)
Filocalia Sfintelor Nevoințe ale Desăvârșirii...
dăruindu-ne înfruptare lină din
roadele duhovnicești ale Sfinților din vechime!


  Nu putem ajunge la El numai prin raţiune, ci şi prin credinţă, prin rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu, căci El e Persoană şi fără o iniţiativă din partea Lui nu poate fi cunoscut, şi e mai presus de orice tentativă ce uzează de forţă sau de şiretenie.

Momentul culminant al unirii cu Dumnezeu este anticipat în grade mai puţin intensive şi pe treptele anterioare ale vieţii creştine trăite în duh de evlavie.

Iubirea este dăruirea conştientă şi voluntară între persoane. În Fiul întrupat toţi suntem înfiaţi de Tatăl. Dumnezeu Tatăl ne iubeşte în Fiul Său pe toţi, pentru că Fiul S-a făcut Fratele nostru, arătându-ne dragostea Sa de frate suprem. Odată cu dragostea Tatălui faţă de noi şi cu dragostea noastră faţă de Tatăl în Hristos, se revarsă peste noi dragostea paternă în forma Duhului Sfânt revărsat peste Fiul Său, iar noi răspundem acestei iubiri a Tatălui provocaţi de aceeaşi sensibilitate mângâietoare a Duhului, împreună cu Fiul. Dumnezeu ni S-a făcut în Iisus Hristos „glas" de iubire. Iisus Hristos este de la început calea pentru urcuşul duhovnicesc, iar legătura noastră cu Hristos se realizează şi se întăreşte prin Duhul Sfânt, Fiul fiind Acela în Care creaţiunea poate contempla slava Tatălui.

 

  Fiul ni Se face cunoscut întâi prin poruncile Sale, abia la sfârşit Îl vedem în lumina taborică. La început, ajutorul Lui se află în strădania insului pentru îndeplinirea poruncilor. „Cel ce se desăvârşeşte în virtute şi în răbdarea încercărilor are în sine lucrarea sau forţa eficace a primei parusii; iar cel ce a ajuns la starea îngerească a gnozei are lucrătoare în el, lăuntric, nepătimirea celei de-a doua parusii". (Sfântul Maxim Mărturisitorul) Căci Domnul este ascuns de la Botez în sanctuarul cel mai dinlăuntru al fiinţei noastre, îmboldindu-ne spre împlinirea poruncilor prin ceea ce întipărim pe obrazul nostru spiritual ca trăsături ale Domnului. Prezenţa lui Hristos ni se face astfel tot mai vădită înlăuntrul nostru, manifestându-se tot mai luminoasă şi în comportarea noastră exterioară.

„Drept aceea, o, omule care ai fost botezat în Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat puterea şi te pregăteşte ca să primeşti arătarea Celui ce locuieşte întru tine". (Sfântul Marcu Ascetul)

 

  Hristos, prin sensibilitatea dragostei, simte toate stările noastre sufleteşti, fortificându-ne în lupta cu vrăjmaşul, participând alături de noi. La fel şi noi putem simţi stările celorlalţi, primindu-i pe ei în noi sau pătrunzând noi în ei. Pătrunderea lui Hristos se face prin Sfintele Taine.

 

  După cum heruvimii (treapta superioară a îngerilor), primind lumina direct de la Dumnezeu, o trimit şi cetelor inferioare, la fel și în ierarhia bisericească şi faţă de lume, există o continuitate între ierarhia cerească şi cea bisericească (Sfântul Dionisie Areopagitul). Etapele vieţii spirituale, la Sfântul Dionisie, sunt:

- purificarea (curăţire de o anume neştiinţă)

- iluminarea (participarea la o cunoştinţă superioară)

- desăvârşirea (transformarea mai înaltă prin această cunoaştere).

Ele coicid cu treptele propuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul:

- purificarea (eliberarea de patimi)

- iluminarea (cunoaşterea raţiunilor din lucruri)

- desăvârşirea (apropierea tot mai mare de Dumnezeu)

Evagrie Ponticul propunea:

- faza practică (activă, practikos)

- faza contemplativă (vederea lui Dumnezeu, teoretikos)


Există şi alte structurări ale etapelor vieţii spirituale, părintele Stăniloae oprindu-se la prima dintre ele, de la Sfântul Dionisie Areopagitul şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Obiectul rezumatului nostru îl face doar prima dintre cele trei trepte, şi anume „purificarea".

 

  Purificarea

 Esenţa patimilor

Patima este ceva iraţional, o amăgire a setei de infinit, sete răsfrântă asupra obiectelor sau asupra oamenilor reduşi la obiecte. Raţional vorbind, omul ar trebui să-şi dea seama că obiectul patimii sale nu-l satisface şi că direcţia în care a pornit-o e, deci, greşită, că trebuie să se alimenteze din Altcineva.

Patimi:

- lăcomia pântecelui

- curvia (desfrânarea)

- iubirea de arginţi

- mânia (ura)

- întristarea (invidia)

- trândăvia (lenea)

- slava deşartă

- mândria.

Lăcomia pântecelui şi mândria reprezintă una şi aceeaşi sete egocentrică a omului, sub aspectul îndoit al fiinţei sale psiho-fizice. (filaftia, iubirea de sine)

Cauza ultimă a patimilor e uitarea de Dumnezeu.

 

Patimile şi relaţiile interumane

Aproape orice patimă caută să reducă pe semeni la obiecte, iar aceia caută să se apere, până la tratarea subiectului patimii ca obiect. Egoismul şi îngustarea subiectului patimilor trezeşte, prin apărare şi revoltă, egoismul, îngustarea şi sărăcirea celorlalţi.

Deci patima loveşte şi în ceilalţi, care reacţionează de cele mai multe ori în acelaşi fel (cu aceeaşi monedă). Astfel, patimile produc şi întreţin haosul între oameni, ele sunt opusul iubirii adevărate, singura care restabileşte armonia normală între oameni.

Pentru curăţarea de patimi: înfrânarea subiectului prim şi reţinerea celorlalţi, care să rabde şi să persiste în a iubi pe cei ce se comportă faţă de ei în chip pătimaş. Aceasta are efect tămăduitor asupra celor ce vor să-i facă victimile patimilor lor, îi fereşte pe ei înşişi de molipsirea de patimi şi opreşte deteriorarea şi mai accentuată a relaţiilor dintre membrii comunităţii umane.

De aceea, Domnul Hristos ne-a învăţat să nu răspundem răului cu rău, să ne iubim şi vrăjmaşii.

Sfântul Isaac Sirul: „Nu deosebi pe cel vrednic de cel nevrednic, ci să-ţi fie toţi egal de buni, căci în felul acesta vei putea atrage şi pe cei nevrednici la bine." „Iubeşte-i pe păcătoși şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor." „Sileşte-te, când întâlneşti pe aproapele tău, să-l cinsteşti peste măsura lui. (...) Prin aceasta şi prin unele ca acestea îl atragi spre bine."

Patimile destramă legăturile între oameni; sunt ca un zid îngroşat, pus între noi şi Dumnezeu. Firea noastră e făcută transparentă pentru Dumnezeu, iar patimile sunt ceaţa ce alungă transparenţa.

 

Patimi şi afecte

Afecte: pofta de mâncare, plăcerea de mâncare, frica, întristarea (ajută la conservarea firii noastre, nefiind condamnabile). Naşterea patimilor e legată de existenţa afectelor, însă afectele nu fac parte din constituţia originară a firii, ci au odrăslit după cădere, accentuând iraţionalitatea, animalitatea, de unde rezultă şi inferioritatea, şi nevinovăţia lor.

Omul, având spirit, le poate exagera, având o sete infinită de satisfacere (asociind în mod greşit setea sa de infinit cu afectele), transformându-le din animalice în diabolice.

Afectele sunt bune dacă sunt ţinute în frâu (în limitele normale), ori dacă sunt prefăcute în ceva superior:

- pofta în dor după Dumnezeu,

- plăcerea în bucurie spirituală,

- frica în frică de osânda divină,

- întristarea, în întristare de păcatele făcute.

Afectele, neţinând prin definiţie de fire, nu vor trece cu noi în viaţa viitoare. Disciplinându-le, omul se întăreşte în latura spirituală zi de zi, „Dumnezeu rânduind în felul acesta ca omul să vie la conştiinţa măreţiei sale de fiinţă raţională." (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

E necesară, deci, o sublimare a afectelor (transferarea energiilor noastre din plan material în plan spiritual). Tot Sfântul Maxim spune că mintea este pomul vieţii, care discerne între cele veşnice şi cele trecătoare, pe când pomul cunoştinţei binelui şi răului este simţirea, care discerne între plăcere şi durere (legate de trup).

 

 


 

Pentru lectura cărţii „Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe", comandaţi cumpărarea ei, consultând oferta prezentată de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, alături de alte cărţi ale aceluiaşi autor de vrednică pomenire („Sfânta Treime sau la început a fost iubirea", „Teologia dogmatică ortodoxă", vol. I-III, „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama"),
dând
click aici.


Pentru apariţii noi la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, dintre care Filocalia I şi Filocalia II (în traducere din limba greacă, cu introduceri şi note de Pr. Profesor Dr. Dumitru Stăniloae), daţi
click aici.

 


Pentru site oficial dedicat părintelui Dumitru Stăniloae, click aici.


 

 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

ClaudieShatha 03/10/2008 13:04

I forgot too : german language ... because u write nice things and show very beautiful books and pictures !

Mirela 03/10/2008 13:07


Merci beaucoup... Je vais essayer a traduire en francais et a l'anglais, premierement...


ClaudieShatha 03/10/2008 12:54

Good morning, many times i saw you and your articles. I think u write in romanian but why ? Maybe u can try to write in bilingual languages one for you and one for others ?
English, french, italian or spanish is understood here .
Have a good day

Mirela 03/10/2008 12:59


Thank you, I will try! A good day, too. I'm romanian...