Sfantul Antim Ivireanul - viata daruita

27 Septembre 2008, 10:38am

Publié par Mirela

Dintre tipărituri:

- Evangheliar greco-român (1693)

- Mărturisirea ortodoxă în greceşte (1699)

- Floarea darurilor (1700)

- Psaltirea în greceşte (1700)

- Liturghier greco-arab (1701)

- Proschinatarul Muntelui Athos (1701) - ghid

- Ceaslov greco-arab (1702)

- Noul Testament în limba română (1703)

- Acatistier (1703)

- Ceaslov slavo-român (1703)

- Slujba Adormirii Maicii Domnului (1706)

- Octoih (1706)

- Molitvelnic (1706)

Dintre creaţiile personale:

- Didahiile (a circulat în manuscris, restrâns; au fost tipărite prima dată de Ioan Bianu în 1886, cu mai multe retipăriri ulterioare, fragmentare, urmate de o ediţie critică şi de publicarea întregii opere a Sfântului Antim, ediţie completă, la Editura Minerva, în 1972 (în timpul comunismului!!!), apoi în 1997.

- Chipurile Vechiului şi Noului Testament (1709) - cu sute de miniaturi pictate de Sfântul Antim.

- Aşezământul Mânăstirii Antim (1713)

- Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţii (1705)

- Învăţătură bisericească (1710)

- Capete de poruncă (1714).

Ce am învăţat de la

SFÂNTUL IERARH MARTIR ANTIM IVIREANUL

(27 sept.)

În primul rând, râvna sa, pusă în slujba lui Dumnezeu, m-a mişcat. Asemeni altori Sfinţi Ierarhi şi din timpurile anterioare, şi de după, Sfântul Antim s-a străduit cu maximă dăruire pentru întărirea şi înmulţirea credinţei în rândul celor mulţi. Un suflu apostolic în veacul XVIII de la Hristos, aş putea spune, deşi Sfântul, în scrierile sale, se consideră întotdeauna mic şi nevrednic în faţa faptelor Sfinţilor Apostoli.

„La capul cel dintâi al Facerii spune Moisi cum că Dumnezeu au făcut doi luminători mari: unul mai mare şi altul mai mic; şi pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpânirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpânirea nopţii. Și pre aceştea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Şi iarăși acestaş Dumnezeu, făcându-Se Om, au pus alţi doi luminători, pentru întărirea şi întemeierea besericii: pre cel mai mare, adecă pre Petru, pentru ca să fie întru stăpânirea zilii a dumnezeeşti cunoştinţe întru jidovime; iar pre cel mai mic, adecă pre Pavel, întru stăpânirea întunecatei nopţi a închinării la idoli, la limbi, pentru ca să răsipească cu strălucirea minunilor şi cu lumina învăţăturii norii cei întunecaţi ai înşălăciunii." (din „Didahii", fragment din Cazanie la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel)

„Didahiile - predică vie pentru contemporanii săi." (N. Cartojan)

Apoi, faptul că s-a dedicat acestei misiuni în special pentru un neam care nu era al său, de baştină. Nu l-a împiedicat, în râvna sa, apartenenţa de neam, ci a lucrat acolo unde i-a rânduit Dumnezeu.

Personal, m-a marcat şi mânăstirea ctitorită de acest mare Sfânt al Ortodoxiei, Mânăstirea Antim din Bucureşti. Prin frumuseţea slujbelor şi sfinţenia locului, prin vecerniile tainice cu cântări preafrumoase, prin prezenţa Sfântului imprimată cumva între zidurile mânăstirii.

Citind mai multe despre viaţa Sfântului şi din opera sa (în special din „Didahii"), m-am minunat şi bucurat de bogăţia de har pe care a atras-o de la Dumnezeu şi pe care a folosit-o foarte mult în beneficiul poporului nostru, prin tipărirea atâtor cărţi de cult şi de învăţătură, între care multe în limba română, prin scrierile sale personale şi prin toată activitatea sa. Am văzut că Dumnezeu îngăduie uneori ca abia după trecerea timpului să iasă la iveală vistieria inimii unora dintre Sfinţii Săi (iar pe alţii, neştiuţi încă, îi „rezervă" descoperirii finale) - căci Sfântul Antim a fost canonizat oficial în 1992, iar caterisirea aruncată asupră-i pe nedrept s-a ridicat abia în 1966.

Iarăşi am rămas impresionată, aflând că Sfântul Antim a îmbinat permanent slujirea (călugărească, preoţească, arhierească) cu răspândirea cuvântului luminător de suflete, prin cărţi, dar şi cu adâncirea în arta miniaturii, a picturii religioase, a sculpturii. O personalitate cu multiple valenţe, care şi-a înmulţit talanţii fără preget, încununându-i-se munca de-o viaţă cu nepreţuita coroană a martiriului (fiind ucis mişeleşte pe când se îndrepta spre locul nedreptului exil, în 1716, spre mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai).

De asemenea, m-a marcat implicarea sa în problemele de actualitate ale obştii păstorite, puterea sa sufletească transmiţându-se până azi, la simpla citire din cuvintele sale, ori la un scurt popas de rugăciune făcut la mânăstirea Antim, ori la rugăciunea în faţa icoanei Sfântului.

O asemenea persoană, care primeşte mulţi talanţi de la Dumnezeu şi care îi şi înmulţeşte cu folos, este prin sine însăşi şi prin conlucrarea voită cu harul Duhului Sfânt, o minune pentru societatea în care trăieşte, pe care o marchează, o ajută, o animă, în acelaşi Duh.

Sfinte Ierarhe Antim Ivireanul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

„Smereniia încă iaste sfârşitul, legătura şi pecetea tuturor bunătăţilor, căci de ar face neştine toate bunătăţile lumii şi smerenie să nu aibă, toate-s pierdute, toate-s stricate, toate-s de nimica şi osteneala lor iaste în deşărt, pentru căci smereniia iaste maică tuturor bunătăţilor. Şi precum maica pune multă nevoinţă din fireasca dragoste ce are de hrăneşte pre copiii săi, ca să-i crească şi-i fereşte de toate ca să nu li se întâmple vreo primejdie şi-i va piiarde, aşa şi smereniia hrăniaşte bunătăţile de cresc şi le fereşte de toate primejdiile, să nu piară. Pentru căci păcatul cel dintâi şi mai mare decât toate păcatele iaste mândriia..." (din „Didahii", fragment din Cazanie la Sfântul Nicolae)

Spre "Didahii" în format .pdf, click aici.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article