Sarbatorile imparatesti

19 Septembre 2008, 20:20pm

Publié par Mirela

SĂRBĂTORILE ÎMPĂRĂTEȘTI

Clasa: a V-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Sărbătorile împărătești

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 2 lecții a câte 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să enumere praznicele împărăteşti cu date fixe și cu date schimbătoare;

O₂: să definească termenii „înainteprăznuire", „odovanie", „Teofanie" şi „Epifanie";

O₃: să explice pe scurt semnificaţia fiecărui praznic împărătesc;

O₄: să motiveze necesitatea serbării acestor praznice an de an în Biserica Ortodoxă;

O₅: să înveţe după auz cântarea bisericească „Fecioara astăzi".

Obiective formativ-educative:

- să-şi formeze deprinderea de a frecventa Biserica în zilele de praznic împărătesc, în mod liber;

- să conştientizeze importanţa participării la praznicele împărăteşti pentru trezirea sufletului la viaţa veşnică şi pentru menţinerea lui în aceasta.

Strategia didactică:

- mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: Sfânta Scriptură.

- metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, problematizarea, lectura biblică, argumentarea.

- formele de organizare a clasei: frontal, individual, lectura individuală.

Bibliografia:

Liturgica teoretică, Pr. Ene Branişte, Editura „Credinţa noastră", Bucureşti, 1997;

Metodica Predării Religiei, Prof. Monica Opriş, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000;

Duhul Adevărului, Ilarion V. Felea, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei, 1999;

Mineiul pe Decembrie, Ediţia a şasea, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1991;

Cântările Sfintei Liturghii, Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Curtea de Argeş, 1996;

Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1998.

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- Salutul;

- Rugăciunea;

- Prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- se verifică se verifică lecţia anterioară, prin întrebări adresate frontal:

Care e "împărăteasa zilelor" săptămânii? De ce?

De ce participăm Duminica la Sfânta Liturghie?

Ce ne amintesc celelalte zile ale săptămânii?

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

- Reamintiți-vă ce înseamnă "praznic" în general, și "praznic împărătesc", în particular.

IV. Anunţarea titlului şi prezentarea obiectivelor propuse

- Astăzi vom discuta despre "Sărbătorile împărătești". Vom cunoaşte care sunt aceste praznice, când se sărbătoresc, de ce se sărbătoresc, ce înseamnă „înainteprăznuire", „odovanie", „Teofanie" şi „Epifanie", şi ce semnificaţie are fiecare dintre sărbătorile prezentate. La sfârşit, vom învăţa şi un cântec religios legat de unul dintre praznice.

Pentru că am discutat în anii anteriori despre câteva dintre aceste sărbători, veţi ajuta foarte mult în predare.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

a. Enumerarea praznicelor împărăteşti cu dată fixă:

1. Naşterea Domnului (Crăciunul) - 25 dec.

2. Tăierea Împrejur a Domnului - 1 ian.

3. Botezul Domnului - 6 ian.

4. Întâmpinarea Domnului - 2 febr.

5. Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos - 6 aug.

b. termeni noi:

„înainteprăznuire" - fiecare mare sărbătoare creştină e pregătită fie de un post, fie de zile ce vestesc bucuria praznicului, care se numesc zile de înainteprăznuire (din „înainte" + „prăznuire").

„odovanie" - fiecare mare sărbătoare nu îşi conteneşte bucuria în ziua propriu-zisă a serbării ei, ci după mai multe zile, până la sfârşitul praznicului; odovanie = sfârşit, încheiere.

c. semnificaţia fiecărui praznic cu dată fixă:

1. Naşterea Domnului (Crăciunul) - se serbează la 25 decembrie, fiind pregătită de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie - 24 decembrie). Este una dintre cele mai frumoase şi mai aşteptate sărbători ale creştinilor, pentru că ne readuce în faţă venirea în lume a lui Dumnezeu - Fiul ca Om, pentru mântuirea noastră. E praznicul bucuriei, când toată făptura, îngerii şi oamenii cântă cu veselie împreună: „Întocmai la chip cu oamenii venit-ai, de voie luând trup din Fecioara, Doamne, ca să-i curăţeşti pe toţi de veninul şarpelui, aducându-i din porţile iadului la lumina cea de viaţă purtătoare." „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduceau Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi". „În taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care mântuieşte-ne pe noi." (din cântările slujbei de Crăciun)

Şi bogaţii (magii), şi săracii (păstorii), şi îngerii, şi animalele se bucură de Pruncul născut în peştera - staul din oraşul Betleem din Iudeea, în vremea împăratului roman Octavian Augustus şi a regelui Irod cel Mare. Naşterea Domnului, vestită de proroci, a fost însoţită de multe minuni: închinarea la Prunc a păstorilor anunţaţi de îngeri, cântarea îngerilor („Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire." - Luca III, 14), steaua care a luminat calea magilor.

În primele secole creştine, Crăciunul se sărbătorea pe 6 ianuarie, împreună cu Boboteaza, dar din secolul al IV-lea d.Hr. s-au serbat separat. În Ajunul Crăciunului, zi de post aspru, se făceau înainte foarte multe botezuri; tot în Ajun, preoţii merg pe la casele creştinilor cu icoana Naşterii Domnului. Obiceiurile străvechi legate de Crăciun sunt foarte numeroase: Colindele, Steaua, Vicleimul (Irozii), Capra ş.a.

2. Tăierea împrejur a Domnului - la opt zile de la Naştere, adică la 1 ianuarie, când Mântuitorul a primit tăierea împrejur (ca dovadă că e evreu şi că respectă Legea Vechiului Testament) şi I s-a pus numele de „Iisus" („Mântuitor"), după cum îi arătase Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Această sărbătoare ne aminteşte faptul că Hristos a avut într-adevăr şi trup omenesc, şi că nu a călcat Legea Veche, ci a împlinit-o. În aceeaşi zi este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare, ca şi începutul anului nou civil. În ajun se umblă cu pluguşorul, adică se fac urări de an bun şi îmbelşugat.

3. Botezul Domnului (Boboteaza) - este un praznic ce ne aminteşte de Botezul Mântuitorului în apa Iordanului, de către Sfântul Ioan Botezătorul. Înainteprăznuirea lui începe de pe 2 ianuarie, iar odovania este pe 14 ianuarie. Evenimentul s-a petrecut când Iisus avea 30 de ani. În momentul în care Hristos a fost botezat cu apă de către Ioan, cerurile s-au deschis şi s-a arătat lumii Sfânta Treime (o voce din cer, a Tatălui, a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit"; Iisus Hristos în apa Iordanului; Duhul Sfânt ca un porumbel). De aceea, praznicul acesta se numeşte şi „Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos" (ca Dumnezeu), „Teofania" (arătarea lui Dumnezeu) sau „Epifania" (manifestarea lui Dumnezeu).

4. Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos - la patruzeci de zile de la Naşterea Domnului, pe 2 februarie, când Fecioara Maria s-a dus la templul din Ierusalim cu Pruncul, pentru a respecta Legea Veche. Acest praznic are înainteprăznuirea pe 1 februarie şi odovania pe 9 februarie. La templu, Iisus a fost în-tâmpinat de dreptul Simeon, căruia un înger îi promisese că nu va muri până când nu va ţine în braţe pe Mântuitorul lumii. De bucurie, Simeon a cântat şi s-a rugat Pruncului, cântarea lui fiind şi acum rostită la slujba Vecerniei („Acum slobozeşte...")

5. Schimbarea la Faţă a Mântuitorului - este înainteprăznuită pe 5 august, prăznuită pe 6 august şi cu odovania pe 13 august. Este o sărbătoare a luminii, pentru că aminteşte de minunea pe care a făcut-o Hristos pe Muntele Tabor, când S-a suit acolo cu Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacob şi S-a schimbat la Faţă înaintea lor, devenind strălucitor ca un soare atât la faţă, cât şi la veşminte.

Această minune s-a făcut înaintea Patimilor lui Hristos, pentru întărirea în credinţă a Apostolilor, ca ei să înţeleagă că Hristos e şi Dumnezeu, nu numai om, şi că El acceptă Răstignirea de bună voie, nu din obligaţie.

d. Enumeră cele patru praznice împărăteşti cu dată schimbătoare / le notează şi pe tablă.

1. Floriile;

2. Învierea Domnului;

3. Înălţarea Mântuitorului la cer;

4. Pogorârea Duhului Sfânt.

Cere elevilor să lase un spaţiu în caiete de circa ¼ pagină pentru fiecare praznic, pe care fiecare să-l completeze individual, pe parcursul prezentării noilor cunoştinţe.

e. Calcularea datei lor şi semnificaţia fiecăruia - îndeosebi semnificaţia celor patru praznice e extrasă de la elevi, prin conversaţie euristică. Se adaugă unele detalii necunoscute până atunci de elevi.

Spre exemplu:

- Care e cea mai mare sărbătoare a creştinilor?

- De ce e ea cea mai mare? etc.

În final, se vor discuta împreună cu elevii următoarele:

Floriile - se sărbătoresc în Duminica dinaintea Învierii Domnului, amintind intrarea Domnului în Ierusalim cu câteva zile înainte de Patima Sa, călare pe asin. Hristos a fost întâmpinat atunci ca un Împărat al Păcii, cu ramuri de copaci (stâlpări) şi cu strigătele: „Osana, bine este cuvântat Împăratul lui Israel, Cel ce vine întru numele Domnului" (Ioan XII, 12-16).

Sărbătoarea se numeşte a Stâlpărilor sau a Floriilor, de la numele ramurilor cu care şi azi întâmpinăm pe Hristos în Duminica dinainte de Paşti, şi pentru că se prăznuieşte mereu la începutul primăverii. Acele rămurele verzi (de salcie, de măslin, de curmal sau de finic, de palmier etc.) reprezintă biruinţa lui Hristos asupra morţii.

Învierea Domnului - e cea mai veche şi cea mai mare sărbătoare a creştinilor, e ziua în care Hristos a înviat din morţi, „cu moartea pe moarte călcând".

Numele de „Paşte" e împrumutat pentru această sărbătoare din Vechiul Testament, de la Paştele evreiesc, serbat în amintirea ieşirii evreilor din Egipt, şi însemna „trecere" (de la robie la libertate). La evrei, Paştele ţinea şapte zile şi se serba de la prima lună plină de după echinocţiul de primăvară (21 martie).

Paştele creştinilor (Învierea) s-a întâmplat în timp ce evreii sărbătoreau Paştele lor. De atunci, semnificaţia Paştelui s-a schimbat: nu mai serbăm ieşirea din Egipt, ci din robia păcatului, la libertatea Împărăţiei cerurilor. La creştini, sărbătoarea Învierii durează trei zile la rând.

- S-a hotărât în anul 325 d.Hr., la primul sinod ecumenic (adunarea episcopilor lumii), ca Paştele creştin să se prăznuiască întotdeauna: Duminica, în prima lună plină care apare după echinocţiul de primăvară (21 martie); iar dacă la acea dată cade şi Paştele evreilor, Paştele creştin se va serba Duminica următoare. Deci Paştele ortodox cade între 4 aprilie şi 8 mai.

Fiind sărbătoarea sărbătorilor, Învierea e pregătită de cel mai lung şi mai aspru post din an: Postul Mare (care are o săptămână numită „albă", când nu se mănâncă deloc carne, apoi 40 de zile de post până la Florii, şi încă o săptămână de post şi mai aspru, Săptămâna Patimilor).

Învierea a fost dintotdeauna aşteptată cu lumânări aprinse, creştinii fiind îmbrăcaţi cu haine noi: atât ale trupului, cât şi ale sufletului (prin postul pregătitor, prin rugăciune, Spovedanie şi Împărtăşanie). Creştinii au acum un mare prilej de milostenii. De la Paşti până la Înălţare se salută cu „Hristos a înviat" / „Adevărat a înviat"; se mănâncă ouă roşii.

- Oul înseamnă lumea şi veşnicia, iar culoarea roşie - sângele Mântuitorului vărsat pe Cruce. Deci oul roşu înseamnă că Hristos, prin jertfa Sa, a dăruit lumii veşnicia, Împărăţia cerurilor.

Înălţarea (Ispasul)- se prăznuieşte la 40 de zile de la Înviere, în zi de joi. Se sărbătoreşte atunci înălţarea Domnului cu trupul la cer, de pe Muntele Măslinilor, după ce Mântuitorul vorbise Apostolilor despre împărăţia lui Dumnezeu. Hristos Şi-a încheiat astfel lucrarea mântuituitoare, făgăduind trimiterea Duhului Sfânt. Este un praznic al bucuriei şi al eroilor neamului românesc.

Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) - se prăznuieşte la cincizeci de zile de la Învierea Domnului, în cinstea Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc asupra Sfinţilor Apostoli şi a celor aflaţi împreună cu ei, moment care a însemnat întemeierea Bisericii creştine. „Multe am să vă grăiesc vouă, dar acum nu puteţi să le purtaţi; iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăţa pe voi tot adevărul." (Ioan XVI, 12-13). De atunci, Sfântul Duh lucrează în Biserică, descoperind fiecărui creştin împărăţia cerurilor.

La această sărbătoare, se împart în biserici frunze de nuc (tei), care închipuie limbile de foc ce s-au pogorât din cer asupra Apostolilor.

VI. Fixarea cunoştinţelor

- prin întrebări:

Care sunt sărbătorile împărăteşti?

Cui sunt ele închinate? Când se serbează fiecare?

Ce înseamnă „odovania" unui praznic?

Ce semnificaţie are fiecare sărbătoare împărătească?

La care dintre aceste sărbători aţi participat?

Cum serbăm sărbătoare împărătească?

- Învăţarea după auz a cântecului religios „Fecioara astăzi", legat de praznicul Naşterii Domnului.

- Lectură din scrierile Sfinţilor:

De la Sfântul Siluan Athonitul:

În fiecare zi, pentru a trăi, trupul nostru are nevoie de hrană şi de aer. Sufletul nostru însă are nevoie de Domnul şi de harul Sfântului Duh, fără de care sufletul moare. Aşa cum soarele încălzeşte şi învie florile câmpului şi ele se întorc spre el, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul este atras spre El şi-şi găseşte fericirea în El, şi în marea lui bucurie vrea ca toţi oamenii să se bucure de aceeaşi fericire.

Slavă Domnului şi milostivirii Sale! El ne-a iubit atât de mult, încât ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care ne învaţă tot binele şi ne dă puterea de a birui păcatul. După mulţimea milostivirii Sale, Domnul ne dă harul şi noi trebuie să-l păstrăm cu tărie ca să nu-l pierdem, fiindcă fără har, omul e ca un orb.

Cine a cunoscut dulceaţa Duhului Sfânt ştie că ea întrece orice comori şi nu mai poate tânji după nimic de pe pământ. El tânjeşte numai după iubirea Domnului, şi se bucură şi plânge pentru oameni, că nu au cunoscut toţi pe Domnul, şi îi este milă de ei.

Când sufletul este plin de har, împărăţia cerurilor este înăuntrul lui; atunci el nu mai tânjeşte după nimic. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjeşte după cele cereşti şi-L caută pe Domnul cu lacrimi.

(după „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei", de Cuviosul Siluan Athonitul)

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Sfântul Ioan din Kronştadt ne învaţă:

„Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor" - la orice slujbă, la sfârşitul multor rugăciuni, auzim aceste cuvinte. Ele arată că Biserica a început şi continuă în timp, dar este şi veşnică. Creştinii care îi slujesc lui Dumnezeu în timp (în viaţa aceasta), Îi vor sluji Lui şi în veşnicie, în Împărăţia cerurilor.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi" (I Corinteni XIII, 13) - aceasta este o urare din vremea Sfinţilor Apostoli, care se rosteşte la Sfânta Liturghie, înainte de prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi în Sângele Domnului.

Harul lui Iisus Hristos, miluitor, curăţitor, mântuitor, învăţător şi întăritor al sufletului nostru, ne este de trebuinţă în toată vremea şi în tot ceasul; în momentele dinaintea prefacerii darurilor de pâine şi vin ne este cu atât mai trebuitor, când împreună cu noi se află atâţia îngeri, şi când se întâmplă lucruri atât de minunate. Acest har ne luminează şi ne întăreşte puterile sufletului, ca să putem înţelege mărimea Tainei ce ne stă în faţă.

Dragostea lui Dumnezeu Tatăl trebuie să fie simţită de toţi în aceste momente, căci El „atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan III, 16).

Iar împărtăşirea Duhului Sfânt ne este de trebuinţă în aceste momente mai mult decât oricând, fiindcă fără împărtăşirea Lui nu L-am putea iubi pe Dumnezeu Tatăl, şi fiindcă numai harul Sfântului Duh ne luminează, ne face paşnici şi ne întăreşte pentru a sta cu vrednicie înaintea celei mai sfinte Taine.

- lectură biblică: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Şi răspunzând, Petru a zis lui Iisus:

- Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată un glas din nor zicând:

- Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis:

- Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur." (Evanghelia după Matei cap. XVII, versetele 1-8)

Explicaţii: „Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, dătătorule de lumină, mărire Ţie!" (de la slujba Schimbării la Faţă)

Ochiul obişnuit nu poate să vadă pe Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu Se arată omului, e o minune mare; omul primeşte har ca să-L poată vedea şi simte o bucurie nemaicunoscută. Numai Sfinţii văd slava Domnului şi ne pot împărtăşi şi nouă din bucuria lor.

- Concluzia lecţiei: Praznicele împărăteşti ne luminează cu lumina împărăţiei cerurilor.

VIII. Evaluarea

- Completaţi petalele florii praznicelor împărăteşti cu dată fixă, cu cele care lipsesc şi cu data serbării lor: