La icoana Maicii Domnului Portaitissa
Din timpurile-n care păşise Domnu-n lume,
Icoana Preacuratei din Athos fu, se spune...
Că însuşi Sfântul Luca, evanghelist şi doctor,
În taină-o zugrăvise, cu har de sus, de pictor...
Cum străbătut-a seculi, ca-n Athos să ajungă?
Cum fost-a ea păzită, păgânii să n-o frângă?
Nu ne mirăm, căci fuse puterea cea divină
Care să-i ştie calea, pentru creştini s-o ţină.
Şi-n ani, mai de pe urmă, vru Domnul să se-arate,
Spre mai multă cinstire, Icoana să se poarte.
Să tacă, fără graiuri, a necredinţei limbă,
Când pe mare, Icoana, singură-n foc se plimbă.
Călugării, cu frică, au mulţumit primind-o,
Şezând ea sus, la poartă, Portăriţa numind-o;
Şi curg minuni la dânsa, că nu-i doar lemn Icoana,
Ci e spre veşnicie, deschidere, în ramă!
În Iviron, Măicuța, -n Icoană găzduită,
Ca Sfântă Protectoare, Fecioară nenuntită,
Veghează, priveghează a fiilor cărare,
Pe Domnul Îl arată, drept Adevăr şi Cale.
Tăiatu-i-a obrazul soldat fără simţire,
Ca mai apoi să-şi vină, înfricoşat, în fire,
Când sânge-a curs... - Icoana s-a scris, pecetluită,
Cu lacrima de sânge a Celei Preasfinţite.
Preasfântă Născătoare şi Pururea Fecioară,
Tu, singură în lume ce-I eşti Domnului Mamă,
Să nu ne laşi, Măicuţă, -n orbirea sufletească,
Ci fă ca toţi din lume pe Domnul să-L cunoască!
Evlavia aprins-a în suflet dorinţi sfinte
Şi mulţi creştini dorit-au Icoana dinainte;
De-aceea-n rugăciune, zugravi cu înclinare,
Pe Maică au pictat-o, spre multă alinare.
Deci coborât-a-n lume, astfel, Portaitissa,
Minune revărsat-a şi mir a curs dintr-însa,
Aşa cum zis-a Domnul că va face minune
Prin cel ce I se-nchină, smerit, în rugăciune.
Având atâtea daruri, minuni şi-atâtea taine,
Cum să mai stăm pe gânduri şi să nu spunem: Doamne!
Tu eşti Viaţa şi Calea, pe Tine ni Te-arată
Măicuţa din Icoana în aur ferecată!
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova